Arhive pe etichete: COMPROMISUL

Compromisul, alegerea care-ți pătează conștiința – Nicolae Geantă | Ciresarii – Predici download Vladimir Pustan


http://www.ciresarii.ro/index.php/compromisul-alegerea-care-ti-pateaza-constiinta-nicolae-geanta/

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Ambition and Power, Decadere spirituala

Diplomatie?


În societatea noastră modernă, diplomația este mijlocul prin care sunt controlate și influențate toate relațiile interumane, indiferent de pătura socială. Diplomația este acea comportare abilă care, manevrează subtil cuvintele și faptele pentru atingerea unui interes dorit, dar nedeclarat. În fiecare zi, în cele mai diverse situații, ne întrebăm: Ce se dorește de fapt de la mine? Cât pot să cred din reclama asta? Care este adevăratul scop al acestor cuvinte? Cât este adevăr și cât este minciună în ceea ce mi se spune?

DiplomatieTrăim într-o societate în care minciuna, abuzul de putere, înșelătoria sunt considerate ca fiind “necesare”. Pentru ca toate aceste comportamente, rele în esența lor, să fie totuși acceptate, ele sunt mascate de “diplomație”. De fapt diplomația este adevărul spus pe jumătate, tactica înfigerii cuțitului pe la spate, abilitatea folosirii semenilor în scopul atingerii intereselor proprii, având la bază filosofia: “Folosește și aruncă!”, tupeul de a scoate cărbunii din foc cu mâna altuia, nerușinarea de a uita azi ce ai vorbit ieri, josnicia de a numi minciuna adevăr și de a scuza răul numindu-l “necesar”.

Deși suntem conștienți că în fiecare reclamă, campanie publicitară sau electorală, ne sunt servite “pe tavă” minciuni de tot felul, suntem îngăduitori, poate prea îngăduitori, în a promova minciuna ca stil de viață. Înainte de a-i acuza pe cei puternici, care dețin pârghiile puterii, promovându-și interesele proprii, ar trebui să avem cu toții curajul de a ne autoanaliza, respingând cu fermitate minciuna și promovând un alt stil de viață. Din păcate, însă, diplomația tinde să guverneze, din ce în ce mai mult, nu numai societatea, ci chiar și comunitățile creștine. Asistăm astăzi, parcă tot mai neputincioși, la tot felul de “manevre religioase”, care țintesc anumite scopuri ascunse și interese nedeclarate, dar urmărite asiduu. Există tendința de a justifica o mulțime de comportamente care nu sunt compatibile cu caracterul creștin. Folosind expresia: “Trebuie să fim și puțini diplomați!” se întâmplă că, adeseori, asistăm la situația penibilă în care una se spune de la amvon și alta se face în viața de zi cu zi. Rațiunea acestui comportament duplicitar este de foarte multe ori: “Să fim diplomați! Să nu producem deranj!”

Dorim să supunem atenției dumneavoastre, stimați cititori, tocmai această “diplomație creștină”. Intenția noastră nu este de a acuza pe cineva, ci dimpotrivă, de a trezi mintea sănătoasă a masei de credincioși și de a nu mai da atât de lesne concursul, cu bună știință sau uneori din neatenție, acestor manifestări camuflate cu expresia “diplomație”.

Există oare o diplomație biblică necesară? Dacă da, atunci ce este nebiblic în diplomația conducerii religioase?

1. Diplomația după voia lui Dumnezeu

O primă formă a diplomației biblice este abilitatea spirituală de a spune adevărul în dragoste. Este o artă, o diplomație demnă de laudă să spui adevărul despre tot ce este păcat, murdărie, imoralitate, necurăție, dar să o faci cu dragoste. Este dumnezeiește să urăști păcatul, să dezaprobi faptele păcătoase, dar să-l iubești din toată inima pe păcătosul pierdut. Aceasta este diplomația biblică! Arta de a îngemăna ura față de păcat și dragostea față de omul păcătos în aceeași persoană.

Aceasta este diplomația păstorului sufletesc. El nu va condamna niciodată păcatul cu satisfacția  perfidă a lupului care privește spre mielul răpus. Atunci când condamnă păcatul, el o face simțind pe umeri povara oii rătăcite de turmă, pe care caută să o întoarcă cu blândețe, simțind responsabilitatea care îl face să ardă atunci când cineva este în păcat.

O altă formă a diplomației biblice este puterea de a face bine atunci când alții îi fac rău, când suntem gata să ne rugăm împreună cu Mântuitorul pentru cei care ne prigonesc spunând: “Tată iartă-i că nu știu ce fac!”, în ciuda faptului că suntem obiectul urii și răzbunării lor dezlănțuite. Atunci practicăm o diplomație biblică. Aceasta înseamnă, de fapt, abilitatea spirituală de a fi înțelepți ca șerpii și fără vină ca porumbeii. Aceasta este diplomația omului lui Dumnezeu. El nu se va gândi cu nici un chip la răzbunare, nici nu va aștepta prilejul în care  să-și facă singur dreptate. El îi va binecuvânta pe cei care-l prigonesc, nu se va gândi nici un moment să întoarcă rău pentru rău. El va fi gata să-și împartă pâinea cu vrăjmașul său căruia îi este foame.

O altă formă a diplomației biblice este să te mânii fără să păcătuiești. Este cât se poate de omenesc să trăiești sub presiunea emoțiilor puternice. Este de asemenea normal să urci culmi și să cobori prăpăstii emoționale, dar este o artă spirituală puterea să te poți controla în toate aceste stări. Este o diplomație biblică să fi mânios, dar să poți în același timp să vorbești frumos, să nu te cerți, cu alte cuvinte, să ții sub control torentul emoțional.

2. Forme păcătoase ale diplomației religioase

O formă păcătoasă a diplomației religioase este denaturarea adevărului. Atunci când adevărul este distorsionat datorită intereselor noastre, chiar dacă aceste interese par a fi nobile, practicăm o diplomație păcătoasă. Situația este mult mai gravă dacă interesele sunt meschine, lumești, legate de putere, de bani, aroganță, etc. Denaturarea faptelor cu scopul de a acoperi ceva sau pe cineva sau ascunderea adevărului cu privire la anumite persoane sau împrejurări, constituie tot atâtea exemple la ordinea de zi de așa-zisă diplomație.

Un adevăr spus pe jumătate face cât o minciună întreagă. Adevărul nu este un concept cu care să ne jucăm învârtindu-l după deget. Adevărul este de fapt, o Persoană și El trebuie să guverneze viața credinciosului și viața bisericii. Atunci când ne complacem a trăi în minciună sau când așezăm la baza deciziilor noastre jumătăți de adevăr, trăim de fapt în păcat.

În situația în care liderii comunității creștine admit legăturile dintre frați bazate fie pe fapte distorsionate, fie pe ascunderea faptelor, de dragul trăirii în pace, atunci, prețul păcii este neadevărul. Prea multe biserici și-au pierdut puterea spirituală, tocmai datorită promovării unei astfel de diplomații păcătoase. Din păcate, relațiile dintre mulți conducători creștini de talie înaltă au la bază o astfel de diplomație. Cu ajutorul ei, unii au ajuns să se ridice peste problemele religioase ale bisericilor, fără ca cineva să aibă curajul să demaște neadevărul pe care și-au edificat propriul nume. Este greu să ai un astfel de curaj atunci când știi că diplomația lor implică și răzbunarea.

Manipularea oamenilor este o altă formă a diplomației păcătoase. Manipularea este determinarea oamenilor de la spate, fără ca ei să știe, spre anumite decizii sau atitudini. Ea îi creează omului falsul sentiment că el a hotărât singur, când de fapt, decizia lui a fost dinainte pregătită de manipulator. Manipulatorii sunt atât de mândrii, încât consideră că ceilalți oameni nu sunt mai mult decât niște obiecte, pe care le așează cum doresc, unde doresc, și când doresc. Desigur că obiectele pot să fie manipulate, fără a le deteriora, dar oamenii nu sunt obiecte! Ori de câte ori un om este manipulat, sufletul lui este rănit, iar personalitatea lui este distrusă.

Din păcate există atât de mulți lideri spirituali care își țin turma la respect, distrugând prin aceasta sistematic încrederea oamenilor în ei înșiși, ca apoi să-i țină supuși sub puterea lor. Astfel de comunități sunt lipsite de orice viziune și acceptă necondiționat tot ceea ce liderul le spune. Credincioșii nu mai sunt mădulare active ale unui trup spiritual funcțional, ci doar indivizi care alcătuiesc un grup, menținut prin controlul exercitat de un lider manipulator. Ei nu mai au de mult opinii proprii pentru că au ajuns să creadă că singurul care poate să aibă opinii este șeful lor. Acești oameni sunt depersonalizați, fără verticalitate, slugarnici și lingușitori. Ei sunt niște “handicapați spirituali” aduși în această stare exact de acela care trebuia să le dezvolte potențialul pe toate planurile.

Manipularea nu este o metodă biblică! Dumnezeu nu ne manipulează niciodată. El îi acordă omului libertatea de a alege singur pe ce cale să meargă. Tatăl ceresc ne-a oferit în modul cel mai deschis, toate informațiile necesare, ne-a așezat în față alternativele și apoi ne lasă să alegem. În felul acesta Dumnezeu dezvoltă personalitatea ființei umane! În schimb diavolul este cel care depersonalizează, abuzând de cei pe care i-a manipulat și stăpânind peste ei. Oare, care sunt metodele noastre?

O altă formă păcătoasă a diplomației religioase este compromisul. Compromisul  aparține de așa-zisa zonă gri. Compromisul nu este cu desăvârșire curat, dar nici nu este murdar de tot. Compromisul este o înțelegere între bine și rău, o colaborare între lumină și întuneric. Compromisul promovează toleranța, îngăduința și buna înțelegere dintre toți. Din păcate, compromisul este prețul păcii în multe biserici, dar sfințenia lui Dumnezeu nu se negociază. Dumnezeu a stabilit de mult ce este alb și ce este negru! De aceea, nu este nevoie ca noi să mai stabilim acum ce anume este alb și ce este negru. Dacă mai credem că Dumnezeu încă mai are nevoie de ajutorul unor oameni care nu sunt chiar așa de curați, dar ce să facem, trebuie să acceptăm anumite compromisuri, pentru că și ei ne ajută, atunci “dumnezeul” nostru este cât se poate de neputincios. El nu este Dumnezeul creștin care are la dispoziția Sa toate valorile lumii, care poate să facă totul și care nu dă slava Sa altuia și nici cinstea Sa idolilor (Isaia 42:8).  Aceste încercări de a negocia voia lui Dumnezeu, de a încheia o înțelegere cu El, un acord în care și noi vom face câteva concesii în favoarea Lui dacă, desigur, va face și El ceva pentru noi, sunt cât se poate de greșite. De fapt, nici nu mai contează care este motivația și scopul compromisului. Diplomația bazată pe compromis este cu siguranță greșită.

În încheiere dorim din inimă ca în toate comunitățile noastre să existe din plin aspectele biblice ale diplomației, iar dacă se manifestă și o diplomație creștină păcătoasă, nebiblică, atunci îndemnul nostru este să nu așteptăm să vină vreun înger să o dea la o parte. Responsabilitatea de a nu ne mai lăsa mințiți, manipulați, de a pretinde adevărul și numai adevărul, de a elimina compromisul, atât din viețile și familiile noastre, cât și din biserici, este NUMAI a noastră. Ne aparține în exclusivitate! Oare vrei tu aceasta cu adevărat?

Mike Olari
Family To Family Romanian Outreach

Scrie un comentariu

Din categoria Decadere spirituala, Leadership/Conducere, Pastoratie

COMPROMISUL DIN BISERICĂ – O MOŞTENIRE SPIRITUALĂ?!


Într-una din conversațiile pe care le-am purtat cu ceva timp în urma cu un pastor, acesta aducea argumente încercând să convingă cu privire la faptul ca în orice domeniu al existentei umane compromisul este absolut necesar. Pot fi compromisuri tehnice sau politice sau religioase sau de orice altă natură. Arta compromisului a dus mereu lumea înainte, deci trebuie uneori sa folosim cu diplomație această artă a compromisului şi în biserică/religie – spunea el.

compromis

Am meditat mult la această conversație şi am ajuns la concluzia că deşi acest mod de acțiune este aplicat din plin în biserică, el nu are susținere în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu ni-L putem imagina pe Isus acționând cu diplomația compromisului pentru a face să meargă lucrurile bine.

Fiind preocupați de asemenea de declinul spiritual al bisericii am încercat să înțelegem în ce măsură acesta se datorează deschiderii ei spre compromis. Constatarea noastră este aceea că în biserica românească avem o predispoziție accentuată spre compromis, realitate determinata de istoria recentă a bisericii, care a încercat să traverseze perioada comunistă supraviețuind, mai de graba bazându-se pe compromisuri făcute cu statul comunist decât pe manifestarea puterii lui Dumnezeu. De fapt, chiar la nivelul întregii societăți româneşti se poate vedea această predispoziție spre compromisuri de tot felul, multe dintre acestea fiind de neimaginat în societatea vestică. Zicala “Fa-te frate cu dracul până treci puntea” a devenit un fel de motto al românului în perioada comunistă şi se pare că nu ne putem debarasa de filosofia din spatele ei.

Dacă analizăm prin comparație compromisul bisericii, prin liderii ei cu statul comunist şi compromisul actual al bisericii cu puterea economică a sponsorilor, putem vedea cum aceste compromisuri au şi asemănări şi deosebiri. Toate însă au slăbit în cele din urma biserica, deşi justificarea lor era tocmai pentru a facilita bunul mers al ei.

Compromisurile acceptate de biserică în perioada comunistă au fost rezultatul constrângerii liderilor de către instrumentele opresiunii politice, exterioare bisericii şi anume Securitatea. Se pare că motivația acceptării de către lideri a compromisurilor cu statul comunist nu a fost una financiară, deşi au fost lideri care au beneficiat inclusiv financiar de pe urma colaborării (vezi cartea “Răscumpărarea Memoriei”). Motivația colaborării a fost dorința liderilor de a-şi păstra slujbele şi locul de frunte, sau dorința de a ține bisericile deschise şi de a facilita evoluția lor. Uneori singura motivație a colaborării cu securitatea era şantajul şi compromiterea murdara a liderilor de către Securitate.

În ceea ce priveşte compromisul bisericii cu puterea economică a sponsorilor, am dezvoltat acest subiect pe larg în articolul “Biserica sub opresiunea celor care o finanțează”. Continuând analiza comparativa a celor două tipuri de compromis acceptat oarecum de biserică, putem spune că ambele se justificau prin dorința de a facilita dezvoltarea bisericii. Problema este că biserica trebuie sa se dezvolte, sa progreseze, exclusiv prin asistența Duhului Sfânt, prin intervenția lui Dumnezeu în istoria omului, nu prin asistenta şi intervenția omului în istoria lui Dumnezeu.

O altă asemănare este aceea că în ambele situații, presiunea se exercita aproape exclusiv asupra liderilor.

presiune-asupra-lideruluiDacă în trecut Securitatea a recrutat lideri cu o oarecare slăbiciune de caracter dispuși să negocieze anumite compromisuri pentru a obține unele facilități pentru biserică, în prezent conducătorii continuatori ai liderilor de atunci s-au format păstrând aceeaşi predispoziție de a compromite anumite valori, pentru a facilita un succes de fațadă a bisericii măsurat prin grandoarea clădirilor, confortul membrilor, etc.

Acest comportament al liderilor a condus la deformarea standardelor după care creştinii înțeleg să măsoare succesul bisericii. Astfel, am ajuns să nu mai considerăm standarde de succes valori precum trăirea unei vieți morale şi dedicate pentru Dumnezeu, integritatea, implicarea creştinilor în vederea câştigării oamenilor din jur pentru Hristos. Am redefinit gradul de succes al bisericii prin standardele societății cum ar fi: cât de mulți spectatori participă la serviciu divin, cât de mult a impresionat predicatorul prin elocvența discursului său, cât de talentați şi pregătiți sunt cântăreții, cât de bine este organizat programul, cât de mare este colecta şi cât de grandioasă este clădirea.

Noi considerăm că unul din cele mai mari rele aduse de conducătorii colaboraționişti ai regimului trecut este tocmai această deturnare a valorilor adevărate ale bisericii. De aceea ne exprimam nu atât condamnarea, ci mai mult părerea de rău, pentru faptul că aceşti conducători din timpul comunismului, nu au ştiut să rezolve problema colaborării cu Securitatea într-un fel demn de cineva care cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu. Felicitări celor ce au făcut-o!

O acțiune de mărturisire publică ar fi reaşezat în conştiința creştinilor din biserici adevăratele valori şi standarde de succes şi ar fi lăsat o moştenire profund spirituală noii generații de lideri. Din păcate moştenirea spirituală lăsată de aceşti conducători este o predispoziție spre compromis atât a noilor conducători cât şi a creştinilor de rând. Aici cred că trebuie considerată imensa responsabilitate pe care şi-au asumat-o prin lipsa lor de pocăința: MOŞTENIREA SPIRITUALA LĂSATĂ BISERICII. Este posibil ca în particular ei să-şi fi rezolvat problema mântuirii şi a relației lor cu Dumnezeu, dar problema serioasă a moştenirii spirituale pe care o lasă nu se rezolva decât prin mărturisire publică, tocmai datorită faptului că nu este vorba de creştini de rand, ci de conducători. Suntem convinşi că toți creştinii sinceri i-ar fi iertat şi respectat foarte mult, iar beneficiul pentru biserică ar fi fost imens.

Pe de altă parte putem remarca faptul că în prezent, compromisul conducătorilor bisericii cu sponsorii are circumstanțe agravante în comparație cu trecutul. Astfel dacă în trecut liderii erau constrânşi să facă anumite compromisuri, astăzi ei le fac de buna voie, sau chiar le cauta, considerându-se “binecuvântați” dacă întâlnesc nişte oameni cu bani, dispuşi să investească în afaceri religioase. De asemenea, dacă în trecut presiunea venea din afara bisericii, astăzi ea vine din interior, sponsorii fiind oamenii din biserică. Ori istoria ne învață că întotdeauna biserica a fost mai uşor de învins din interior decât prin constrângeri din exterior.

Luând în considerare legea creşterii si a înmulțirii, trebuie să vedem cum micile compromisuri din trecut au crescut devenind astăzi mari compromisuri şi puținele compromisuri din trecut s-au înmulțit devenind multele compromisuri din prezent. Credem de asemenea că recuperarea memoriei prin pocăința liderilor din perioada comunistă tinde să devină ceva de domeniul trecutului datorită încrâncenării şi refuzului acestora de a se pocăi public, reparând astfel moştenirea spirituală care o lasă urmaşilor.

Tocmai de aceea, considerăm că a sosit timpul ca generația actuală de lideri să-şi asume responsabilitatea viitorului bisericii. Astfel, liderii care nu au avut nimic a face cu perioada comunistă ar trebui să părăsească moştenirea spirituală lăsată de înaintaşi, o moştenire compromisă, şi să se pocăiască public în numele acestora așa cum Daniel, Ezra, Neemia au făcut-o la vremea lor (vezi Daniel cap.9:1-19)

ruperea-compromisuluiAceasta înseamnă că actualii conducători ar trebui să nu mai construiască peste lucrările compromise lăsate de înaintaşi, ci sa aibă curajul de a sta înaintea Domului pentru a porni lucrări noi, necompromise, bazate pe o viziune nouă, dată de Dumnezeu. Aceste lucrări trebuie să reafirme adevăratele valori ale Bisericii lui Isus Hristos. Trebuie să ne dezicem de blestemul falselor valori prin care am fost învățați să măsurăm succesul bisericii, valori ieftine de dragul cărora unii din înaintaşii noştri s-au compromis. Pur şi simplu nu putem să ne mai permitem să ne investim viețile continuând să clădim acele lucrări şubrede, la fundația cărora stă compromisul, începute de înaintaşii noştri în condițiile în care ei au refuzat să le repare prin pocăință. În cele din urmă, actualii conducători ar trebui să se simtă responsabili de ce fel de moştenire spirituală lasă la rândul lor celor care vin.

Noi credem că dezicerea de moştenirea spirituală a trecutului a devenit nu doar posibilă ci şi absolut necesară pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze lucrarea noastră, iar binecuvântarea Lui este de neînlocuit. În ultima instanţă succesul lucrării nu depinde de “binecuvântarile oamenilor”.

Mike Olari și Gigi Furdui

Sursa : http://family2fam.wordpress.com/

2 comentarii

Din categoria Biserica/The Church, Decadere spirituala, Influiente capitaliste, Influiente comuniste, Pastoratie