Am crezut ca un articol care sa semnaleze ceea ce se intampla in Bisericile Penticostale din Statele Unite este indeajuns, dar m-am inselat. Credeam ca lucrurile vor intra in normal si Bisericile se vor bucura de pace si cu ajutorului Duhului Sfant se vor inmulti. Dar se pare ca  se intampla lucruri care intristeaza Duhul Sfant (Efeseni 4:30) :
„Să nu întristaţi pe Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuţime, orice mînie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v’a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.”

Se pare ca aceste versete sunt venite din alta lume si nu ni se potrivesc noua. Astfel ca un nou „cutremur” a avut loc si s-a resimtit in Michigan si Arizona. Nu pot sa masor acum „magnitudinea” acestui „cutremur” dar vom vedea mai incolo. Doamne ai mila!

In Michigan, la Biserica „Betel” din orasul Taylor pastorul Iacoban refuza sa mai pastoreasca aceasta „turma” dupa ce  unele „oi” s-au luat la bataie din cauza unei neintelegeri dintre doua familii in legatura cu casatoria care trebuia sa aiba loc.  Dar, ca si cum nu ar fi indeajuns, incidentul s-a intalmplat la  sfarsitul unui „serviciu divin” in fata celorlalti membri. Se pare caci chiar pastorul ar fi fost bruscat. Ce vremuri! Oare ce se intampla? De ce s-a ajuns aici?

In Arizona, la Biserica Elim pastorita de fratele Petru Lascau are loc prima  Adunare Generala  dupa patru ani de „seceta”. Dar iata ce mi-a relatat unul din membrii Bisericii Elim despre modul cum au decurs lucrurile :

” In ciuda impotrivirii din partea liderilor bisericii  a anunturilor facute, cat si a scrisorilor trimise membrilor bisericii noastre, in care se specifica clar ca duminica asta nu se va intampla nimic, Adunarea Generala convocata in urma cu o saptamana a avut loc, conform prevederilor legale (67% din membrii activi, prezenti). Daca inceputul nu a fost deloc promitator, datorita intreruperilor venite din partea pastorilor bisericii (care au fraternizat cu pastorul principal), membri bisericii printr-o majoritate de voturi au decis ca vor sa discute problemele, validand astfel comisia care prezida Adunarea Generala. Cred ca acesta a fost cel mai mare soc pe care l-a suferit pastorul vazand ca totusi oamenii vor altceva dacat el. In definitiv oamenii vedeau ca lucrurile nu merg bine in biserica si ca nu se face nimic spre rezolvarea lor ci de la o zi la alta se tot „bate apa in piua” fara sa se scoata cartile si sa se joace deschis, pe masa.
  In momentul in care majoritatea au decis sa discutam la fata locului problemele bisericii si sa gasim si solutionarea lor, pastorul a lasat „garda jos”, oferind microfonul acelei comisii care conducea Adunarea Generala.
  De acolo in colo, lucrurile au decurs in limitele normalului, punctele de pe ordinea de zi jucand un rol important in discutiile care au urmat, la fiecare punct venindu-se cu argumente obiective. Dupa ce majoritatea celor prezenti au decis ca la actualul comitet administrativ sa mai fie adaugati inca 4 oameni, iar in cel pastoral sa fie inclusi (asa cum prevedea si Statutul nostru) toti cei care sunt oordinati, atat diaconi cat si prezbiteri si pastori, iar comisia de cenzori sa-si intre in atributiunile prevazute de Statut, fratii din biserica au plecat spre casele lor cu un sentiment de multumire ca s-a realizat ceva. Nu de multe ori am vazut la incheierea unor astfel de sfaturi fratesti, oamenii sa mearga acasa cu zambetele pe buze, insa de data asta datorita interventiei lui Dumnezeu, acest lucru s-a intamplat.
Inca o data am vazut cum Dumnezeu ramane credincios promisiunilor sale, chiar daca pentru putina vreme intarziase raspunsul din partea Lui.
 Slavit sa fie Dumnezeu pentru gandurile de pace care le are cu privire la noi!!!”

Aceasta se intampla acum 2 saptamani. In schimb ieri, adica duminica 11septembrie, …s-a intamplat ceva neprevazut, …ce?; cum?…; un nou „atac terorist” de 9/11? Nu chiar, dar nici departe. Se pare ca in urma acestui „atac” instrumentat de diavolul , ca nu vad pe altcineva, manifestat prin „rupere” de biserica se ” naste” o noua biserica care, culmea ironiei, se numeste: „Agape Christian Center”!!! Wow…? Agapeee? Oamenii acestia stiu ce inseamna acest cuvant?

Trebuie sa ma opresc aici acum , dar voi reveni.  Doamne ai mila!

Fratilor, trebuie sa repet ce am spus in celalalt  articol :

Se pare ca acest “cutremur” este cel mai mare de la “cutremurul” produs de aparitia cartii “Rascumpararea Memoriei”. Binenteles ca  aceste “socuri” nu ne face bine nici noua si nici celor mentionati. Nu ne ramane decat sa sugerez cateva motive de rugaciune:

1) Sa ne rugam pentru pastorii nostrii ca sa ramana tari si ancorati in Hristos.
2) Sa cercetam toate lucrurile si sa luam doar ce este bun.
3) Sa ne rugam pentru Bisericile afectate de acest “cutremur”
4) Sa ne rugam pentru comunitatea romana din America.
5) Sa ne rugam pentru o mai buna comunicare si colaborare intre pastori si membrii bisericilor.
6) Sa ne rugam pentru reformarea modului de organizare si functionare a Bisericilor Romane.
7) Sa ne rugam pentru “biblicizarea” modului de conducere din Biserici.
Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu !