Ascultarea, Prioritățile și Responsabilitatea


Continuăm să publicăm un nou articol din seria de articole scrise în colaborare de Mike Olari și Gigi Furdui, membri ai bordului Fundației Family to Family Romania, colaboratori apropiați și la producerea materialelor publicate în revista Credința în Acțiune, publicație care a fost fondată și susținută financiar de Family to Family Romanian Outreach.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

„Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu?“

Această întrebare, care nu poate avea decât un singur răspuns: „Nu!“, a fost pusă de Petru și Ioan autorităților religioase din vremea lor, care le porunceau cu insistență și cu amenințări să nu mai facă o lucrare de care cei doi erau absolut convinși că este voia lui Dumnezeu și anume: predicarea Evangheliei pretudindeni în Numele lui Isus!

Petru și Ioan nu au contestat legitimitatea Sinedriului ca autoritate religioasă. Ei au afirmat, pur și simplu, că, dacă trebuie să aleagă între a asculta de această autoritate religioasă sau Dumnezeu, este nedrept să asculte mai mult de oameni decât de Dumnezeu.

Acest principiu, stabilit de Dumnezeu încă de la începuturile Bisericii, este cât se poate de valabil și astăzi! Atunci când avem de ales între a asculta de autoritatea religioasă a vremii noastre sau de Dumnezeu, întotdeauna și în ciuda oricărui risc, trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

priority-1_1

Desigur că autoritatea supremă în Biserică o are Domnul Isus Cristos! El este Capul Bisericii! „El (adică Dumnezeu) i-a pus totul sub picioare și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii.“ (Efeseni 1:22). Domnul Isus își exercită autoritatea spirituală în Biserică prin slujbele enumerate în Cuvântul lui Dumnezeu: „El a dat pe unii APOSTOLI, pe alții PROOROCI, pe alții EVANGHELIȘTI, și pe alții PĂSTORI și ÎNVĂȚĂTORI.“ (Efeseni 4:11). Domnul Isus a reglementat și modul în care aceste categorii de slujitori trebuie să folosească autoritatea lor ca reprezentanți ai autorității supreme – ISUS CRISTOS – spunând: „Știți că cei priviți drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie așa. Ci, oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor.“ Toate aceste lucruri sunt recunoscute la nivel teoretic, doctrinar, de majoritatea creștinilor.

În practică însă, lucrurile au luat o întorsătură cât se poate de greșită. Biserica a simțit nevoia de a se organiza din punct de vedere omenesc și social. A fost necesară reglementarea raporturilor dintre Biserică și societate. Pentru a rezolva toate aceste probleme, bisericile au promovat oameni, constituind un mod de organizare religioasă, de inspirație umană, care să funcționeze în paralel cu organizarea spirituală. În felul acesta denominațiunile creștine au recunoscu nivele, respectiv funcții de conducere omenești și anume: secretari, directori, vicepreședinți, președinți, etc.

Aceste autorități umane au suprimat însă autoritatea spirituală, deformând profund conceptul și percepția oamenilor cu privire la conducerea creștină. Desigur ca aceste autorități religioase omenești, urmărind o oarecare „politică religioasă“ își permit să nu mai fie atât de mult „slujitori“ sau „robi ai tuturor“. Ei au devenit „lideri creștini“, „cârmuitori religioși“, care stăpânesc peste organizații, „poruncindu-le cu stăpânire!“

Percepția generală, indusă de această deficiență, i-a determinat pe unii slujitori să se intimideze, considerând, pe bună dreptate dealtfel, că unii sunt mai păstori decât alții, că unii sunt mai apostoli decât alții sau că unii sunt mai evangheliști decât alții, după cum, fiecare, ocupă sau nu o anumită poziție în ierarhia religioasă omenească.

Un alt efect negativ este acela că, între slujitori au apărut un fel de concurență legată direct de ajungerea în vârful piramidei religioase omenești! În bisericile locale au început să-și facă loc tot felul de compromisuri, în detrimentul slujirii, care, în consecință a început să fie NEGLIJATĂ! Toate aceste stări de lucruri au determinat, de asemenea, deformarea principiului evanghelic cu privire la preoția universală. Tot mai mulți sunt creștinii de rând în mintea cărora s-a cristalizat ideea că, deși teoretic fiecare creștin este „un preot“, totuși, „unii creștini sunt mai preoți decât alții!“

Marele pericol, care întotdeauna a constituit și un test al gradului de declin spiritual, este apariția și delimitarea unui cerc restrâns al clericilor, al „profesioniștilor religiei“, care s-au izolat încet, dar sigur, de marea masă a credincioșilor simpli și poate, uneori, ignorați.

Mișcarea creștină neoprotestantă este și ea pândită la rândul ei de pericolul profesionalizării slujirii! Din ce în ce mai puțini slujitori laici au loc la amvoanele noastre! Există deja o clasă de clerici, în rândurile căreia se poate pătrunde din ce în ce mai greu, clasă care s-a poziționat undeva spre vârful piramidei religioase și care tinde să devină din ce în ce mai rece și insensibilă în a-i sluji pe cei mulți, care, de fapt, alcătuiesc baza acestei piramide.

În mare măsură, responsabilitatea acestei stări de fapt îi revine masei de credincioși și slujitori de rând. Prea mulți dintre noi ne-am lăsat intimidați de cei care, „domnind peste noi“, au ajuns să poruncească cu stăpânire. Am ajuns să fim într-atât de convinși că nu se poate schimba nimic, încât nu mai avem nici măcar curajul de a ne exprima deschis opinia!

sleeping-christianity

Este vremea ca fiecare credincios creștin și slujitor al Domnului Isus să renunțe la comoditatea de a nu spune nimic și de a nu face nimic. Este timpul să renunțăm la întâlnirile private, în care discutăm în ce măsură greșesc liderii religioși! Trebuie să avem curajul și responsabilitatea, înaintea lui Dumnezeu, să ne exprimăm direct, deschis, și desigur, având cele mai nobile intenții!

Atunci când trebuie să alegem între a asculta de oameni sau Dumnezeu, trebuie ca întotdeauna și indiferent de consecințele să alegem a asculta mai mult de Dumnezeu, chiar dacă această ascultare contravine intereselor noastre imediate! Ascultarea necondiționată a apostolilor, mai mult de Dumnezeu, decât de oameni, a atras asupra lor ura autorităților religioase și implicit prigoana religioasă.

Și astăzi, chiar dacă acesta ar fi prețul pe care ar trebui să-l plătească fiecare credincios creștin sincer, principiul divin rămâne mereu același: NU SE CADE SĂ ASCULTĂM MAI MULT DE OAMENI DECÂT DE DUMNEZEU!

Sursa : Family To Family Romanian Outreach

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Biserica/The Church, Decadere spirituala, Forme/Structuri de conducere, Influente seculare, Pastoratie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s