Arhive pe etichete: evrei

De ce-a trecut Dumnezeu evreii prin mare? – Nicolae Geantă


Articol preluat cu permisiune de AICI

Când Dumnezeu a hotărât să-și scoată poporul din Egipt, Moise a primit instrucțiuni să meargă din Ținutul Gosen spre Marea Roșie. Făcând un ocol considerabil. Dar de ce au trebuit să meargă spre mare și nu direct pe drumul comercial al Semilunei fertile. Care ducea din Egipt în Mesopotamia!

Inițial eu am crezut, cum cred și alții, că evreii au trecut prin Marea Roșie ca simbol al „botezului” lor. Orice slujitor al Domnului înainte de a fi pus în lucrare trebuia spălat, curățit cu apă! Și Israel era ales ca un popor sfânt, un popor de preoți pentru Neamuri. Lucrurile acestea se predică la botezuri.

Apoi am crezut ca Iahve și-a trecut poporul prin mare ca să-l ducă la Muntele Sinai unde i-a dat Legea. Pustia Sin era o rută mai apropiată de Canaan, dar mai îndepărtată de muntele Sinai unde se descoperă Dumnezeu „față în fată”.

Apoi m-am gândit că a trebuit să treacă prin mare pentru a despărții evreii de egipteni. Pe primii marea i-a salvat, pe ceilalți i-a nimicit. Am mai crezut că trecerea prin mare ca pe uscat este o lecție nouă a minunilor. Dar nu văzuseră evreii atãtea minuni în Egipt?

Dar azi dimineață am aflat motivul! 

Dumnezeu nu i-a dus pe evrei pe drumul care dă în țara Filistenilor, măcar că era mai scurt (prin pustia Sin, pe țărmul Mediteranei), deoarece „poporul văzând războiul să nu se întoarcă înapoi în Egipt (Exod 13:17). Înțelegeți? Marea se deschidea să te ducă în Canaan, dar dacă doreai să te întorci în Egipt nu mai aveai cale! Era barieră de apă! Ce grozavă idee! Dumnezeiască!


Dumnezeu ne învață că cine pornește spre Cer drum de întors înapoi nu mai este! Și totuși, mulți dintre oamenii după ce merg bucuroși o bucată, se întorc înapoi să înfrunte marea! Marea Roșie a vieții. Ori a morții. Interesant este că Dumnezeu nu ne impune să mergem înainte! Avem și varianta de-a da dosul, de-a merge înapoi. Acolo însă așteaptă totdeauna Egiptul cu Faraon și ai săi… Acolo să știți: Dumnezeu lipsește!

Dacă ai pornit spre Canaan mergi drept înainte! Dacă ești cumva întors cu fața spre Egipt întoarce-te! Decizia îți aparține. Dar ține minte: Marea nesătulă mai poate înghiți pe mulți…

NicolaeGeantă

Romford, London

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Geanta

„Holocaust” in America!


Am ramas profund miscat de acest material video realizat de Ray Confort cu scopul de a costientiza societatea americana, si nu numai, de acest holocaust care are loc sub ochii nostri.  Din 1973 pana astazi au fost omorati prin avort aproximativ 53 de milioane de copii numai in America. Comparatia pe care o face cu holocaustul produs de Adolf  Hitler  este foarte relevanta. Unii din interlocutorii lui care inainte au fost  pro-avort s-au schimbat dramatic in pro-viata. Acest material merita vazut si dat mai departe.

Sursa : http://heartchanger.com/

 

Un comentariu

Din categoria Avort/Abortion, Evanghelizare