“Surprinzător, mare parte din ceea ce facem ca ‘biserică’ a fost luat direct din cultura păgână a perioadei postapostolice”


“Surprinzător, mare parte din ceea ce facem ca ‘biserică’ a fost luat direct din cultura păgână a perioadei postapostolice. (Legenda ne spune că ultimul apostol, Ioan, a murit în jurul anului 100 d.Hr.) Potrivit lui Paul F. Bradshaw, creștinismul secolului al patrulea ‘a absorbit și creștinizat practici și idei religioase păgâne, considerându-se împlinirea spre care religiile anterioare doar indicaseră vag’. Dacă noi cei de azi obișnuim să folosim cuvântul păgân pentru a-i denumi pe cei care n-au nici o religie, pentru primii creștini păgâni erau politeiștii care se închinau la zeii Imperiului Roman. Păgânismul a dominat în Imperiul Roman până în secolul al patrulea și multe dintre elementele sale sau fost absorbite de creștini în prima jumătate a primului mileniu, în special în timpul perioadei constantiniene și imediat după aceea (324 d.Hr. până în 600 d.Hr.). Alte două perioade semnificative din care își trag originile multe dintre practicile noastre bisericești sunt perioada Reformei protestante (secolul al șaisprezecelea) și perioada trezirilor (secolele al nouăsprezecelea și al douăzecilea).” (p. 38)
CREȘTINISM PĂGÂN? O explorare a originilor practicilor bisericii – Frank Viola, George Barna, Editura Kerigma, Oradea, 2010, 311 p.

Sursa preluarii citatului : Romania Evanghelica

Lasă un comentariu

Filed under Crestinism pagan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s