Părintele Eugen Tănăsescu, scrisoare către Iohannis: Aștept să-mi risipiți bănuiala că ați devenit agentul neomarxismului.


ARMONIA MAGAZINE - USA

Nu e firesc ca, de la înălțimea funcției, să dați cu flit democrației. Nici să aruncați paltonul peste opțiunile românilor

de  Ștefania Brândușă

Aștept de la Domnul Președinte scuze, clarificări sau confirmări. Recenta declarație a domniei sale referitoare la susținătorii Referendumului pentru Căsătorie jignește milioane de oameni din această țară, fie ei ortodocși, catolici, protestanți, musulmani sau necredincioși, scrie  părintele Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, în adevărul.ro.

Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui României, în urma declației șefului statului privind „infatuații care au susținut Referendumul pentru familie”, părintele  Eugen Tănăsescu îi amintește lui Iohannis că are dreptul să nu îi placă inițiativele oamenilor religioși din această țară, să se opună lor  cu argumente, chiar dacă, la începutul mandatului, a venit cu o „strălucită inițiativă: voi vizita, treptat, cultele legal reprezentate în România, transmițând-le tuturor un mesaj de încurajare în slujirea oamenilor și în construcția unei…

Vezi articolul original 1.043 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s