Arhive pe etichete: Biserica Elim Arizona

Tipuri de afilieri in Church Of God


Cei mai multi romani penticostali, inclusiv cei de la Biserica Crestina Agape din Glendale Arizona( https://dorinpele.wordpress.com/2014/12/12/experimentul-viabil-de-la-biserica-agape-continuapetru-lascau-avantajele-de-a-fi-in-church-of-god/),  cred ca exista doar un singur mod de afiliere cu Church of God. Din pacate nu este asa.  Observati in facsimile-ul de mai jos preluat din Manualul de afiliere cu COG pag.4 , ca exista doua tipuri de afilieri: „Amalgamation” si „Association”.  COG AffiliationCele mai multe biserici romanesti au ales optiunea de „amalgamare”. Prin acest tip de afiliere proprietatea trece pe Church of God. Pe actul de proprietate la fiecare biserica romaneasca, care s-a afiliat cu 
Church of God are „Warranty Deed” pe numele Church of God pe care scrie clar „For the benefit of Church of God” 
Deci pe documentul de marketing  scrie ca “warranty deed for the local church” dar pe documentul juridic spune “for the benefit of Church of God”. Se poate observa aceasta in documentul de mai jos.

DEFINITION of ‘Warranty Deed’
A document that may be used to legally transfer property. A warranty deed states that the owner can legally transfer the property and that no other entity has a claim or lien on it. These deeds are typically used in property sales and make warranties about the property’s title.

COG Comparation

Iar mai jos  este scrisoarea fratelui Petru Lascau, pastor la aceea vreme(2004) a Bisericii Elim  din Arizona, trimisa membrilor pentru a prezenta doar avantajele(binenteles ca intr-o forma foarte subiectiva) afilierii cu Church Of God evitand sa mentioneze avantajele unei astfel de afilieri pentru pastori. De fapt, cele mai mari beneficii in urma unei astfel de afilieri le are pastorul. Din pacate pastorii ascund aceste lucruri de ochii bietelor oite. Doamne ai mila!

2 comentarii

Din categoria Afiliere Church Of God

Emanuel Fedur – noul pastor al bisericii Elim din Phoenix, Arizona


EmanuelFedurZiua de duminică 3 August, 2014 va rămâne cu siguranță o zi de frumoasă amintire pentru membrii comunității penticostale de la Biserica “Elim” din Phoenix, Arizona (www.elimarizona.com ) . O zi importantă privind viitorul și viziunea bisericii. După o activitate de câteva luni în biserica Elim, Emanuel (Emi) Fedur a fost propus pentru ordinare ca păstor principal al bisericii. În urma Adunării Generale desfășurate în această zi, peste 90% din membrii comunității și-au exprimat dorința pentru încredințarea slujbei de păstor senior al bisericii,fratelui Fedur. Născut în anul 1980, în Arad, Emanuel Fedur a absolvit Univeristatea Politehnica din Timișoara, sectia Automatică și Calculatoare, continuandu-si studiile in Fizica și la Universitatea de Vest din Arad. Ulterior a urmat cursurile Institutului Teologic Penticostal din București, pe care l-a absolvit în 2008. Timp de aproximativ 4 ani, Emanuel s-a implicat în lucrarea de evanghelizare în zona orașului Sighetul-Marmației din nordul României cu extensie și în unele localităti cu populație românească din Ucraina. În anul 2012 s-a căsătorit cu Andreea. În cursul aceluiasi an, familia Fedur se stabilește în Statele Unite, unde, din toamna anului 2013, Emanuel începe un master în studii transculturale la Fuller Theological Seminary din California. După un timp de post și rugăciune și printr-o încredințare deplină în planul lui Dumnezeu , Emanuel Fedur își începe , la invitația Bisericii Elim din Phoenix,,Arizona , activitatea de slujire în cadrul acestei comunități de credinciosi. Serviciul special de ordinare, în slujba de păstor al bisericii, va avea loc, prin voia lui Dumnezeu, în cursul lunii octombrie, 2014.

Radu Oprea

Glendale, Arizona

Un comentariu

Din categoria Biserici Penticostale, Biserici romanesti

Biserica ELIM din Phoenix, Arizona a „plantat” inca o Biserica


Am primit recent o scrisoare semnata de unul din fondatorii Bisericii Elim din Phoenix , Arizona . Sa fiu sincer, nu m-a surprins cu nimic. Descrie niste situatii cu care deja ne-am obisnuit. Urmeaza un „model”  foarte popular de plantare de Biserici – prin cearta si neintelegeri. Am mai spus-o si o mai spun inca odata, ca s-a ajuns aici pentru ca modelul de conducere existent la ora actuala in multe Biserici Penticostale este nebiblic, nepotrivit in contextul in care traim si creaza tensiuni care mai devreme sau mai tarziu vor erupe. Cazul Elim este cat se poate de elocvent. Acest model de conducere, a fost si este intretinut de o generatie de pastori care vor sa controleze totul, ca doar asa trebuie sa faca din moment ce Hristos i-a lasat pe ei ca sa fie „capul” Bisericii. Pe de alta parte cred ca traim niste vremuri in care culegem roadele „legamanturilor facute in apa botezului” fara un legamant in sangele mielului facut cu Hristos inainte de botez. Din pacate, standardele din Bisericile romane au scazut vertiginos in ultimii 30 de ani. Pe cand vom planta Biserici pe baza  unei viziuni clare?

Articole asemanatoare :
Biserica lui Hristos sau biserica mea
Autoritatea pastorului
Blogul Pasi spre lumina refuza sa ne lumineze
Sistem dictatorial – cateva trasaturi principale
Slujba pastorului s-a diversificat
Pastoratie pompieristica sau selectiva

Public aici  scrisoarea primita.

„Din nou la Biserica ELIM din Phoenix,AZ !  Viata poate fi definita ca  un sir neintrerupt de alegeri sau poate mai bine zis de decizii luate,  in urma unor evenimente care de multe ori  involuntar ne confrunta. Modul cum ne raportam la aceste evenimente,hotararile luate,consecintele traite ulterior pot marca pentru un anumit timp starea noastra sentimentala,atat la nivel de individ, de familie cat si de grup. Un astfel de eveniment,cu profunde implicatii in plan fizic,dar mai ales spiritual pentru o intreaga comunitate,s-a desfasurat in timpul anului trecut  la Biserica Penticostala ELIM din Phoenix,AZ . In urma unei atitudini constante de obstructionare a partasiei fratesti din partea unui grup de frati, cu pretentii personale dar nejustificate la conducerea in ansamblu a lucrarii din biserica,majoritatea membrilor au luat hotararea de a renunta la a mai frecventa serviciile bisericii,deci implicit si la calitatea de membru al acestei biserici. Ulterior acestia s-au constituit intr-o noua biserica-EKKLESIA (a doua in decurs de un an,dupa AGAPE !)        Evenimentul  fiind de acum depasit, ramane in urma insa anumite amintiri premergatoare despartirii, atitudini neasteptate ale unora ,care sfidand orice bun simt,pentru asi atinge scopul,au sacrificat chiar si relatii de prietenie statornicite cu multi ani inainte. Principiul SCOPUL SCUZA MIJLOACELE, aplicat de unii frati cu asa zise veleitati de conducere sau influente in biserica, a avut , mai ales in plan spiritual, consecinte dramatice in special pentru fratii care pot fi cu adevarat considerarti printre primii care au demarat dar si participat la edificarea primei biserici crestine romanesti din Phoenix.   Asemanarea dintre atitudinea imparatului Belsatar(Daniel 6–5) si  ale unora, ramasi victoriosi inca”la putere”  la ELIM, este cutremuratoare. Belsatar isi sarbatorea printr-un ospat, in fata mai marilor sai, reusita si apogeul puterii si gloriei  sale:  „…a baut vin inaintea lor…au adus indata vasele de aur care fusesera luate din Templu, din casa lui Dumnezeu, si au baut din ele”  iar mesele erau pline de bucate alese.  Amestecarea lucrurilor sfinte insa, cu interesele personale au determinat hotararea lui Dumnezeu :”numarat, numarat, cantarit si impartit”.

Exprimarile unora dintre cei care au aspirat la glorie si putere la ELIM, auzite in colectivitate in momentele premergatoare despartirii, tradeaza cu prisosinta modul denaturat de gandire al acestora. Amestecarea idealurilor de traire, relationare si credinta crestine cu exprimari izvorate doar din fire, pentru acapararea puterii personale intr-o biserica nu poate conduce decat la un singur deznodamant, care de altfel s-a si intamplat: numarat, cantarit si… impartit !    Spre edificare iata cateva exemple de atitudine si exprimare din partea unora, momente care  raman  o trista aducere aminte pentru cei mai multi:

-prezenta nejustificata a politiei la ultima Adunare Generala, caz fara precedent. Pe buna dreptate se pune intrebarea: „Oare este necesara o astfel de prezenta   la adunarile noastre penticostale? Oare imaginea in comunitate a credintei penticostale in ansamblu nu a fost denigrata prin aceasta atitudine iresponsabila a   celor care si-au permis sa apeleze la serviciile organelor de politie, precedentul constituindu-l  faptul  ca ei au hotarat  angajarea prezentei unui politist  la   la toate serviciile religioase ale bisericii.

-mai mult decat atat, exprimarile primitive, suburbane ale unora dintre cei ramasi inca in activitatile bisericii sfideaza orice imaginatie:    ” Nu mai plecati odata ?”,”Mergeti voi in Warehouse, ca iara veniti voi inapoi”, „Vor sa i-a puterea !”  Interesant…despre ce fel de putere este vorba intr-o    biserica penticostala ? „Pe mine nimeni nu ma poate da jos de aici decat Dumnezeu !” spunea unul  foarte activ inca, referindu-se probabil la…putere. Un altul si mai categoric, probabil in domeniu, aduce si o motivatie: „Sa plece odata ca n-au dat nici un ban la biserica” . Din nou interesant:dar, oare toti nu au    dat bani la biserica ?    Expresia cea mai inedita aparatine insa unuia care la Adunarea generala s-a adresat unui lucrator respectabil din biserica, expresie care s-a dorit a avea o  conotatie mai spirituala, cu aluzie tocmai la…rapire!: „Te expediez prin perete cu microfon cu tot” .  Si iata, cei goniti si blamati au plecat (acum a doua serie!). Dar nu au plecat oricum: n-au luat nimic, le-a lasat si averea si puterea. Cinste lor !  Evident, bucurie mare la ELIM: accounturi substantiale, putere, victorie, veselie, parafrazat, ospat in toata regula, precum la masa lui Belsatar: vinuri si bucate alese, oale cu sarmale traditionale, cantec joc si voie buna ! Oare chiar acesta sa fie idealul adevarat crestin al celor care acum se…ospateaza ?  Dar mai presus decat acestea se ridica insa o intrebare care isi face simtita prezenta in mintile a tot mai multor frati si surori din fosta comunitate de la ELIM. Este o intrebare care atinge partea sensibila a ratiunii si a constiintei omului crestin, temator de Dumnezeu. Zeci de ani, fratii, atat la nivel individual cat si de familie, au contribuit atat fizic dar mai ales financiar la edificarea frumosului local de inchinaciune ELIM. Acum, cand 3/4 din membrii, ca urmare a dorintei de salvare a pacii, linistii si imaginii in comunitate, s-au retras(repet, al doilea caz in decurs de un an !) de buna voie, nu se cuvine oare, in mod decent si intelept, o retrocedare corespunzatoare numarului de membrii din bisericile repective, a bunurilor, dar mai ales a partii (contributiei)  financiare ? Eventualul raspuns lapidar al celor care acum se „ospateaza” la ELIM : „De ce au plecat ?” , evident in conditiile aratate si mai sus , nu-si gaseste sensul. Un raspuns  insa , prin „tacere” echivaleaza desigur printr-o incriminare, in incercarea de evadare in afara demnitatii si realitatii. Cred ca este bine de amintit un caz asemanator „separarii” de la ELIM, desfasurat anul trecut in cadrul comunitatii baptiste din Phoenix, in urma caruia impartirea  corespunzatoare financiara a fost realizata cat se poate de onorabil, ambele parti fiind pe deplin multumite. Deci…se poate !

Zaharia Oprea-Prescott, AZ  (membru fondator , ELIM )”

14 comentarii

Din categoria Decadere spirituala, Forme/Structuri de conducere, Influente seculare, Leadership/Conducere, Pastoratie, Uncategorized

Incredibil! Uniunea Penticostala afiliaza Biserici fara acordul lor?!…”Cutremur” in Bisericile Penticostale din America (3)


Odata cu plecarea pastorului Petru Lascau de la Biserica Elim, ies la iveala tot felul de lucruri. Mi-a atras atentia unul, care se pare ca este tainuit de ani de zile, si anume modul de  afiliere a  Bisericilor Penticostale  la Uniunea Penticostala.  Se pare ca  Biserica  Elim din Arizona , dupa cum spun semnatarii scrisorii adresate celorlalti membrii  care o gasiti Aici, a fost afiliata fara aprobarea „Comitetului” si a Adunarii Generale, incalcand astfel Statutul Bisericii si „rapind dreptul la autonomie si independenta  a bisericii” . Se pare ca acesta „afiliere” a fost confirmata de presedintele Uniunii, Cornel Avram. Daca asa stau lucrurile cu adevarat, atunci asistam la un fel de „cooperativizare” fortata a Bisericilor Penticostale din America si o incalcare flagranta a libertatii religioase.

Cu ceva timp in urma, un frate ma sesizase de faptul ca”… intr-adevar biserica poate fi afiliata la aceasta organizatie(Uniunea Penticostala), daca responsabilul bisericii (pastorul) cere acest lucru ,chiar daca membrii acelei comunitatii nu cer lucrul acesta.  ” Nu am bagat in seama prea mult atunci si sincer sa fiu, nu prea am crezut ca este posibil asa ceva. Ar fi o sfidare grosolana  a bunului simt si a respectului fata de oamenii din bisericile acelea. Sa nu mai vorbim de incalcarea Statutului bisericii care printre altele este si actul oficial in fata autoritatilor americane.
Se pare ca aceste practici, care defapt le-am sesizat oarecum aici, isi regasesc locul privilegiat in „adunarile noastre. Ar fi foarte trist sa fie adevarat. Daca este adevarat, oare cate biserici au fost afiliate asa? Dar in aceste zile nu ma mai mira nimic…! Doamne ai mila!

P.S. Problema de fond este defapt …pacatul si lipsa de dragoste. Dar despre acesta o sa vorbim data viitoare.

 Pana atunci nu ne ramane decat sa continuam sa ne rugam dupa aceeasi lista :

1) Sa ne rugam pentru pastorii nostrii ca sa ramana tari si ancorati in Hristos.
2) Sa cercetam toate lucrurile si sa luam doar ce este bun.
3) Sa ne rugam pentru Bisericile afectate de acest “cutremur”
4) Sa ne rugam pentru comunitatea romana din America.
5) Sa ne rugam pentru o mai buna comunicare si colaborare intre pastori si membrii bisericilor.
6) Sa ne rugam pentru reformarea modului de organizare si functionare a Bisericilor Romane.
7) Sa ne rugam pentru “biblicizarea” modului de conducere din Biserici.
Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu !
 

16 comentarii

Din categoria Influente seculare, Influiente capitaliste, Influiente comuniste, Leadership/Conducere, Uniunea Penticostala Romana