Arhiva zilnică: 20 februarie 2016

Principii de Conducere din Cartea Proverbelor


„L-am auzit pe un pastor vestit descriind biserica drept cea mai puternică organizaţie în ce priveşte conducătorii. Liderii bisericii nu au autoritatea conducătorilor militari, nici putere financiară; ei au doar daruri de conducători pe care se pot bizui. Unde pot găsi principiile necesare pentru a conduce? În timp ce au la îndemână cărţi, seminarii şi cursuri despre conducere, liderii bisericii trebuie în primul rând să caute secretul în Cuvântul lui Dumnezeu. În timp ce tema principală a Bibliei este iubirea lui Dumnezeu pentru noi şi planul de mântuire, ne oferă şi principii de conducere spirituală. De la Avraam, Moise, judecători, David, regii, până la Petru şi Pavel şi în cele din urmă Isus Hristos, Dumnezeu S-a folosit de leaderii spirituali pentru a-Şi îndeplini obiectivele. Biblia nu ne oferă doar exemple de conducere spirituală, ci şi principii spirituale, multe dintre ele găsindu-se în cartea Proverbelor…

  • Conducerea înseamnă influenţă
  • Adevăraţii conducători caută sfaturi înţelepte
  • Adevăraţii conducători motivează, nu manipulează
  • Adevăraţii conducători nu tolerează răul nici la alţii, nici la ei…
  • Adevăraţii conducători rezolvă problemele…” Tot articolul AICI

 

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Leadership/Conducere, Uncategorized