„Sistem dictatorial” – cateva trasaturi principale


Asa cum am precizat in articolele anterioare, am primit recent scrisoarea de disperare a unui slujitor dintr-o biserica de pe Coasta de Vest a Americii care a cazut prada “sistemului” comunist si despotic practicat, din pacate, si in alte Biserici. Aceste lucruri trebuiesc expuse pentru a invata ceva din ele. Binenteles,  ca este valabil doar  pentru cine vrea sa invete. Iar daca exista si o alta pozitie , eu sunt deschis si pentru ea.

De data aceasta am sa pun un citat care exprima parerea dansului despre sistemul dictatorial din Biserica respectiva :

„…Un sistem de dictatură se caracterizează prin câteva trăsături principale, printre care se numără
următoarele:
1. Deşi există legi şi reguli, acestea sunt ignorate sau chiar călcate numai ca dorințele conducătorului să
se împlinească
2. Cei ce îndrăznesc să vorbească despre greşelile conducătorului sunt reduşi la tăcere sau chiar eliminați
3. Informațiile ce sunt prezentate bisericii sunt cenzurate. Aceasta înseamnă că tot ce ar putea să fie
neplăcut conducătorului sau neplăcut despre conducător este cu desăvârşire interzis a se comunica
bisericii. Cenzura înseamnă prezentarea adevărului doar parțial, ceea ce se cheamă minciună…”

Alte articole pe aceeasi tema :

https://dorinpele.wordpress.com/2012/06/27/am-crezut-e-ceva-rau-in-asta/

https://dorinpele.wordpress.com/2012/06/25/prieteni-adorati-si-prieteni-declarati/

2 comentarii

Din categoria Influiente comuniste, Leadership/Conducere

2 răspunsuri la „„Sistem dictatorial” – cateva trasaturi principale

  1. angie

    asa este in Biserica unde slujesc de peste 11 ani.Prorocilor li s-a spus sa taca.Decizile se iau dupa bunul plac a liderilor…adevarati lupi in piei de oi.Domnul insa v-a judeca pe cei rai

  2. Pingback: Biserica ELIM din Phoenix, Arizona a “plantat” inca o Biserica | Trezire si Restaurare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s