Cameron Wilson: Un american cu inimă de român.


„Citind corespondența primită zilele acestea de la organizația înființată și condusă până nu demult de către Pastorul Cameron Wilson: Discover Your Mission, deodată m-au năpădit amintirile.

Pe parcursul deselor mele călătorii în Romania, l-am cunoscut pe fratele Cameron Wilson, unde atât Organizația dânsului cât și Organizația Family To Family, lucrau deja de mulți ani. Am început chiar să colaborăm în unele proiecte și astfel relația noastră a devenit tot mai apropiată. Am avut onoarea să fiu vizitat de dânsul împreună cu soția, la reședința mea din Peoria, Arizona, unde am petrecut împreună un timp binecuvântat.

Deși sunt implicat în lucrarea din România de foarte mult timp, și am întâlnit tot felul de misionari și lucrători pe câmpul de misiune, încă nu am văzut nici o altă misiune mai dedicată atingerii scopului pe care și l-a propus, și nici o altă persoană cu un asemenea impact, ca și misiunea de care s-a ocupat fratele Wilson și persoana dâsului, pe drept supranumit Mister Missions.

 

De numele lui se leagă – direct, sau indirect – existența APME, Conferințele RoMisCon, Centrul de Studii Transculturale de la Agigea, Constanța, cursurile din anii 90: Păstori ai României, și alte inițiative, inclusiv finanțarea parțială sau totală a 39 de Case de Rugăciune în comunitățile de romi și de turci și susținerea unor lucrători în cadrul acestor minorități, mai ales în partea de sud a României. Agenția Penticostală de Misiune Externă APME, (președinte Ghiță Rițișan) trimite și susține la ora actuală câțiva zeci de misionari în mai multe țări de pe trei continente. Fratele Cameron Wilson a venit în România și ne-a învățat – ca nimeni altul – să devenim misionari. Și acest lucru era atât de necesar pentru noi românii, care am trăit atât de mulți ani sub comunism, sistem care ne-a învățat și obligat să trăim doar pentru noi…” Citeste tot articolul aici
Sursa : Family2fam.com

Lasă un comentariu

Filed under Misiune, Organizatii misionare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s