Când diavolul ajunge profesor universitar


Pagina creștină

Când diavolul ajunge profesor universitar

Cu câteva zile în urmă, în Senatul României a fost oprită prin vot, ideologia de gen, în școlile din România. Am putea spune, bravo României, slavă Domnului că încă mai avem oameni la conducerea țării care gândesc în normele normalității, adică identifică genul unui copil după sexul biologic, adică așa cum a fost creat de Dumnezeu.

Interesant că la scurt timp după această hotărâre a Senatului, a sărit imediat la ”proteste” mediul academic, adică ”spuma” învățământului țării, declarând sus și tare că: ” Sistemul universitar din România dispune de suficientă maturitate în asumarea responsabilității publice, astfel încât acest tip de limitări nu fac decât să restrângă libertatea membrilor comunităţii universitare de a exprima liber opinii academice în spaţiul universitar, de predare, de cercetare şi de creaţie, în conformitate cu criteriile de calitate academică, libertate garantată prin lege.” (conform https://stiriedu.ro/2020/06/17/consiliul-rectorilor-in-universitati-nu-sunt-admise-discriminari-autonomia-trebuie-respectata/)

Adică, faptul că confuzia unora…

Vezi articolul original 702 cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s