PETIȚIE adresată lui Klaus Iohannis, CSAT și SRI pentru apărarea creștinilor


Noutati Crestine

Unsprezece asociații au trimis o petiție intitulată ”pentru apărarea creștinilor” către Klaus Iohannis, Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Interne, Inspectoratul General pentru Imigrări și Serviciul Român de Informații.

Semnatarii petiției acuză, printre altele, că ”Guvernul României își asumă noi politici privind imigrația, fără o consultare corespunzătoare a poporului român”.

  •  intensificarea la un nivel fără precedent a persecuției îndreptată împotriva creștinilor în numeroase țări, majoritar musulmane și nu doar, precum: Pakistan, Somalia, Afganistan, Niger, Sudan, Eritreea, Libia, Irak, Iran, Siria, Arabia Saudită, India, Nigeria, Bangladesh, India, Nepal, Sri Lanka, Bhutan, Malaezia, Myanmar, Indonezia, Brunei, Mali, Mauritania, China; Exemplificând numai pe ultimele dintre acestea, cel din Sri Lanka în ziua de Paști unde au fost uciși peste 290 de creștini si răniți cel puțin 500 si cel din Burkina Faso unde au fost ucise 6 persoane și biserica incendiată;
  • încălcările flagrante, comise sub acoperirea legii, ale…

Vezi articolul original 88 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s