Arhiva zilnică: 10 mai 2014

„Lesne se poate pierde mantuirea” – Iacob Coman


coman

http://play.streamkit.tv/content/channel/nazna/vod/2014/5/07_05_2014__Iacob_Coman___Lesne_se_poate_pierde_mantuirea.fplayer.html/menu

Scrie un comentariu

Din categoria Iacob Coman

6 doctrine carismatice care ar trebui eliminate


Beni Drădici

carismatici

Penticostalismul a fost şi încă este, mişcarea spirituală cea mai dinamică din ultimii 100 de ani. Milioane de oameni au experimentat pacea cu Dumnezeu, prin intermediul unei biserici penticostale sau carismatice, unde au auzit pentru prima dată probabil, mesajul mântuirii. În România, de la începuturile modeste din a doua decadă a secolului trecut, s-a ajuns să reprezinte a patra denominaţiune religioasă a ţării în cifre globale, dar dacă am analiza procentajul celor care sunt cu adevărat consecvenţi (care merg regulat la biserică, de exemplu), din primele trei denominaţiuni, atunci probabil că penticostalii ar reprezenta a doua grupare din România, iar în unele zone ale ţării, chiar prima.

Dar, aşa cum se întâmplă întotdeauna unde este vorba de o lucrare bună, ne confruntăm tot mai mult şi cu învăţăturile greşite. Libertatea, care a venit odată cu schimbarea regimului politic din România, a însemnat şi o schimbare de perspectivă pentru mulţi din…

Vezi articolul original 1.300 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lipsa de comentarii este … fără comentarii


B a r z i l a i - e n - D a n

Europa de-andoaselea a pus pumnul în gură oamenilor normali, i-a redus la tăcere. Iată cum arată noua ,,normalitate“ în Europa unită. Mai că ai zice că Putin are dreptate …

Păcatul înseamnă și pervertire, iar când pervertirea câștigă premii de popularitate, Europa se autocondamnă în fața lui Dumnezeu. Acum dănțuiți și vă veseliți fără rușine, dar ce veți face la urmă ?

Aud că domnul prim ministru al României, Victor Ponta, s-a dus la festivitatea de premiere împreună cu câțiva copii pe care vrea să-i expună la cultura europeană … ,,Curat murdar, coane Fănică!“

Europa de azi s-a dezis de moștenirea iudeo-creștină ca să devină, vorba unui prieten, iudo-cretină. Doamne, ai milă!

Austria wins Eurovision Song Contest

Austria’s Conchita Wurst: „This night is dedicated to everyone who believes in a future of peace and freedom”

Austrian drag act Conchita Wurst has been crowned the…

Vezi articolul original 248 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized