Arhiva zilnică: 15 august 2019

Facerea de ucenici este un mod de viață – Versetul Zilei, 13 August 2019


„Duceţi-vă și faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”
Matei 28:19 VDC
https://bible.com/verse-of-the-day/mat.28.19/39709

Din păcate pentru cei mai mulți creștini astăzi acest verset nu este luat ca o poruncă ci, ca pe ceva facultativ sau formal. A nu face ucenici este defapt o sfidare la adresa lui Dumnezeu și a modelului Lui de extindere a Împărăției. In multe biserici astăzi se pune mai mult accentul pe programe care au nevoie de spectatori sau, dacă vreți, de iubiți ascultători. Altele pun accentul pe clădiri, pe bani ș.a.

Howard G. Hendricks spunea cu referire la porunca Domnului Isus de a face ucenici că „Hristos cel înviat din morţi a lăsat această moştenire – Magna Charta Bisericii Lui. El ne-a dat atît modelul, cît şi metoda. Viaţa şi moartea Lui transformă vieţile oamenilor. El a demonstrat că nu faci nimic, dacă nu schimbi viaţa oamenilor după chipul Lui.”

„Ucenicii se fac nu se nasc”, spunea Walter Henhchsen. Mare adevăr. Lui Isus I-a luat 3 ani și jumătate ca să îi pregătească pe cei 12 apostoli pentru lucrare.

Ucenicii nu se fac punându-i odată pe lună pe program să predice sau să cânte o cântare sau să se roage. Este nevoie să stai lângă ei și să petreci timp împreună de mai multe ori pe săptămână. Trebuie să te implici în viața lor și să investești timp, energie și tot felul de resurse.

Ucenicii nu se fac în clasă predând-le doar o lecție. Ucenicii au nevoie de modele în fiecare zi. Teoria își are rolul ei dar este ineficientă dacă nu este pusă în practică împreună cu promotorul ei. Isus a luat ucenicii cu ei în fiecare zi demonstrându-le învățăturile Lui.

Ucenicii nu se fac doar chemându-i în față să se predea. După ce s-au hotărât ca să îl urmeze pe Hristos trebuie să îi iei de mânuță ca să le arați calea și cum se merge pe ea.

Ucenicii nu se formează instant la botez când îi prezinți bisericii, ci continuînd să îi înveți sistematic tot ce ți-a poruncit El.

Ce trebuie să faci ca să ai și tu ucenici? În primul rând trebuie să fii tu de ceva vreme un ucenic adevărat al Domnului Isus. Apoi trebuie să iubești oamenii într-atât de mult încât vei face ce ți-a poruncit Isus ca să îi ajuți să crească.

Pentru a avea ucenici trebuie să existe o relație, o legătură cristică cu acele persoane. Pentru a întreține o relație sau o legătură cu o persoană este nevoie de a aloca timp, de dedicare și implicare. Pentru a putea pune timp deoparte trebuie să vezi această lucrare ca o chestiune de viață și moarte, ca o prioritate. Până la urmă trebuie să fie ceva ce faci în fiecare zi. Numai în felul acesta poate deveni un mod de a trăi. Ucenicizarea nu e un eveniment ci este un mod de viață.

Dorin Pele

Scrie un comentariu

Din categoria DorinPele, Uncategorized, Versetul Zilei