Arhive pe etichete: Family To Family Romanian Outreach

Diplomatie?


În societatea noastră modernă, diplomația este mijlocul prin care sunt controlate și influențate toate relațiile interumane, indiferent de pătura socială. Diplomația este acea comportare abilă care, manevrează subtil cuvintele și faptele pentru atingerea unui interes dorit, dar nedeclarat. În fiecare zi, în cele mai diverse situații, ne întrebăm: Ce se dorește de fapt de la mine? Cât pot să cred din reclama asta? Care este adevăratul scop al acestor cuvinte? Cât este adevăr și cât este minciună în ceea ce mi se spune?

DiplomatieTrăim într-o societate în care minciuna, abuzul de putere, înșelătoria sunt considerate ca fiind “necesare”. Pentru ca toate aceste comportamente, rele în esența lor, să fie totuși acceptate, ele sunt mascate de “diplomație”. De fapt diplomația este adevărul spus pe jumătate, tactica înfigerii cuțitului pe la spate, abilitatea folosirii semenilor în scopul atingerii intereselor proprii, având la bază filosofia: “Folosește și aruncă!”, tupeul de a scoate cărbunii din foc cu mâna altuia, nerușinarea de a uita azi ce ai vorbit ieri, josnicia de a numi minciuna adevăr și de a scuza răul numindu-l “necesar”.

Deși suntem conștienți că în fiecare reclamă, campanie publicitară sau electorală, ne sunt servite “pe tavă” minciuni de tot felul, suntem îngăduitori, poate prea îngăduitori, în a promova minciuna ca stil de viață. Înainte de a-i acuza pe cei puternici, care dețin pârghiile puterii, promovându-și interesele proprii, ar trebui să avem cu toții curajul de a ne autoanaliza, respingând cu fermitate minciuna și promovând un alt stil de viață. Din păcate, însă, diplomația tinde să guverneze, din ce în ce mai mult, nu numai societatea, ci chiar și comunitățile creștine. Asistăm astăzi, parcă tot mai neputincioși, la tot felul de “manevre religioase”, care țintesc anumite scopuri ascunse și interese nedeclarate, dar urmărite asiduu. Există tendința de a justifica o mulțime de comportamente care nu sunt compatibile cu caracterul creștin. Folosind expresia: “Trebuie să fim și puțini diplomați!” se întâmplă că, adeseori, asistăm la situația penibilă în care una se spune de la amvon și alta se face în viața de zi cu zi. Rațiunea acestui comportament duplicitar este de foarte multe ori: “Să fim diplomați! Să nu producem deranj!”

Dorim să supunem atenției dumneavoastre, stimați cititori, tocmai această “diplomație creștină”. Intenția noastră nu este de a acuza pe cineva, ci dimpotrivă, de a trezi mintea sănătoasă a masei de credincioși și de a nu mai da atât de lesne concursul, cu bună știință sau uneori din neatenție, acestor manifestări camuflate cu expresia “diplomație”.

Există oare o diplomație biblică necesară? Dacă da, atunci ce este nebiblic în diplomația conducerii religioase?

1. Diplomația după voia lui Dumnezeu

O primă formă a diplomației biblice este abilitatea spirituală de a spune adevărul în dragoste. Este o artă, o diplomație demnă de laudă să spui adevărul despre tot ce este păcat, murdărie, imoralitate, necurăție, dar să o faci cu dragoste. Este dumnezeiește să urăști păcatul, să dezaprobi faptele păcătoase, dar să-l iubești din toată inima pe păcătosul pierdut. Aceasta este diplomația biblică! Arta de a îngemăna ura față de păcat și dragostea față de omul păcătos în aceeași persoană.

Aceasta este diplomația păstorului sufletesc. El nu va condamna niciodată păcatul cu satisfacția  perfidă a lupului care privește spre mielul răpus. Atunci când condamnă păcatul, el o face simțind pe umeri povara oii rătăcite de turmă, pe care caută să o întoarcă cu blândețe, simțind responsabilitatea care îl face să ardă atunci când cineva este în păcat.

O altă formă a diplomației biblice este puterea de a face bine atunci când alții îi fac rău, când suntem gata să ne rugăm împreună cu Mântuitorul pentru cei care ne prigonesc spunând: “Tată iartă-i că nu știu ce fac!”, în ciuda faptului că suntem obiectul urii și răzbunării lor dezlănțuite. Atunci practicăm o diplomație biblică. Aceasta înseamnă, de fapt, abilitatea spirituală de a fi înțelepți ca șerpii și fără vină ca porumbeii. Aceasta este diplomația omului lui Dumnezeu. El nu se va gândi cu nici un chip la răzbunare, nici nu va aștepta prilejul în care  să-și facă singur dreptate. El îi va binecuvânta pe cei care-l prigonesc, nu se va gândi nici un moment să întoarcă rău pentru rău. El va fi gata să-și împartă pâinea cu vrăjmașul său căruia îi este foame.

O altă formă a diplomației biblice este să te mânii fără să păcătuiești. Este cât se poate de omenesc să trăiești sub presiunea emoțiilor puternice. Este de asemenea normal să urci culmi și să cobori prăpăstii emoționale, dar este o artă spirituală puterea să te poți controla în toate aceste stări. Este o diplomație biblică să fi mânios, dar să poți în același timp să vorbești frumos, să nu te cerți, cu alte cuvinte, să ții sub control torentul emoțional.

2. Forme păcătoase ale diplomației religioase

O formă păcătoasă a diplomației religioase este denaturarea adevărului. Atunci când adevărul este distorsionat datorită intereselor noastre, chiar dacă aceste interese par a fi nobile, practicăm o diplomație păcătoasă. Situația este mult mai gravă dacă interesele sunt meschine, lumești, legate de putere, de bani, aroganță, etc. Denaturarea faptelor cu scopul de a acoperi ceva sau pe cineva sau ascunderea adevărului cu privire la anumite persoane sau împrejurări, constituie tot atâtea exemple la ordinea de zi de așa-zisă diplomație.

Un adevăr spus pe jumătate face cât o minciună întreagă. Adevărul nu este un concept cu care să ne jucăm învârtindu-l după deget. Adevărul este de fapt, o Persoană și El trebuie să guverneze viața credinciosului și viața bisericii. Atunci când ne complacem a trăi în minciună sau când așezăm la baza deciziilor noastre jumătăți de adevăr, trăim de fapt în păcat.

În situația în care liderii comunității creștine admit legăturile dintre frați bazate fie pe fapte distorsionate, fie pe ascunderea faptelor, de dragul trăirii în pace, atunci, prețul păcii este neadevărul. Prea multe biserici și-au pierdut puterea spirituală, tocmai datorită promovării unei astfel de diplomații păcătoase. Din păcate, relațiile dintre mulți conducători creștini de talie înaltă au la bază o astfel de diplomație. Cu ajutorul ei, unii au ajuns să se ridice peste problemele religioase ale bisericilor, fără ca cineva să aibă curajul să demaște neadevărul pe care și-au edificat propriul nume. Este greu să ai un astfel de curaj atunci când știi că diplomația lor implică și răzbunarea.

Manipularea oamenilor este o altă formă a diplomației păcătoase. Manipularea este determinarea oamenilor de la spate, fără ca ei să știe, spre anumite decizii sau atitudini. Ea îi creează omului falsul sentiment că el a hotărât singur, când de fapt, decizia lui a fost dinainte pregătită de manipulator. Manipulatorii sunt atât de mândrii, încât consideră că ceilalți oameni nu sunt mai mult decât niște obiecte, pe care le așează cum doresc, unde doresc, și când doresc. Desigur că obiectele pot să fie manipulate, fără a le deteriora, dar oamenii nu sunt obiecte! Ori de câte ori un om este manipulat, sufletul lui este rănit, iar personalitatea lui este distrusă.

Din păcate există atât de mulți lideri spirituali care își țin turma la respect, distrugând prin aceasta sistematic încrederea oamenilor în ei înșiși, ca apoi să-i țină supuși sub puterea lor. Astfel de comunități sunt lipsite de orice viziune și acceptă necondiționat tot ceea ce liderul le spune. Credincioșii nu mai sunt mădulare active ale unui trup spiritual funcțional, ci doar indivizi care alcătuiesc un grup, menținut prin controlul exercitat de un lider manipulator. Ei nu mai au de mult opinii proprii pentru că au ajuns să creadă că singurul care poate să aibă opinii este șeful lor. Acești oameni sunt depersonalizați, fără verticalitate, slugarnici și lingușitori. Ei sunt niște “handicapați spirituali” aduși în această stare exact de acela care trebuia să le dezvolte potențialul pe toate planurile.

Manipularea nu este o metodă biblică! Dumnezeu nu ne manipulează niciodată. El îi acordă omului libertatea de a alege singur pe ce cale să meargă. Tatăl ceresc ne-a oferit în modul cel mai deschis, toate informațiile necesare, ne-a așezat în față alternativele și apoi ne lasă să alegem. În felul acesta Dumnezeu dezvoltă personalitatea ființei umane! În schimb diavolul este cel care depersonalizează, abuzând de cei pe care i-a manipulat și stăpânind peste ei. Oare, care sunt metodele noastre?

O altă formă păcătoasă a diplomației religioase este compromisul. Compromisul  aparține de așa-zisa zonă gri. Compromisul nu este cu desăvârșire curat, dar nici nu este murdar de tot. Compromisul este o înțelegere între bine și rău, o colaborare între lumină și întuneric. Compromisul promovează toleranța, îngăduința și buna înțelegere dintre toți. Din păcate, compromisul este prețul păcii în multe biserici, dar sfințenia lui Dumnezeu nu se negociază. Dumnezeu a stabilit de mult ce este alb și ce este negru! De aceea, nu este nevoie ca noi să mai stabilim acum ce anume este alb și ce este negru. Dacă mai credem că Dumnezeu încă mai are nevoie de ajutorul unor oameni care nu sunt chiar așa de curați, dar ce să facem, trebuie să acceptăm anumite compromisuri, pentru că și ei ne ajută, atunci “dumnezeul” nostru este cât se poate de neputincios. El nu este Dumnezeul creștin care are la dispoziția Sa toate valorile lumii, care poate să facă totul și care nu dă slava Sa altuia și nici cinstea Sa idolilor (Isaia 42:8).  Aceste încercări de a negocia voia lui Dumnezeu, de a încheia o înțelegere cu El, un acord în care și noi vom face câteva concesii în favoarea Lui dacă, desigur, va face și El ceva pentru noi, sunt cât se poate de greșite. De fapt, nici nu mai contează care este motivația și scopul compromisului. Diplomația bazată pe compromis este cu siguranță greșită.

În încheiere dorim din inimă ca în toate comunitățile noastre să existe din plin aspectele biblice ale diplomației, iar dacă se manifestă și o diplomație creștină păcătoasă, nebiblică, atunci îndemnul nostru este să nu așteptăm să vină vreun înger să o dea la o parte. Responsabilitatea de a nu ne mai lăsa mințiți, manipulați, de a pretinde adevărul și numai adevărul, de a elimina compromisul, atât din viețile și familiile noastre, cât și din biserici, este NUMAI a noastră. Ne aparține în exclusivitate! Oare vrei tu aceasta cu adevărat?

Mike Olari
Family To Family Romanian Outreach

Scrie un comentariu

Din categoria Decadere spirituala, Leadership/Conducere, Pastoratie

POPULARITATEA – factor de compromitere a adevărului!


Una dintre principalele caracteristici pe care oamenii le au în vedere, atunci când dau valoare lucrurilor, realizărilor sau chiar semenilor este POPULARITATEA.

Atunci când anumite lucruri sau persoane au devenit populare, apreciate de toţi, se întâmplă că, de cele mai multe ori, lumea tinde să nu mai verifice nimic cu privire la respectivele lucruri sau persoane, mulţumindu-se să afirme că „este ceva bun”. Bunăoară, îmi amintesc de vizita cântăreţului american Michael Jackson în România. Popularitatea şi faima lui au fost suficiente pentru a crea o puternică impresie. Peste tot se puteau auzi numai cuvinte de apreciere la adresa lui. Spre surprinderea mea, am constatat că şi unii creştini erau la fel de impresionaţi de popularitatea acestui om. În acea perioadă am stat de vorba cu o persoană care avea numai cuvinte de laudă la adresa vedetei americane. Atunci când am început să-mi împărtăşesc parerea şi lucrurile pe care le ştiam despre cântăreţ, persoana respectivă a rămas pe gânduri, zicând doar cu jumătate de gură: „ Eu am crezut altceva… ”

Desigur că lumea, care are propriile ei valori, are şi propriile metode de a recunoaşte aceste valori. Popularitatea este una dintre ele! Însă, copii lui Dumnezeu trebuie nu numai să aibă valori diferite de valorile lumii, ei trebuie şi să recunoască aceste valori într-un mod diferit. Popularitatea nu este una dintre metodele biblice de a da valoare lucrării sau oamenilor lui Dumnezeu!

Aceste gânduri îşi trag originea dintr-o discuţie avută cu un frate, un vechi slujitor în ogorul Evangheliei. În ce mă privea, chiar eram indignat de faptul că o anumită revistă creştină începuse să atace constant, chiar ironic, lucrarea Duhului Sfânt, afirmând deschis că vorbirea în alte limbi nu este un fenomen care s-a repetat în istoria bisericii. Însă, ceea ce m-a surprins a fost reacţia acestui frate slujitor, care mi-a spus: „Să ştii frate, că această revistă este populară şi este citită de foarte mulţi creştini!” Acest răspuns nu a făcut altceva decât să-mi provoace multă amărăciune, mai ales pentru faptul că răspunsul venea din partea unei voci autorizate, care ar fi trebuit să ia atitudine! De exemplu, am întâlnit şi situaţii în care nu s-au luat măsuri faţă de anumite persoane sus-puse, din ierarhia bisericească, deşi existau suficiente dovezi că viaţa lor era compromisă. Faptul că o persoană este foarte cunoscută, deci populară, determină de prea multe ori tolerarea păcatului, chiar şi în biserică.

Privind serios la ceea ce se petrece în unele dintre bisericile noastre, avem motive să ne îngrijorăm! În prezent, la toate nivelurile de slujire, pot fi găsiţi oameni a căror viaţă lasă foarte mult de dorit! Situaţia este cunoscută şi recunoscută! Cu toate acestea, pentru simplul fapt că sunt populari, oamenii sunt lăsaţi mai departe pe poziţiile lor. Câţi predicatori nu propovăduiesc încă de la amvoanele bisericilor, numai pentru că sunt „populari“ sau pentru că au reuşit o „bună politică bisericească” şi astfel, ocupă o poziţie privilegiată în ierarhia religioasă? De asemenea, există destui cântăreţi care nu mai au aproape nimic în comun cu Dumnezeu şi cu viaţa creştină, însă sunt buni la muzică, sunt populari şi prin urmare sunt acceptaţi. Surprinzătoare este disponibilitatea noastră de a accepta aceste compromisuri de ordin moral!

Totodată, se pare că însăşi Biserica este avidă de popularitate. Avem nevoie de cineva foarte „popular”, fie el cântăreţ, predicator sau lider creştin, care să ne promoveze imaginea în lume! Dorim ca biserica să fie mai apreciată, mai recunoscută, mai acceptată, mai în „rând cu lumea”! Dar câţi dintre noi ne gândim serios la faptul că această atitudine, de a ne lăsa influenţaţi de popularitate, compromite rolul bisericii de a fi „…stâlp şi temelie a adevărului…” Atunci când accept de dragul popularităţii, ca anumite persoane să ocupe anumite poziţii, ne gândim oare la faptul că exemplul personal negativ, dat de aceştia celor pe care îi conduc şi care îi consideră modele „demne de urmat“, îi compromite profund şi pe cei conduşi?

Aproape întotdeauna, când se are în vedere o atitudine corectă, care ar trebui luată faţă de oamenii compromişi, dar populari, susţinătorii lor au următoarea motivaţie: „Să nu judecăm noi pe nimeni, lasă să-i judece Dumnezeu”. În opinia mea, dacă ştim bine că viaţa unora nu este în concordanţă cu voia lui Dumnezeu, dar în ciuda acestei evidenţe continuăm să-i susţinem în locurile de frunte, datorită „popularităţii“ lor, dovedim, fie faptul că, într-o oarecare măsură, suntem şi noi compromişi, fie lipsa de curaj, alimentată de frică şi comoditate. Această disponibilitate spre compromiterea adevărului, de dragul popularităţii, este un atentat la sfinţenia lui Dumnezeu! Noi avem de-a face cu un Dumnezeu sfânt, care cere şi de la noi sfinţenie!

Dacă privim cu seriozitate Sfintele Scripturi, vom constata că Dumnezeu nu este impresionat nici de popularitatea unuia, nici de mulţimile adunate în jurul altuia. Ceea ce are preţ în ochii lui Dumnezeu este sfinţenia! Biblia spune: „Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.“ (Matei 7:13-14). În vremea lui, Noe şi familia sa nu erau decât o minoritate. Este oare posibil ca Dumnezeu să privească dezinteresat spre mulţimi de oameni care pier şi să salveze cu milă doar câteva persoane? Ce anume a făcut diferenţa între Noe şi familia sa, faţă de ceilalţi? In Geneza 6:9 citim: „Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui…” Atunci când Dumnezeu şi-a declanşat mânia, nu a contat nici numărul de oameni adunaţi în jurul lui Noe, nici popularitatea lui, ci numai neprihănirea lui!

Iosua şi Caleb sunt alţi doi bărbaţi, care se aflau în minoritate, dar care erau întrutotul de partea lui Dumnezeu. La un moment dat, cei mulţi erau pe punctul de a-i linşa pe cei doi. În cele din urmă însă, Dumnezeu şi-a spus cuvântul. Singurii care au intrat în ţara promisă au fost Iosua şi Caleb!

Regele Saul acceptă compromisul în viata sa. Cu toate că devenise deosebit de popular, iar succesul său era incontestabil, acestea nu îl impresionează pe Cel Atotputernic. Dumnezeu nu ia în calcul numele, poziţia sau influenţa lui Saul! Toate acestea înseamnă prea puţin, în comparaţie cu ascultarea de El! Verdictul divin pentru regele mai înalt cu un cap decât toţi ceilalţi, pentru liderul care ţinea toată naţiunea, este clar: „…l-am lepădat…” Îmi aduc aminte de două nume care, în urmă cu câţiva ani, erau deosebit de sonore în America. Este vorba de tele-evangheliştii Jimmy Swaggart şi Jim Bakker. Ei deveniseră atât de populari şi erau cunoscuţi în întrega lume. Dumnezeu nu a fost impresionat de popularitatea lor şi atunci când ei au încetat să-L mai asculte, Dumnezeu i-a smerit! Gândindu-ne la cele de mai sus, consider că ar trebui să luăm în serios Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l aplicăm în orice condiţii şi împrejurări, indiferent de popularitatea persoanelor aflate în cauză!

Ţinta noastră trebuie să fie dreptatea lui Dumnezeu! În Mica 6:8 El spune: „Ţi s-a arătat omule ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate…” Este trist atunci când, de dragul păcii, în bisericile noastre renunţăm la dreptatea lui Dumnezeu. Singura pace, acceptată de Dumnezeu, este pacea care are la bază dreptatea Sa. Acest adevăr este valabil în privinţa mântuirii fiecăruia dintre noi. Dumnezeu mântuieşte o persoană şi face pace cu ea, numai după împlinirea dreptăţii Sale, cu privire la acea persoană, în jertfa lui Isus Cristos. Acest principiu trebuie să stea la baza păcii şi în comunităţile noastre! Dacă vom tolera tot felul de păcate, în scopul de a menţine pacea în biserică, doar pentru faptul că nu ne putem atinge de unele persoane „cu influenţă“, „populare“ atunci slujirea noastră nu este după voia lui Dumnezeu!

Dacă vom continua să dăm valoare persoanelor, lucrurilor şi realizărilor după modelul lumii, având ca reper popularitatea nu adevărul şi sfinţenia, atunci bisericile vor deveni tot mai lumeşti. În vremurile pe care le trăim, Dumnezeu ne cheamă la sfinţenie şi veghere, pentru a nu permite ca standardele lumeşti să deturneze biserica şi valorile ei biblice, inestimabile şi veşnice!

Mike Olari
Family To Family Romanian Outreach

2 comentarii

Din categoria Biserica/The Church, Influente seculare, Sistem de Valori, Stare de pacat

Biserica sub opresiunea celor care o finanţează


În ultimii doi ani am asistat la formarea a două noi biserici – una în România la Arad și alta în Statele Unite în Phoenix, Arizona. În ambele cazuri pastorii seniori, cu ani de vechime în acele biserici sau chiar fondatori, dedicați lucrării într-un mod deosebit au trebuit să părăsească biserica unde au slujit, renunțând oarecum la toată munca lor și au luat totul de la început.

Fiind oarecum apropiat de acești doi păstori, mi-am putut da seama de ce au trebuit să ia aceste decizii radicale. Motivul de bază a fost acela că bisericile au ajuns în situația de a nu mai puteau fi conduse după principii biblice, ci după pretențiile sau interesele celor care le sponsorizau.

yes-or-no

Am observat de asemenea că de cele mai multe ori ambii pastori au fost apreciați negativ pe majoritatea blogurilor creștine lăsând impresia ca cei ce aduc comentarii nu sunt interesați de adevăr.

Provocarea lor a fost fie să continue pe direcția greșită a manipulării și compromisurilor, fi să ia o decizie radicală și să schimbe totul. Sunt bucuros să constat că ambii au ales corect cu toate că prețul plătit a fost foarte mare. Îmi place să cred că mai sunt situații de felul acesta, în care  pastorii iau decizii radicale pentru a se elibera de compromisurile în care au ajuns, de multe ori cu bune intenții și chiar fără să-și dea seama. Felicitări tuturor celor care  sunt gata să plătească prețul  acestei eliberări.

no-or-yesEu cred că majoritatea slujitorilor pornesc bine în lucrarea de slujire, dar pe parcurs ei își schimba gândirea și prioritățile lăsându-se seduși de ideea că succesul se măsoară în realizări materiale cum ar fi clădiri, confort, resurse etc. Datorită acestui fapt ei se înconjoară cu tot felul de oameni dispuși să susțină financiar anumite proiecte ce necesită bani mulți, mai mulți decât comunitatea poate să dispună în condiții obișnuite. Adesea însă acești sponsori sunt lipsiți de spiritualitate, și hotărâți să controleze ce se face cu banii lor ca și cum ar fi investiți într-o afacere ce trebuie neapărat sa aducă profit fie el și de imagine sau publicitate. De fapt chiar așa și este, ei investesc bani în afaceri religioase. Păstorul însă, ajunge să nu fie atât de mult interes de condiția lor spirituală atâta timp cât ei sunt dispuși să dea bani mulți la biserică, bani de care el are nevoie pentru ași susține proiectele. Cei mai multi pastori care au construit clădiri mari, sunt supuși condițiilor, controlului sau manipulării persoanelor care au finanțat aceste proiecte. Ar fi bine dacă totul ar lua sfârșit la finalul construcției dar in cele mai multe situații, cei ce contribuie financiar cel mai mult vor rămâne cei ce vor influenta cel mai mult direcția acelei biserici O clădirea mare odată construită are nevoie de multi bani pentru întreținere.

Dacă apreciați că exagerez, vă propun să urmăriți cine are influența cea mai mare asupra păstorului din biserica voastră.

Pastorii care s-au încrezut în Dumnezeu în orice situație, au rămas în picioare și continuă să meargă înainte cu valorile biblice, dar cei care și-au pus nădejdea în oameni pentru succes (construcție, salarii, întreținere, proiecte) vor fi robi lucrurilor firești, fără valoare.

Mai poate oare un astfel de slujitor să predice sau să ia atitudine împotriva celor care adună averi prin înșelătorie și minciună, când aceștia le-au construit și susțin financiar micile sau poate marile lor regate religioase? Mai poate un astfel de păstor să ia atitudine față de membrii familiilor unor astfel de sponsori atunci când ei trăiesc în păcate sau compromisuri morale câtă vreme părinții lor încă sunt cei mai puternici finanțatori pentru păstrarea clădirilor dobândite tot prin compromisuri. Aceste biserici sunt condamnate ruinării spirituale, iar celor duhovnicești li se închide gura ușor amintindu-le mereu de bani pe care acești frați finanțatori i-au donat pentru construcție și care îi dau lunar pentru susținerea lucrării. În aceste biserici totul se rezumă la cum să adunăm mai mulți bani. Metodele de multe ori nici nu mai contează.

Ne mirăm apoi de faptul că biserica nu mai are nici o influență la cei necredincioși când noi apreciem exact aceleași valori și folosim aceleași metode pe care le regăsim în lumea de afara, când modelul ar trebui să fie Cuvântul lui Dumnezeu. Mai putem fi noi lumină pentru cei din lume?

Nu cred că ne putem permite să ignorăm la nesfârșit aceste situații. Cred că e timpul să spunem lucrurilor pe nume dar și să ne întrebăm cum să ieșim din această situație negativă.

În primul rând cred că ar trebui să redescoperim adevăratele valori biblice ale bisericii.

Din punctul de vedere biblic, biserica locală nu este clădirea în care ne adunăm pentru programele noastre săptămânale ci este grupul de credincioși născuți din nou care se adună împreună pentru a celebra prezența reală și vie a lui Isus în mijlocul lor. Cu toate că recunoaștem la nivel teoretic această valoare la nivel practice adesea identitatea unei biserici locale este dată de clădirea ei.

O altă valoare biblică abandonată la nivel practice este preoția universală. Asta înseamnă că păstorul nu este mai preot decât oricare credincios născut din nou. Acest adevăr trebuie coborât de pe piedestalul teoriilor frumoase la nivelul experienței și practicii creștine din biserică prin descentralizarea slujirii.

Călăuzirea Duhului este o altă valoare pe care am redus-o la teorii, în practică cele mai multe biserici sunt călăuzite de ideile oamenilor influenți, de ambiții, dorințe deșarte sau orice altfel de lucruri lumești. Este drept că biserica locală se manifestă în contextul lumii materiale, fizice, dar ea este o instituție divină și legile ce o guvernează în ultimă instanță trebuie să fie legi spirituale care nu au relevanță în lumea fizică și ne sunt puse la îndemână prin Duhul Sfânt.

În al doilea rând cred că trebuie să părăsim sistemul lumesc de valori atunci când apreciem sau promovăm oameni sau lucrări. Cum s-a ajuns la situația de astăzi când cei mai mulți oameni din bisericile noastre pun bază pe clădiri și prosperitate lumească? Dacă suntem sinceri, putem să vedem că cei mai mari lideri în timpurile noastre sunt apreciați pe criterii lumești cum ar fi clădirea bisericii, numărul de membrii etc. Despre un astfel de lider spunem că are succes, este un bun administrator și merită să fie luat ca model.

Prin acest articol doresc să fac o provocare celor care încă se mai lasă provocați. De fapt provocarea nu-mi aparține mie cât adevărului biblic.

dilemaAcest articol nu țintește vreo biserică locală anume, ci o stare generală de lucruri  pe care,  pe alocuri o consider chiar ca fiind disperată. De asemenea văd puține șanse de schimbare deoarece atât lucrătorii cât și membrii din cele mai multe biserici se complac și considera ca totul este OK. Totuși cred că Dumnezeu va conduce Biserica Sa și va ridica slujitori care se vor elibera de opresiunea sponsorilor.

Mike Olari
Sursa : Family To Family Romanian Outreach

2 comentarii

Din categoria Ambition and Power, Biserica/The Church, Influiente capitaliste