Arhive pe etichete: familie

Vladimir Pustan : Câţi copii să avem?


Un comentariu

Din categoria Biserica Creștină ”Sfânta Treime” Beiuș, Vladimir Pustan

Altarele Din Viata Personala, Familie, Biserica(2)


Scrie un comentariu

Din categoria Cum sa traiesti pentru Dumnezeu, Predici

Altarele din viata personala, familie, Biserica


Scrie un comentariu

Din categoria DorinPele, Predici

Altarele in familie(1) – Predica audio


Scrie un comentariu

Din categoria "Evanghelie vie", Cum sa traiesti pentru Dumnezeu, DorinPele, Predici

Cum sa traiesti pentru Dumnezeu acasa, in familie – Predica Audio


Un comentariu

Din categoria DorinPele, Predici

Papa Benedict: Casatoriile intre persoane de acelasi sex ameninta „viitorul umanitatii”


„In discursul sau anual despre starea lumii, adresat luni celor 180 de diplomati ai Vaticanului, Papa Benedict al-XVI-lea a dezbatut o serie de probleme pe care le considera nocive pentru dezvoltarea omenirii, cum ar fi razboaiele si violenta, precum si criza financiara.

Totusi, multi observatori spun ca inalta fata bisericeasca s-a axat mai mult pe subiectul casatoriilor intre homosexuali, decat pe „starea lumii”, in general.

Potrivit Papei Benedict, casatoria este o uniune intre un barbat si o femeie si familia se bazeaza pe aceasta legatura.

„In mod evident, exista si lucruri care submineaza familia, ameninta demnitatea umana si viitorul omenirii”, a declarat Papa, in cea mai apriga discutie critica la adresa casatoriilor intre persoane de acelasi sex… ” Continuarea articolului aici

Sursa : http://www.manager.ro

Scrie un comentariu

Din categoria Casatorie, Decadere spirituala

(De)caderea Americii?


Multi oameni se intreaba mirati cum a ajuns America sa isi piarda „scorul perfect al  creditul ei” dupa aproape 100 de ani. Cei mai multi cauta cauzele in sistemele economico-financiare si ,binenteles, in  politica. Dar in realitate aceasta situatie in care a ajuns America este defapt efectul decaderii spirituale . Din pacate Bisericile au facut prea putin in stoparea declinului. Mariajul „Bisericii” cu „lumea” a fost si este arma „letala” a „vrasmasului”. Fratele Petrica Lascau enumera pe Blogul Pasi spre Lumina blogul sau cateva „cauze primordiale” care au dus la caderea Imperiului Roman. Haide-ti sa le analizam impreuna si sa vedem daca sunt aceleasi cauze care stau la baza decaderii la care asistam „in direct”.  Ele sunt:

„1.   Creșterea rapidă a divorțurilor și subminarea demnității și sanctității familiei – temelia societății umane.

2.   Ridicarea taxelor tot mai mult și cheltuirea banilor publici pentru pâine și circ gratuit pentru populație (Cele mai multe programe sociale încearcă să suplinească acele domenii în care a eșuat familia).

3.   Foamea tot mai mare a oamenilor pentru plăceri; sportul devenind tot mai brutal și mai incitant.

4.   O cursă tot mai mare a înarmării (arme din ce în ce mai puternice) împotriva dușmanilor din afară – când dușmanul era dinăuntru – decăderea morală a populației.

5.   Descompunerea religiei – credința devenind o simplă formă – pierzând legătura cu viața și devenind incapabilă să-i călăuzească pe oameni.”

Scrie un comentariu

Din categoria Decadere spirituala