Diplomatie?


În societatea noastră modernă, diplomația este mijlocul prin care sunt controlate și influențate toate relațiile interumane, indiferent de pătura socială. Diplomația este acea comportare abilă care, manevrează subtil cuvintele și faptele pentru atingerea unui interes dorit, dar nedeclarat. În fiecare zi, în cele mai diverse situații, ne întrebăm: Ce se dorește de fapt de la mine? Cât pot să cred din reclama asta? Care este adevăratul scop al acestor cuvinte? Cât este adevăr și cât este minciună în ceea ce mi se spune?

DiplomatieTrăim într-o societate în care minciuna, abuzul de putere, înșelătoria sunt considerate ca fiind “necesare”. Pentru ca toate aceste comportamente, rele în esența lor, să fie totuși acceptate, ele sunt mascate de “diplomație”. De fapt diplomația este adevărul spus pe jumătate, tactica înfigerii cuțitului pe la spate, abilitatea folosirii semenilor în scopul atingerii intereselor proprii, având la bază filosofia: “Folosește și aruncă!”, tupeul de a scoate cărbunii din foc cu mâna altuia, nerușinarea de a uita azi ce ai vorbit ieri, josnicia de a numi minciuna adevăr și de a scuza răul numindu-l “necesar”.

Deși suntem conștienți că în fiecare reclamă, campanie publicitară sau electorală, ne sunt servite “pe tavă” minciuni de tot felul, suntem îngăduitori, poate prea îngăduitori, în a promova minciuna ca stil de viață. Înainte de a-i acuza pe cei puternici, care dețin pârghiile puterii, promovându-și interesele proprii, ar trebui să avem cu toții curajul de a ne autoanaliza, respingând cu fermitate minciuna și promovând un alt stil de viață. Din păcate, însă, diplomația tinde să guverneze, din ce în ce mai mult, nu numai societatea, ci chiar și comunitățile creștine. Asistăm astăzi, parcă tot mai neputincioși, la tot felul de “manevre religioase”, care țintesc anumite scopuri ascunse și interese nedeclarate, dar urmărite asiduu. Există tendința de a justifica o mulțime de comportamente care nu sunt compatibile cu caracterul creștin. Folosind expresia: “Trebuie să fim și puțini diplomați!” se întâmplă că, adeseori, asistăm la situația penibilă în care una se spune de la amvon și alta se face în viața de zi cu zi. Rațiunea acestui comportament duplicitar este de foarte multe ori: “Să fim diplomați! Să nu producem deranj!”

Dorim să supunem atenției dumneavoastre, stimați cititori, tocmai această “diplomație creștină”. Intenția noastră nu este de a acuza pe cineva, ci dimpotrivă, de a trezi mintea sănătoasă a masei de credincioși și de a nu mai da atât de lesne concursul, cu bună știință sau uneori din neatenție, acestor manifestări camuflate cu expresia “diplomație”.

Există oare o diplomație biblică necesară? Dacă da, atunci ce este nebiblic în diplomația conducerii religioase?

1. Diplomația după voia lui Dumnezeu

O primă formă a diplomației biblice este abilitatea spirituală de a spune adevărul în dragoste. Este o artă, o diplomație demnă de laudă să spui adevărul despre tot ce este păcat, murdărie, imoralitate, necurăție, dar să o faci cu dragoste. Este dumnezeiește să urăști păcatul, să dezaprobi faptele păcătoase, dar să-l iubești din toată inima pe păcătosul pierdut. Aceasta este diplomația biblică! Arta de a îngemăna ura față de păcat și dragostea față de omul păcătos în aceeași persoană.

Aceasta este diplomația păstorului sufletesc. El nu va condamna niciodată păcatul cu satisfacția  perfidă a lupului care privește spre mielul răpus. Atunci când condamnă păcatul, el o face simțind pe umeri povara oii rătăcite de turmă, pe care caută să o întoarcă cu blândețe, simțind responsabilitatea care îl face să ardă atunci când cineva este în păcat.

O altă formă a diplomației biblice este puterea de a face bine atunci când alții îi fac rău, când suntem gata să ne rugăm împreună cu Mântuitorul pentru cei care ne prigonesc spunând: “Tată iartă-i că nu știu ce fac!”, în ciuda faptului că suntem obiectul urii și răzbunării lor dezlănțuite. Atunci practicăm o diplomație biblică. Aceasta înseamnă, de fapt, abilitatea spirituală de a fi înțelepți ca șerpii și fără vină ca porumbeii. Aceasta este diplomația omului lui Dumnezeu. El nu se va gândi cu nici un chip la răzbunare, nici nu va aștepta prilejul în care  să-și facă singur dreptate. El îi va binecuvânta pe cei care-l prigonesc, nu se va gândi nici un moment să întoarcă rău pentru rău. El va fi gata să-și împartă pâinea cu vrăjmașul său căruia îi este foame.

O altă formă a diplomației biblice este să te mânii fără să păcătuiești. Este cât se poate de omenesc să trăiești sub presiunea emoțiilor puternice. Este de asemenea normal să urci culmi și să cobori prăpăstii emoționale, dar este o artă spirituală puterea să te poți controla în toate aceste stări. Este o diplomație biblică să fi mânios, dar să poți în același timp să vorbești frumos, să nu te cerți, cu alte cuvinte, să ții sub control torentul emoțional.

2. Forme păcătoase ale diplomației religioase

O formă păcătoasă a diplomației religioase este denaturarea adevărului. Atunci când adevărul este distorsionat datorită intereselor noastre, chiar dacă aceste interese par a fi nobile, practicăm o diplomație păcătoasă. Situația este mult mai gravă dacă interesele sunt meschine, lumești, legate de putere, de bani, aroganță, etc. Denaturarea faptelor cu scopul de a acoperi ceva sau pe cineva sau ascunderea adevărului cu privire la anumite persoane sau împrejurări, constituie tot atâtea exemple la ordinea de zi de așa-zisă diplomație.

Un adevăr spus pe jumătate face cât o minciună întreagă. Adevărul nu este un concept cu care să ne jucăm învârtindu-l după deget. Adevărul este de fapt, o Persoană și El trebuie să guverneze viața credinciosului și viața bisericii. Atunci când ne complacem a trăi în minciună sau când așezăm la baza deciziilor noastre jumătăți de adevăr, trăim de fapt în păcat.

În situația în care liderii comunității creștine admit legăturile dintre frați bazate fie pe fapte distorsionate, fie pe ascunderea faptelor, de dragul trăirii în pace, atunci, prețul păcii este neadevărul. Prea multe biserici și-au pierdut puterea spirituală, tocmai datorită promovării unei astfel de diplomații păcătoase. Din păcate, relațiile dintre mulți conducători creștini de talie înaltă au la bază o astfel de diplomație. Cu ajutorul ei, unii au ajuns să se ridice peste problemele religioase ale bisericilor, fără ca cineva să aibă curajul să demaște neadevărul pe care și-au edificat propriul nume. Este greu să ai un astfel de curaj atunci când știi că diplomația lor implică și răzbunarea.

Manipularea oamenilor este o altă formă a diplomației păcătoase. Manipularea este determinarea oamenilor de la spate, fără ca ei să știe, spre anumite decizii sau atitudini. Ea îi creează omului falsul sentiment că el a hotărât singur, când de fapt, decizia lui a fost dinainte pregătită de manipulator. Manipulatorii sunt atât de mândrii, încât consideră că ceilalți oameni nu sunt mai mult decât niște obiecte, pe care le așează cum doresc, unde doresc, și când doresc. Desigur că obiectele pot să fie manipulate, fără a le deteriora, dar oamenii nu sunt obiecte! Ori de câte ori un om este manipulat, sufletul lui este rănit, iar personalitatea lui este distrusă.

Din păcate există atât de mulți lideri spirituali care își țin turma la respect, distrugând prin aceasta sistematic încrederea oamenilor în ei înșiși, ca apoi să-i țină supuși sub puterea lor. Astfel de comunități sunt lipsite de orice viziune și acceptă necondiționat tot ceea ce liderul le spune. Credincioșii nu mai sunt mădulare active ale unui trup spiritual funcțional, ci doar indivizi care alcătuiesc un grup, menținut prin controlul exercitat de un lider manipulator. Ei nu mai au de mult opinii proprii pentru că au ajuns să creadă că singurul care poate să aibă opinii este șeful lor. Acești oameni sunt depersonalizați, fără verticalitate, slugarnici și lingușitori. Ei sunt niște “handicapați spirituali” aduși în această stare exact de acela care trebuia să le dezvolte potențialul pe toate planurile.

Manipularea nu este o metodă biblică! Dumnezeu nu ne manipulează niciodată. El îi acordă omului libertatea de a alege singur pe ce cale să meargă. Tatăl ceresc ne-a oferit în modul cel mai deschis, toate informațiile necesare, ne-a așezat în față alternativele și apoi ne lasă să alegem. În felul acesta Dumnezeu dezvoltă personalitatea ființei umane! În schimb diavolul este cel care depersonalizează, abuzând de cei pe care i-a manipulat și stăpânind peste ei. Oare, care sunt metodele noastre?

O altă formă păcătoasă a diplomației religioase este compromisul. Compromisul  aparține de așa-zisa zonă gri. Compromisul nu este cu desăvârșire curat, dar nici nu este murdar de tot. Compromisul este o înțelegere între bine și rău, o colaborare între lumină și întuneric. Compromisul promovează toleranța, îngăduința și buna înțelegere dintre toți. Din păcate, compromisul este prețul păcii în multe biserici, dar sfințenia lui Dumnezeu nu se negociază. Dumnezeu a stabilit de mult ce este alb și ce este negru! De aceea, nu este nevoie ca noi să mai stabilim acum ce anume este alb și ce este negru. Dacă mai credem că Dumnezeu încă mai are nevoie de ajutorul unor oameni care nu sunt chiar așa de curați, dar ce să facem, trebuie să acceptăm anumite compromisuri, pentru că și ei ne ajută, atunci “dumnezeul” nostru este cât se poate de neputincios. El nu este Dumnezeul creștin care are la dispoziția Sa toate valorile lumii, care poate să facă totul și care nu dă slava Sa altuia și nici cinstea Sa idolilor (Isaia 42:8).  Aceste încercări de a negocia voia lui Dumnezeu, de a încheia o înțelegere cu El, un acord în care și noi vom face câteva concesii în favoarea Lui dacă, desigur, va face și El ceva pentru noi, sunt cât se poate de greșite. De fapt, nici nu mai contează care este motivația și scopul compromisului. Diplomația bazată pe compromis este cu siguranță greșită.

În încheiere dorim din inimă ca în toate comunitățile noastre să existe din plin aspectele biblice ale diplomației, iar dacă se manifestă și o diplomație creștină păcătoasă, nebiblică, atunci îndemnul nostru este să nu așteptăm să vină vreun înger să o dea la o parte. Responsabilitatea de a nu ne mai lăsa mințiți, manipulați, de a pretinde adevărul și numai adevărul, de a elimina compromisul, atât din viețile și familiile noastre, cât și din biserici, este NUMAI a noastră. Ne aparține în exclusivitate! Oare vrei tu aceasta cu adevărat?

Mike Olari
Family To Family Romanian Outreach

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Decadere spirituala, Leadership/Conducere, Pastoratie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s