Arhive pe etichete: Astazi ma rog

Astăzi mă rog pentru STATELE UNITE ALE AMERICII!


Şi când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?”(Psalmul 11:3)

Astăzi este Ziua Independenței. Se implinesc 243 de ani de când Congresul American a adoptat Declarația de Independentă și a declarat că cele 13 colonii, existente la aceea vreme, formează o nouă națiune, cea a Statelor Unite ale Americii. Dacă la începuturile ei ca națiune s-a încrezut în Dumnezeu și s-a bazat pe valorile Scripturii, nu același lucru se poate spune și astăzi. Într-un sondaj recent făcut de Barna Research, doar 9% dintre americani mai cred în valorile Scripturii. Ce este și mai trist, însă, este faptul că din numărul total de creștini care se declară născuți din nou doar 19% mai cred în valorile ei absolute. Doamne îndură-Te de America!

Această țară a ajuns la un nivel spiritual destul de scăzut . Mulți cred că s-a ajuns la un punct fără întoarcere. Sunt probleme mari în toate ramurile vieții. America este atacată din toate părtile, în special la fundația ei. Rădăcinile morale și spirituale se erodează pe zi ce trece. America oferă libertatea care iată că este folosită de unii pentru subminarea valorilor ei. Mă rog ca această țară să se întoarcă la Dumnezeu. Tu, Doamne poți vindeca această națiune!

  • Este tot mai multă corupție în politică și în instituțiile statului. Mă rog ca tu Doamne să stârpești acest flagel! Tu poți să le schimbi mintea și convingerile. Sunt tot mai puțini lideri care să ia o poziție care să îl reprezinte pe Dumnezeu și Cuvântul Lui. Te rog să ridici lideri integri și autentici! Ma rog pentru ca cât mai multi copii ai Tăi să fie puși în pozitii de autoritate!
  • Mă rog pentru președintele Americii, ca să îl ții în voia Ta. Protejează-l tu de orice atac demonic sau de altă natură. Binecuvintează-l cu înțelepciune și discernământ spiritual! Aprinde în el focul care să îl determine să caute fața Ta! Binecuvintează-i familia! Atinge-te tu de fiecare membru al cabinetului lui. Mă rog pentru Senat, pentru Camera Reprezentanților. Mă rog pentru toți “cei ce sunt înălțați în dregatorii.” Duhul Tău cel Sfânt să îi conducă pe ei și astfel întreaga natiune. Declarăm ca această națiune îți slujește Ție! Declarăm că Tu esti Dumnezeul acestei națiuni!
  • “Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!”(Psalmul33:12)

Dumnezeu ne porunceste sa ne pocaim de pacatele noastre si sa ne intoarcem la Domnul. Doamne ajuta-ne! Dorim ca sa se vesteaza zile de post si rugaciune cu intreaga natiune. Dorim ca sa se vesteasca zile de pocainta si implorare a clementei divine precum au facut niniveni odinioara. (Iona 3) Da putere acestei natiuni ca sa se intoarca de la caile ei cele rele! Pentru ca avem un Dumnezeu milos, noi credem ca El este gata oricand ca sa raspunda plangerilor noastre. Amin!

  • Viata familiala pe alocuri se dezintegreaza. Aproape jumatate din familiile intemeiate se sfarsesc cu divort. Multi stau impreuna fara sa se casatoreasca. In randul tinerilor este un trend de a nu se casatori. Tot mai multi copii sunt crescuti in absenta unui parinte. Ma rog pentru prezenta Ta si a milei Tale sa fie in fiecare familie. Pe parintii despartiti, te rog sa ii aduci impreuna. Opreste toate fortele intunericului care lucreaza la dezintegrarea familiei! Intareste, protejeaza si veheaza asupra familiilor! Restaureaza familia in America! Restaureaza altarele rugaciunii, inchinarii si multumirii in familie! Pune din nou la loc de cinste Cuvantul Tau! Restaureaza valorile biblice ale familiei in aceasta natiune!
  • Biserica se confrunta cu tot mai multe provocari. Tot mai putini americani merg la serviciile bisericesti. Se inchid multe biserici. Tot mai putini practica crestinismul biblic. Adevarurile Scripturii sunt strangulate iar in schimb sunt acceptate tot felul de filozofii si invataturi straine. Sunt tot mai multe biserici muribunde. (vezi https://dorinpele.wordpress.com/2017/06/28/astazi-ma-rog-pentru-biserici-muribunde/) Ma rog ca sa le readuci la viata! Sodomitii au inceput sa ia cu asalt bisericile. Mesajul crestinilor adeseori este catalogat ca “hate speech”. Ma rog ca tu Doamne sa opresti aceste forte ale raului care hartuiesc Biserica Ta. Intareste si da putere de rezistenta fiecarei biserici. Inarmeaza Biserica Ta cu Armatura Duhului Sfant. Antreneaza-ne si pregateste-ne pentru luptele spirituale! „Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8.37)
  • Ma rog pentru sistemul de invatamant din Statele Unite. Rugaciunea si Scriptura au fost abandonate de mult. Liberalismul, relativismul, umanismul, socialismul si progresismul le-au luat locul. Noua generatie este indoctrinata si spalata la creier de fortele malefice dezlantuite de cel rau. Ne interpunem in rugaciune intre ei si tine Doamne Isuse. Aceasta generatie are nevoie de iluminarea Ta!. Curata mintile lor de orice indoctrinare a celui rau si toarna Cuvantul Tau. Biblicizeaza-le vointa, gandirea si cugetul! Declanseaza procesul “metanoiei” in mintea lor.
  • Ma rog pentru starea morala decadenta in care s-a ajuns. Sunt atatea crime, atatea avorturi, atatea dezmaturi si uraciuni… atatea pacate care ne este si greu sa le mai pomenim. Au distrus fundatia acestei natiuni. Au venit valurile si continua sa loveasca din plin. Se surpa zidul tot mai mult. Te rog sa intervii! Tata ma rog pentru aceasta natiune ca sa se intoarca la o viata morala din punct de vedere biblic si la dragostea dintai pentru tine. Ma rog ca aceasta natiune sa fie cunoscuta ca una care se teme de Tine!
  • Ma rog ca tu sa te implici in fiecare ramura, department, institutie…din aceasta societate. Declaram inaintea Ta ca vrem ca nimic sa nu se mai faca fara tine. Avem nevoie de Tine peste tot… in fiecare gradinita, in fiecare scoala, in fiecare spital, in fiecare fabrica, in fiecare companie, in fiecare biserica, in fiecare unitate militara, in fiecare post de politie sau de pompieri, in fiecare inima, in fiecare familie, in fiecare casa, in fiecare localitate, in fiecare stat…in toata tara si peste tot! Avem nevoie de Tine si in justitie. Dorim ca adevarul sa triumfe! Constitutia sa fie respectata! Judecatorii sa faca dreptate! Restaureaza sistemul juridic din aceasta tara! Restaureaza de asemenea si sistemul de sanatate! Amin
  • Pazeste Tu aceasta tara de atacuri teroriste, de calamitati naturale si de orice forma de distrugere. Da Pace, Bucurie, Dragoste, Liniste, Intelegere si Prosperitate!
  • Iti multumim pentru libertate , independenta si pace! Binecuvinteaza Doamne Statele Unite ale Americii. La multi ani!

Scrie un comentariu

Din categoria Astazi ma rog, DorinPele, Uncategorized

Astazi ma rog si cer orice…”Cereti orice veti vrea, si vi se va da…”


Suna bine. Pentru multi e versetul preferat. Se freaca pe maini de bucurie. Incep sa viseze cu ochii deschisi sau  se gandesc cu voce tare: „Pot sa cer ce vreau, orice vrea muschii mei…In sfarsit mi se va implini visul, interesul, agenda…, dar sa nu uiti Doamne si de hobby-ul meu! Pai cum, acuma sunt al tau si trebuie sa vina numai beneficii, numai ce vreau eu, numai ce cred eu ca e binecuvantare.”

Oare? Pavel ne de un raspuns scurt si cuprinzator: „Dacă* numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!”

Ce vrea defapt sa spuna textul din Evanghelia dupa Ioan din capitolul 15. In context ne sunt prezentate cateva conditii:

  1. „daca ramaneti in Mine…” Cu alte cuvinte, putem cere orice ce este in El. Noi daca ramanem in El vom primi ceea ce curge din El, de unde ne tragem defapt  seva vietii noastre.
  2. „daca raman in voi cuvintele Mele…” Termenul folosit aici pentru „cuvintele” este  Rhema care este cuvantul viu si actual, este voia lui Dumnezeu specifica cu privire la viata noastra. Este cuvantul pentru timpul Kairos , adica timpul oportun ales de Dumnezeu sa actioneze. Deci putem cere orice ce se incadreaza in  voia specifica a lui Dumnezeu si la timpul oportun ales tot de El ca sa intervina.
  3. „Nu voi m-ati ales pe mine; ci Eu v-am ales pe voi…”(v16) Deci initiativa este a lui Dumnezeu si nu a noastra. El da tonul si dicteaza si nu invers. El ne-a ales si ne-a „randuit”, adica ne-a pus cu un scop sau am fost desemnati sa mergem si sa aducem rod care sa ramana si astfel putem cere orice din ceea ce avem nevoie pentru ce ne-a”randuit” sa facem.
  4. „Adevarat, adevarat va spun ca cine crede in Mine… si orice veti cere…” Ioan 14:12,13). Aici ni se cere sa il credem pe cuvant pe Dumnezeu. Nimic mai mult si nimic mai putin. „Credeti cel putin pentru lucrarile acestea…” spunea Isus. Aceasta nu este o credinta aleatorie ci una sigura, autentica.
  5. „Va face si el lucrarile pe care le fac Eu…” Deci aici e la mijloc interesul Imparatiei lui Dumnezeu si nicidecum interesul nostru personal . Deci putem cere orice pentru lucrarile si activitatile lui Dumnezeu.
  6. „pentru ca Tatal sa fie proslavit in Fiul” (Ioan 14:13b) Putem cere orice care proslaveste pe Tatal in Isus Hristos.
  7. „Daca veti cere ceva in Numele Meu…” Nu poti spune sau cere ce vrei in numele unui presedinte de stat. Vei spune doar ceea ce esti incredintat sa spui. La fel si aici. Multi se roaga si pomenesc ca se roaga in numele lui Isus si atat. Faptul ca doar pomenim numele lui Isus nu schimba cu nimic ecuatia lucrurilor. Continutul rugaciunii trebuie sa corespunda cu mesajul care il transmite Isus dar si cu interesele Lui. De asemenea, trebuie sa fim imputerniciti de El ca sa putem sa invocam numele Lui.
  8.  „Cereti si vi se va da , cautati si veti gasi, bateti si vi se va deschide.” A cere orice nu este un moft, o strigare sau o infumurare. Pentru a cere orice am vrea, trebuie sa stim mai intai ce vrem. Aceasta implica curaj, dedicare, munca, perseverenta, credinta…
  9. „Si orice vom cere vom capata de la El, fiidca pazim poruncile Lui si facem ce este placut inaintea Lui.”(1Ioan3:22)  Aceasta este o alta conditie de care multi nu vrea sa auda. Mai degraba invoca harul decat sa pazeasca poruncile. Fara munca nu-i nici rasplata. Acestia ar vrea sa primeascatot ce vor ei si daca se poate  fara efort. Nu merge.
  10. Avem nevoie de indrazneala. „Indrazneala pe care o avem la El este ca, daca cerem ceva dupa voia Lui, ne asculta.” Doamne ajuta-ne sa cunoastem voia Ta si sa iti cerem orice dupa conditiile Tale. Amin!

Scrie un comentariu

Din categoria Astazi ma rog, DorinPele, Uncategorized

Astazi ma rog pentru STATELE UNITE ALE AMERICII!


“Şi când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?”(Psalmul 11:3)

Astazi este Ziua Independentei. Se implinesc 241 de ani de cand Congresul American a adoptat Declaratia de Independenta si a declarat ca cele 13 colonii, existente la aceea vreme, formeaza o noua natiune, cea a Statelor Unite ale Americii. Daca la inceputurile ei ca natiune s-a increzut in Dumnezeu si s-a bazat  pe valorile  Scripturii, nu acelasi lucru se poate spune si astazi. Intr-un sondaj recent facut de Barna Research doar 9% dintre americani mai cred in valorile Scripturii. Ce este si mai trist, insa,  este faptul ca din numarul total de crestini care se declara nascuti din nou doar 19% mai cred in valorile ei absolute. Doamne indura-Te de America!

Acesta tara a ajuns la un nivel spiritual destul de scazut . Multi cred ca s-a ajuns la un punct fara intoarcere.  Sunt probleme mari in toate ramurile vietii.  America este atacata din toate partile, in special la fundatia ei. Radacinile morale si spirituale se erodeaza pe zi ce trece. America ofera libertatea care pana la urma este folosita pentru subminarea  valorilor ei. Ma rog ca aceasta tara sa se intoarca la Dumnezeu. Tu, Doamne poti vindeca acest natiune!

  • Este tot mai multa coruptie in politica si in institutiile statului. Ma rog ca tu Doamne sa starpesti acest flagel! Tu poti sa le schimbi mintea si convingerile. Sunt tot mai putini lideri care sa ia pozitie care sa il reprezinte pe Dumnezeu si Cuvantul Lui. Te rog sa ridici lideri integri si autentici! Ma rog ca mai multi copii ai Tai sa fie pusi in pozitii de autoritate!
  • Ma rog pentru presedintele Americii, ca sa il tii in voia Ta. Protejeaza-l tu de orice atac. Binecuvinteaza-l cu intelepciune si discernamant spiritual! Aprinde in el focul ca sa caute fataTa! Binecuvinteaza-i familia! Atinge-te tu de fiecare membru a cabinetului lui. Ma rog pentru Senat, pentru Camera Reprezentantilor. Ma rog pentru toti “cei ce sunt inaltati in dregatorii.” Duhul Tau cel Sfant sa ii conduca pe ei si astfel intreaga natiune. Declaram ca aceasta natiune iti slujeste Tie! Declaram ca Tu esti Dumnezeul acestei natiuni!
  • “Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!”(Psalmul33:12)

Dumnezeu ne porunceste sa ne pocaim de pacatele noastre si  sa ne intoarcem la Domnul. Doamne ajuta-ne! Dorim ca sa se vesteaza zile de post si rugaciune cu intreaga natiune. Dorim ca sa se vesteasca zile de pocainta si implorare a clementei divine precum au facut niniveni odinioara. (Iona 3)  Da putere acestei natiuni ca sa se intoarca de la caile ei cele rele! Pentru ca avem un Dumnezeu milos, noi credem ca El este gata oricand ca sa raspunda plangerilor noastre. Amin!

  • Viata familiala pe alocuri se dezintegreaza. Aproape jumatate din familiile intemeiate se sfarsesc cu divort. Multi stau impreuna fara sa se casatoreasca. In randul tinerilor este un trend de a nu se casatori. Tot mai multi copii sunt crescuti in absenta unui parinte. Ma rog pentru prezenta Ta si a milei Tale sa fie in fiecare familie. Pe parintii despartiti, te rog sa ii aduci impreuna. Opreste toate fortele intunericului care lucreaza la dezintegrarea familiei! Intareste, protejeaza si veheaza asupra familiilor! Restaureaza familia in America! Restaureaza altarele rugaciunii, inchinarii si multumirii in familie! Pune din nou la loc de cinste Cuvantul Tau! Restaureaza valorile biblice ale familiei in aceasta natiune!
  • Biserica se confrunta cu tot mai multe provocari. Tot mai putini americani merg la serviciile bisericesti. Se inchid multe biserici. Tot mai putini practica crestinismul biblic. Adevarurile Scripturii sunt strangulate iar in schimb sunt acceptate tot felul de filozofii si invataturi straine. Sunt tot mai multe biserici muribunde. (vezi https://dorinpele.wordpress.com/2017/06/28/astazi-ma-rog-pentru-biserici-muribunde/) Ma rog ca sa le readuci la viata! Sodomitii au inceput sa ia cu asalt bisericile. Mesajul crestinilor adeseori este catalogat ca “hate speech”. Ma rog ca tu Doamne sa opresti aceste forte ale raului care hartuiesc Biserica Ta. Intareste si da putere de rezistenta fiecarei biserici. Inarmeaza Biserica Ta cu Armatura Duhului Sfant. Antreneaza-ne si pregateste-ne pentru luptele spirituale! „Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8.37)
  • Ma rog pentru sistemul de invatamant din Statele Unite. Rugaciunea si Scriptura au fost abandonate de mult. Liberalismul, relativismul, umanismul, socialismul si progresismul le-au luat locul. Noua generatie este indoctrinata si spalata la creier de fortele malefice dezlantuite de cel rau. Ne interpunem in rugaciune intre ei si tine Doamne Isuse. Aceasta generatie are nevoie de iluminarea Ta!. Curata mintile lor de orice indoctrinare a celui rau si toarna Cuvantul Tau. Biblicizeaza-le vointa, gandirea si cugetul! Declanseaza procesul “metanoiei” in mintea lor.
  • Ma rog pentru starea morala decadenta in care s-a ajuns. Sunt atatea crime, atatea avorturi, atatea dezmaturi si uraciuni… atatea pacate care ne este si greu sa le mai pomenim. Au distrus fundatia acestei natiuni. Au venit valurile si continua sa loveasca din plin. Se surpa zidul tot mai mult. Te rog sa intervii! Tata ma rog pentru aceasta natiune ca sa se intoarca la o viata morala din punct de vedere biblic si la dragostea dintai pentru tine. Ma rog ca aceasta natiune sa fie cunoscuta ca una care se teme de Tine!
  • Ma rog ca tu sa te implici in fiecare ramura, department, institutie…din aceasta societate. Declaram inaintea Ta ca vrem ca nimic sa nu se mai faca fara tine. Avem nevoie de Tine peste tot… in fiecare gradinita, in fiecare scoala, in fiecare spital, in fiecare fabrica, in fiecare companie, in fiecare biserica, in fiecare unitate militara, in fiecare post de politie sau de pompieri, in fiecare inima, in fiecare familie, in fiecare casa, in fiecare localitate, in fiecare stat…in toata tara si peste tot! Avem nevoie de Tine si in justitie. Dorim ca adevarul sa triumfe! Constitutia sa fie respectata! Judecatorii sa faca dreptate! Restaureaza sistemul juridic din aceasta tara! Restaureaza de asemenea si sistemul de sanatate! Amin
  • Pazeste Tu aceasta tara de atacuri teroriste, de calamitati naturale si de orice forma de distrugere. Da Pace, Bucurie, Dragoste, Liniste, Intelegere si Prosperitate!
  • Iti multumim pentru libertate , independenta si pace! Binecuvinteaza Doamne Statele Unite ale Americii. La multi ani!

Scrie un comentariu

Din categoria Astazi ma rog, DorinPele

​Astazi ma rog pentru TATICI!


Astazi ma rog pentru TATICI!

“Cel drept umblă în integritatea lui; ferice de copiii lui după el! – Proverbe 20:7

Astazi in Statele Unite este ziua nationala a tatalui. Este bine ca se da o atentie deosebita tatilor in aceasta tara. M-as bucura daca si Romania ar prelua aceasta sarbatoare si s-ar da mai multa atentie tatalui. Pe vremea comunismului se vorbea ca ziua tatalui era de 1 aprilie, adica de “Pacalici”. Deci tatii erau niste “pacalici”. Nu ma mai mir de ce toate rapoartele din orice domeniu erau “pacalici”. Noi pacaleam statutul si el ne pacalea pe noi. Era pacaleala la greu pe toate fronturile. Doamne, iti multumim ca ne-ai scapat de acel regim!

America are o alta problema: lipsa tatalui din viata copilului. Daca in Romania generatia parintilor nostrii fugeau de acasa in anii adolescentei, in America de astazi si in alte tari avem generatia tatilor care fug de acasa, fug de responsabilitate, vor sa se distreze singuri, sa faca ce vor si sa nu dea socoteala nimanui. Doamne ai mila! Pune-le pe inima sa devina responsabili!  Aproximativ 25 de milioane de copii, care reprezinta 33% din numarul lor total, traiesc fara tatal lor biologic. 57% dintre copii de culoare, 31 % dintre copii hispanici si 21% dintre cei albi traiesc fara tatal biologic. Doamne, Dumnezeule indura-te de aceasta natiune, de aceste familii si de acesti copii. Te rog sa restaurezi pozitia tatalui in familie, in biserica si in societate! 

Tatal este preot, este mentor, este protector, procura tot ce este are nevoie familia. Tatal da directia familiei, bisericii si societatii. Binecuvantati sunt tatii care isi asuma rolul si responsabilitatile stabilite de Dumnezeu! Ridica Doamne cati mai multi tati autentici! 

63% din tinerii care se sinucid provin din familii fara tata. Doamne, pazeste familiile noastre de aceasta plaga, de aceasta lucrare a celui rau! Doamne te rog trezeste acesti tati care isi parasesc familia. Nu ii lasa sa doarma linistiti pana cand nu se intorc la familiile lor! Fa sa isi vina in fire, sa se simpta responsabili. 90% dintre “homeless” si copii care au fugit de acasa provin din familii unde a lipsit tatal. Te rog indura-te de ei. Restaureaza-le viata. Da-le o casa, o familie! Restaureaza Doamne aceasta societate!

Tatal adevarat iubeste, se sacrifica si  nu renunta la batalie, indiferent de circumstantele vietii, pentru ca este tare ca o stanca. Iti multumim Tata pentru tatii adevarati. Tu esti Modelul Suprem de Tata! Binecuvinteaza-i Doamne! Rasplateste-le munca si osteneala lor! Da-le har, spor si rabdare in tot cee ace fac! 

S-a constatat faptul ca daca tatal merge la biserica atunci si copii lor merg in proportie de 55%.  Daca numai mama merge atunci numai 15% din copii merg la biserica. Influienta tatilor este capitala in decizille majore pe care le i-au copii. Doamne Isuse, ridica tati tematori de tine, care sunt copii tai, se inchina tie, care iti slujesc! Ridica Doamne barbati puternici, plini de Duhul Sfant, cu chemare divina, cu ungere divina, necompromisi si  integri…”ferice de copiii lui” dupa Ei!

Doamne, binecuvanteaza toti tatii din lume! Ghideaza-ne Doamne si invata-ne ca sa fim modele cristice demne de urmat! Este o criza parentala la nivel mondial. Restaureaza Doamne familia  si statutul tatalui in societate! Daca nu te cunosc pe Tine, scapa-i din ghiarele celui rau, scoate-i din moarte si adu-i la viata, smulge-i din intuneric si adu-i la lumina! Daca sunt bolnani, te rog sa ii vindeci! In ranile Tale ei sunt vindecati! 

Daca sunt robi ai vreunui viciu, te rog sa ii eliberezi! Daca nu au un loc de munca, te rog sa le procuri unul ! Binecuvanteaza-i din belsug!

Ma rog Doamne sa le dai credinta, echipeaza-i cu armura Ta ca sa poata sta împotriva uneltirilor diavolului, ca sa se poata impotrivi in ziua cea rea si sa ramana in picioare, dupa ce vor birui totul!

Happy Fathers Day!

Un comentariu

Din categoria Astazi ma rog

​Astazi ma rog pentru CEI CARE SUNT IN POZITII DE AUTORITATE!


“Înainte de toate, te îndemn să faci cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii,  pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt în poziţii înalte, ca să putem duce o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi demnitatea. Acest lucru este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,  Care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoaşterea adevărului.” (1Timotei 2:1-4)
Astazi este criza de lideri autentici, curajosi, cu coloana vertebrala,  lideri care sa spuna lucrurilor pe nume. Ce sa mai vorbim de lideri care sa urmareasca imteresele poporului pe care il reprezinta si nu iteresele personale. Cei mai multi inoata in apele tulburi ale compromisului si ale coruptiei. Cam lipsesc si barcile de salvare. Biserica este chemata sa „fabrice” barci de salvare prin alternative, prin exemplul personal, prin post si rugaciune. 

Foarte putini ne aducem aminte sa-i pomenim  in rugaciunile noastre. Cei care ne aducem aminte o facem foarte rar. Doamne iarta-ne!

Asupra lor  apasa o sarcina enorma. Pune Doamne pe inima noastra la  cat mai multi sa ne rugam sistematic  pentru ei!

Doamne te rog sa ii expui la Cuvantul Tau. Te rog sa ii mantuiesti. Umple-i de Duhul Sfant!  Da-le intelepciune si abilitati necesare ca sa conduca poporul. Da-le curaj sa stea pentru adevar.  Pune in ei dorinta de a dori si a face bine celor ce ii reprezinta. Elibereaza-i de frica. Calauzeste-i  in tot ceea ce fac. Te rog protejeaza-i de atacul celui rau, de ideile si agenda lui. Rupe orice legatura ar avea cu diavolul. Scoate-i de sub influienta lui. Da-le vointa si putere sa nu se lase prinsi in mreaja coruptiei si a compromisului.  Daca au cazut, te rog sa ii scoti afara in Numele lui Isus!

Fa-i lideri puternici care sa te reprezinte pe Tine! Binecuvinteaza-le viata, familia si munca lor!

“Dati tuturor ce sinteti datori sa dati: cui datorati birul, dati-i birul; cui datorati vama, dati-i vama; cui datorati frica, dati-i frica; cui datorati cinstea, dati-i cinstea” (Rom. 13:7).

Tot mai multi crestimi accepta cu greu sau nu mai accepta deloc sa implineasca acest verset. Ei zic ca  „Sunt prea multe taxe… e greu de trait… acela e prea rau … nu merita sa il respect…” Ne gasim tot felul de scuze si motive ca sa nu ne facem datoria de cetateni. Doamne iarta-ne!

Ajuta-ne sa ii respectam si sa ne facem datoria! Ajuta-ne sa implinim poruncile Tale! Pune in noi dragoste pentru ei. Pune-ne pe imima  sa ii ajutam daca avem ocazia. Promitem de acum incolo sa ne rugam pentru ei dar nu din cand in cand ci in mod regulat. Ajuta-ne Doamne! Amin!

Scrie un comentariu

Din categoria Astazi ma rog, Rugaciune/Prayer

Astazi ma rog pentru … Narcisism Facebookist, Protectie si Pasiune


Postez pe Facebook cate o rugaciune. Iata  rugaciunile din ultimele 3 zile

22 mai 2017

Astazi ma rog pentru vindecarea celor bolnavi de NARCISISM FACEBOOKIST!
Doamne ce multi s-au imbolnavit in ultimii ani. Doamne ai mila si vindeca-i. Doamne ajuta-i si da-le putere sa reuseasca sa mute atentia excesiva care si-o acorda prin postarile lor si sa o orienteze mai mult spre Dumnezeu si Lucrarea Lui cat si spre altii care au nevoie de sprijin si ajutor! Iti multumesc!

23 mai 2017

Astazi ma rog pentru PROTECTIE!
Stim cu totii ce s-a intamplat ieri in orasul Manchester din Anglia. Doamne te rog mangaie familiile indoliate! Protejeaza te rog in continuare Anglia, dar si celelalte tari din Europa inclusiv Romania de atacuri teroriste! La fel, te rog si pentru Statele Unite, Canada , Israel si celelalte tari!
Dar, Doame sunt ingrijorat si de mintile copiilor nostri, a tinerilor in general. Te rog protejeaza-i de orice invatatura straina de Cuvantul tau, de orice influienta a celui rau si de orice ideologie demonica. Incinge Doamne „coapsele mintii ” lor dar sii ale noastre! Amin!

24 mai 2017

Astazi ma rog pentru cei ce si-au pierdut PASIUNEA PENTRU HRISTOS!
Pasiunea se pierde usor si se castiga greu. Pasiunea nu vine daca ne rugam doar 3 minute pe zi. Pasiunea nu vine daca citim Cuvantul lui Dumnezeu din cand in cand. Pasiunea nu vine daca doar participam la programe sau proiecte bisericesti. Pasiunea pentru Hristos nu vine daca ne-am consumat-o pentru alte lucruri pentru care, culmea, ne gasim timp aproape intodeauna. Nu mai cautati surogate!
Doamne lasa Duhul Tau sa ne conduca in Rugaciune! Doamme te rog trezeste-ne mintea ca sa constientizam nevoia prioritizarii citirii, studierii si aprofundarii Cuvantul Tau! Da-ne putere ca sa ne auto-disciplinam. Fa ca fiecare din noi sa respire rugaciune si sa fim imbibati de Cuvantul Tau! Fa Doamme sa ardem pentru Tine necontenit!

https://www.facebook.com/dorupe?fref=nf

Scrie un comentariu

Din categoria Astazi ma rog, Rugaciune/Prayer