Arhive pe categorii: Adi Gliga
Adi Gliga si Catalin Ciuculescu la Prima Biserica Romana Baptista din Troy, Michigan
15 decembrie 2013 · 21:59
Cătălin Ciuculescu – o privire retrospectivă
Drumul dinspre America spre casa a fost foarte obositor, și, cum eram deja obișnuiți, plin de evenimente… Mike ne-a dus la aeroportul din Phoenix. Așteptam pe cineva care sa ne facă check-in la bagajele de la cală. Cineva a venit la noi… Ne-a salutat, ne-a zâmbit și ne-a întrebat cum suntem… Mike i-a vorbit si a completat ca știm să cântam. Aveam chitara cu noi. Mike ne-a provocat să cântăm un cântec. Am cântat unul în engleză…
S-au strâns mai mulţi din staff-ul de la aeroport… Ne-au cerut numele să ne caute pe youtube 🙂 La finalul cântecului am aflat că doamna care ne făcea check-in-ul canta într-un cor la biserica… S-a bucurat de cântec… Am plecat din Arizona către Salt Lake City. De aici ar fi trebuit sa avem zbor direct la Paris… Nu au avut suficient combustibil aşa că au fost nevoiți să facă o oprire în Minnesota ca să se rezolve… Aici am pierdut destul de mult timp… Cam o ora… Am aterizat în Paris cu câteva minute înainte de legătura spre Budapesta… Ne-am pierdut printre porțile de îmbarcare… Am fost destul de stresați în timpul ăla… Am ajuns la poarta zborului nostru… Cu câteva minute după ce s-a închis… Ne-au trimis în Olanda pentru ca nu mai erau legături spre Ungaria în ziua cu pricina… Ne-au asigurat ca bagajele merg împreuna cu noi… În Budapesta am așteptat la bagaje, dar nici urma de ale noastre… Am mai stat câteva ore în aeroport… Nu știam dacă ar trebuia să plecăm sau să așteptăm următorul zbor dinspre Paris. Ne-au zis să mergem acasă și că o să fim contactați când se află ceva despre ele… După vreo câteva zile au ajuns și bagajele… Fără a lipsi ceva din ele… Am fost bucuroși, totuși că am ajuns la „ai noștri”… La intrare în ţară am trecut la volan… Mi-era dor să conduc în România… De la 6 benzi pe sens înapoi la una… Da’ buna 🙂 Mi-era dor de câinii de pe stradă, de curbe, de gropi, să văd oameni pe la porți, de terenuri neîmprejmuite, de mașini oprite pe avarii în zone cu linie continuă, de mâncarea seaca de la OMV… Eram acasă 🙂
Am petrecut o perioadă destul de lungă în State… 1 luna și jumătate nu-i puțin… Am plecat de acasă cu convingerea că rămâne ceva după noi… Dumnezeu a făcut convingerea realitate. Am văzut și am auzit despre oameni care s-au întâlnit cu Dumnezeu altfel decât erau obișnuiți. Adi a avut multa putere și mult curaj în ce a vorbit iar oamenii au intrat în contact cu Adevărul… Mulţi oameni au primit, unora (puţini, de altfel) nu le-a picat bine deloc… Ce e mai trist e că ăștia puţini ar fi trebuit să fie cei care să promoveze adevărul… Am remarcat ceva cât am fost în America… „Serviciul clienți” (customer service, cum îi spun ei) e foarte bine pus la punct… Oamenii să fie satisfăcuți… Dacă s-a stricat ceva, primești banii înapoi sau primești același produs nou… Poţi să foloseşti ceva și să duci înapoi dacă nu-ți place… Clientul trebuie să fie satisfăcut… Am rămas impresionat… Am văzut customer service și în biserici… Oamenii să fie satisfăcuți… Cuvinte dulci în ambalaje frumoase… Ca oamenii să mai vină… Am învățat multe… Pâna și de la cei care trăiesc pe străzi… Oameni care au nevoie de un cuvânt de bine, nu de banii noștri…. De un zâmbet, în loc de priviri morbide… De acceptare, de o strângere de mâna… Am învățat de la oameni mai experimentați decât mine… Nu le-am spus ca am învățat… Doar am învățat… Am văzut ce înseamnă să fii un om simplu, să oferi fără să aștepți nimic în schimb, am văzut ce face un pic de credinţă, am văzut oameni căzuți la pământ dar care s-au ridicat în picioare prin Hristos… Am văzut!!!
Am plecat din Chicago de la Nelu Ștefan, un prieten drag nouă. Dorin Pele ne-a condus până la Detroit. Am avut un timp fain la biserică și în familia lor… Tot la ei am mers și la o întâlnire pentru tineri… Mulţi dintre ei sunt născuți în State și speram să înțeleagă cântările și cuvintele lui Adi… Am întâlnit des situația asta în bisericile în care am fost… Dar a fost bine… Cred ca au înțeles… Unde nu înțelegeau li se explica din nou…
Am întâlnit oameni cu care ne-am simțit in largul nostru… Oameni care nu au așteptat sa fim super-sfinți (varianta spirituala de la ipocrit), oameni care ne-au lăsat sa fim oameni… Să ne vadă bucuroși, să ne vadă supărați, să ne vadă obosiți… Oameni care ne-au iubit pentru ceea ce suntem… „Bisericile” din casele lor sunt cele pe care le-aş vizita dacă ar fi să mă întorc în America… Frumusețea „programelor religioase” nu e dată de cât de mare e numărul de oameni care o frecventează… Aşa că au fost biserici mici în care ne-am simțit foarte fain. Au fost și biserici mari în care am avut părtășie cu Dumnezeu. Dar BISERICA adevărată e în casele noastre… Uneori, ce numim noi „biserică” e doar adunare…
Am întâlnit foarte mulţi tineri în America… Unii plecați de puțin timp, alții născuți acolo… Unii ar fi tentați să creadă că ei trăiesc într-o altă lume… Nu-i aşa… Se aseamănă cu tinerii din România 100%… Şi ei au nevoie de Isus… Toţi avem lupte… Ei în America, noi în România… Unii își duc singuri luptele, alții Il lasă pe Dumnezeu să le ducă…
Am auzit o muzica foarte bine pusă la punct în câteva din bisericile române din America… Tineri foarte talentați… În alte biserici am văzut nevoia de oameni care să ajute la capitolul ăsta… Unii au prea mulţi, și nu mai au loc unul de altul, alții au prea puțin, sau deloc, dar isi doresc… La conferinta bisericilor din vest am auzit voci bune și instrumentiști de calitate. L-am cunoscut pe Adi Covaci, de care am rămas impresionați și Adi și eu. Am întâlnit un violonist foarte bun – Ciprian Mihuț. L-am întâlnit pe Florin Tafta, care ne-a tratat ca și cum eram din aceeași familie… El canta la pian și cu vocea… Cu Florin și Adi Covaci am slujit la câteva din bisericile din California. Ne-am bucurat de ei.
Cred că Dumnezeu s-a folosit cu putere de ceea ce a investit în noi. Am primit un feed-back deosebit din partea multora. Dumnezeu a atins multe inimi, chiar și pe cele care s-au întors împotriva noastră. Dumnezeu ne-a dus acolo ca oamenii să mai audă de la cineva despre o Evanghelie care se poate trăi, nu doar vorbi… Cred ca ceea ce caracterizează cel mai bine slujirea noastră de peste ocean e refrenul unei cântări de-a lui Adi: „Mai bine simpli și smeriți și de Dumnezeu iubiri”. Dumnezeu i-a iubit mult pe cei cu care am intrat în contact și ne-a iubit și crescut mult pe Adi si pe mine…
Nu știu dacă sau cînd ne mai întoarcem în America, dar cred ca pana la urma asta atârnă de decizia lui Dumnezeu. A făcut-o odată, o mai poate face din nou… Dacă vrea 🙂 We wait 🙂
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru oamenii care ne-au considerat frați, pentru oamenii care ne-au primit în casele lor, care au împărțit cu noi din mîncarea lor și care ne-au sprijinit când am trecut prin greutăți și bătălii spirituale, celor ce ne-ați sprijinit în rugăciune, celor care v-ați interesat de sănătatea noastră, dacă avem unde să dormim, celor care ne-ați sunat să vedeți cum suntem, celor care ne-ați chemat sa stam cu voi de dragul părtășiei, celor care ne-ați lăsat sa facem baie in piscina, celor care ne-ați dat avocado și papaya chiar dacă nu ne place, celor ce ne-ați iubit, celor cărora nu v-am facut pe plac și celor cărora au ridicat împotriviri. Ne-ați ajutat sa ne maturizam. Mulțumim vouă, tuturor celor care ați fost alături de noi într-un fel sau altul. Ne-ați devenit prieteni, ne-ați susținut și ați fost lucrători cu noi și cu Dumnezeu la lărgirea Împărăției Lui. Mulțumim Lui!
Sursa : Family To Family Romanian Outreach
Impresii despre Bisericile Romanesti din America – Interviu Adi Gliga
Reporter: V-am oferit răgazul câtorva zile de readaptare la fusul orar de acasă, puţin timp pentru a vă reface niţel, după şirul nesfârşit de călătorii, concerte, programe de tot felul, aeroporturi diferite, oraşe diferite, maşini de tot felul, oameni diferiţi, etc, etc. Aşa cum ne-aţi promis, aşteptăm să aflăm de la voi câteva informaţii, impresii şi de ce nu, câteva gânduri, acum după încheierea turneului din Statele Unite.
Spuneţi-ne în primul rând, cum aţi călătorit, aţi ajuns cu bine acasă? V-aţi dorit mult să ajungeţi din nou acasă?
Adi Gliga: Mi-am dorit mult să vin acasă. Era prima dată când stăteam afară din România mai mult de zece zile.
A fost un drum lung, cu peripeţii multe şi obositor. Când am ajuns la Paris, unde am făcut escală, ne-am dat seama că bagajele noastre s-au rătăcit. Am zburat spre Amsterdam fără bagaje. Când am ajuns la Budapesta, am aşteptat bagajele dar nu au mai apărut. Am stat în noaptea aceea la aeroport în Budapesta, cu gândul că se mai poate face ceva, dar într-un final am plecat spre România. Cei care veniseră cu maşina după noi erau obosiţi. Nu aş vrea să mai trec prin ceea ce am trecut zilele acelea.
Turneul din America, a fost o exprienţă nouă şi unică. A fost destul de lung. O lună şi jumătate e ceva timp. Am fost foarte activi. Nu am avut aşteptări, dar am fost luat prin surprindere de felul în care a decurs totul.
Foto: Adi şi Cătălin – Ultima biserică vizitată: Agape Church, Yorba Linda, CA (Orange County)
Am învăţat multe, am văzut multe, a fost obositor penru că nu am avut timp pentru relaxare. Într-un tip aşa de scurt a fost o activitate prea mare. Am mai reuşit ocazional să evadăm şi să vedem câte o cascadă, sau ceva diferit.
Am înţeles de ce Dumnezeu a vrut să ajung în America. M-am maturizat mai mult şi m-am apropiat de Dumnezeu mai tare.
Reporter: Ce s-a întâmplat după episodul Chicago? Pe unde aţi mai umblat, cum a fost…?
Adi Gliga: Dupa Chicago, am fost invitaţi de nişte oameni simpli, dar foarte de treabă, în Detroit. A fost o experienţă plăcută. Am mâncat “chinezării”, am fost la muzeul Ford, dar am avut şi un timp foarte ziditor în biserica din loc, unde ne-am simţit foarte încurajaţi de dragostea cu care am fost primiti. Sunt recunoscator celor din Detroit pentru ca ne-au facut timpul petrcut acolo, un timp placut.
Reporter: Unde v-aţi simţit cel mai bine? Au fost locuri unde ați fost primiți cu multă căldură și aţi dori să ajungeţi din nou, în viitor? Au fost şi locuri în care nu aţi mai dori să vă reîntoarceţi?
Adi Gliga: Păi… au fost puţine locurile unde ne-am simţit mai puţin bine. În mare parte am avut bucuria să întâlnim oameni foarte credincioşi, care ne-au primit cu multă dragoste.
Ar fi nepotrivit să spun unde a fost sau nu, cel mai bine. Chiar dacă au fost doi sau trei oameni mai insensibili la care am sesizat ceva răutate, asta nu înseamnă că ceilalţi oameni care ne-au ascultat şi ne-au încurajat trebuie băgaţi în aceeaşi oală.
Au fost câteva probleme în vreo trei locuri, dar au fost chestii legate mai mult de lipsa de maturitate spirituală din partea unor oameni care, probabil se cred maturi. Dumnezeu cunoaşte tot şi va răsplăti fiecăruia după fapte, dar oamenii ne-au încurajat după fiecare eveniment şi au fost alături de noi. Probabil că la început, în anumite locatii erau sceptici, dar la final ne-am bucurat împreună. Pentru câteva persoane care nu au mare tangenţă cu adevarata viaţă spirituală, nu se merita sa arunc o pată peste toată dragostea celorlalţi.
Am fost primiţi bine în cea mai mare parte din turneu.
Noi suntem sinceri şi prin această sinceritate ne-am asumat anumite riscuri. Sunt două categorii de oameni când vine vorba de sinceritate. Oameni care te iubesc pentru adevar si oameni care te detestă. Peste 95% au fost cei care au ales să se apropie de Dumnezeu şi să se închine cu noi in Duh si Adevar.
Au încercat să mă elimine şi să facă în aşa fel să nu vorbesc. Au mers până acolo că au început să născocească tot felul de aiureli, ceea ce mi-a arătat diperarea unui om compromis.
Cum spuneam, ei au fost doar câţiva, dar cu noi era Dumnezeu şi era normal ca lucrurile să fie bine. Greu dar bine.
Am observat cât de mult a încercat Diavolul să mă oprească să vorbesc în America şi s-a folosit de aceşti oameni. Practic a fost împotrivire din partea celui rău, care a ales să se folosească de cine putea. De compromis, invidie, bârfă, ură, judecată nedreaptă, hoţi de orfani…etc. Doar omeni cu un astfel de caracter pot fi folosiţi de diavolul. Oricum, mai multe detalii vor apărea dacă îmi ajută Dumnezeu, în cartea pe care o scriu despre acest turneu.
Reporter: V-aţi făcut prieteni? Cum sunt tinerii români din America?
Adi Gliga: Da, la finalul acestui turneu ne-am făcut prieteni adevaraţi, care au fost cu noi indiferent de situaţie. Au fost “prieteni” care ne-au abandonat, dar îi inţelegem. Dacă ar fi putut mai mult, ar fi făcut mai mult, dar Dumnezeu îi iubeşte şi a murit pentru toţi, aşa că şi noi îi iubim, chiar dacă nu înţelegem atitudinea lor.
Tinerii din America au nevoie de oameni sinceri, de modele. Noi am încercat să le vorbim, chiar dacă nu s-a dorit pe alocuri acest lucru, totuşi, cred că am intrat în vizorul lor şi că prin media vor avea ocazia să vadă că se poate mai mult.
Sunt sinceri şi doresc mai mult decât au în ceea ce priveşte viaţa spirituală. Din nefericire, am perceput creştinismul din America, din bisericile Române mai rămas în urmă decât cel de la noi, din Romania. E nevoie de mai mult. De un Pustan în America. Nu ar avea viaţă lungă acolo, dar ar merita încercat.
Activitatea noastră îi are în vedere de acum şi pe tinerii din America, aşa că ne-am schimbat “puţin” în urma acestei vizite în Statele Unite.
Reporter: Adi, ai anticipat puţin răspunsul la întrebarea următoare, totuşi, adresez întrebarea aşa cum am preconizat. Acum, după ce ai vizitat împreună cu Cătălin biserici române din statele Arizona, Illinois, Michigan, Washington, Oregon şi California, cum vi se par bisericile române din State? Cum vi se pare nivelul la care se practică muzica în bisericile de peste ocean, comparativ cu bisericile din România, sau din diaspora europeană, dacă doriţi?
Adi Gliga: În ce priveşte muzica, jos pălăria. Mult talent şi calitate. Eu, personal, am rămas impresionat de trupele de la Conventie (Conferinţa Tinerilor de pe Coasta de Vest n.n.) Au cântat extraordinar.
Cea mai tare fanfară românească auzită vreodata a fost la biserica fratelui Lazar Gog.
Cea mai frumoasă interpretare a unor muzicieni din America a fost într-o dimineaţă la biserica fratelui Petrică Lascău, când au fost un grup cu vioară şi violoncel. Au cântat şi cu vocea şi am rămas uimit.
Cea mai buna voce auzită în America, a fost a unui prieten nou, Adi Kovaci.
Muzica în bisericile Romane din America e la inaltime… daca ar fi şi trăirea la fel, ar fi minunat.
Am fost într-o biserică unde trupa de închinare, a cântat extraordinar. După ce au plecat in sală, a urmat să îmi depun mărturia. Am rămas cu un gust amar în seara aceea. Tot timpul programului râdeau şi vorbeau… Am zis că tot ce prestaseră la timpul de închinare a devenit zero…. ştiam cum arată viaţa lor. Şi a venit pe urmă şi confirmarea.
Muzica e bună, dar fără o mărturie în spate e un chimval zângănitor. Zero.
Reporter: Simţiţi că v-aţi îndeplinit menirea, scopul pentru care Dumnezeu v-a ajutat să faceţi acest turneu?
Adi Gliga: O, da. Spre finalul Turneului deja am fost convins că Dumnezeu ne-a vrut în America. În realitate, Dumnezeu mi-a zis că vom ajunge să vorbim aici şi că va fi cu noi. Aşa a fost.
Am văzut un rod pe care Dumnezeu l-a cules foarte fain, şi mai mult decât am văzut noi, suntem convinşi că Dumnezeu ştie mai mult.
Cazurile pe care noi le cunoaştem sunt pentru noi un motiv întemeiat să revenim în America cu orice ocazie, oricât de greu ar fi. Iubim oamenii şi ne dorim ca ei să cunoască mai mult despre Dumnezeu şi să se apropie mai mult de El. Am o satisfacţie de 100% în ceea ce priveşte activitatea şi scopul avut în acest turneu în America.
Reporter: Pe când un nou turneu în America?
Adi Gliga: Data viitoare. Când Dumnezeu ne va dori din nou acolo.
Chiar dacă unii au încercat să ne oprească, ei nu au ştiut că lucrarea nu e a noastră ci a lui Dumnezeu. Ea merge înanite, indiferent de oameni sau de obstacole. Dumnezeu e Dumnezeu. Şi cine se opune voii Lui, trebuie sa aibă grijă. Dumnezeu totdeauna învinge.
Reporter: Câteva cuvinte pentru cei ce v-au ajutat în acest turneu (v-au găzduit, v-au sprijinit într-un fel sau altul, v-au încurajat, v-au ajutat să vedeţi lucruri frumoase, locuri pitoreşti, etc, etc), pentru cei cu care aţi venit în contact şi doriţi să le adresaţi câteva cuvinte?
Adi Gliga: Mi-aş dori să îmi vadă inima. Îmi dau lacrimile când scriu aceste cuvinte.
Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut. (Matei 25:40)
Am doar gânduri de dragoste şi cuvintele nu ajung să arate ce este în inima mea.
Dacă citiţi aceste rânduri, să ştiţi că nu încetez să mă rog pentru voi şi că pentru puţină vreme aţi fost fraţii mei şi părinţii mei. Mulţumesc de dragostea care ne-aţi arătat-o şi că aţi făcut ca amărăciunea să fie mai puţin amărăciune, Că ne-aţi făcut să zâmbim şi să mergem mai departe, atunci când eram extenuati şi apăsaţi.
Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot ce aţi făcut cu dragoste, in Numele Lui. Adi Gliga
Posted by Mircea Tipei
Sursa: Family To Family Romanian Outreach
Din categoria Adi Gliga
Trezire si Restaurare 