Arhive pe etichete: marturie

„I needed answers and God visited me!”


Scrie un comentariu

Din categoria Marturii, Testimony, Uncategorized

Testifying about Jesus to the UN General Assembly – Lee Stoneking Miracle


Scrie un comentariu

Din categoria Marturii, Uncategorized

Cum poți să ajungi in IAD crezând că mergi spre RAI? (Experiența unei morți clinice)


„Joi, 23 iulie 2015 între orele 9.00-10.00 seara,  am început să am frisoane, să tremur, să mă  doară foarte tare capul, iar febra mi-a cuprins  tot corpul. Am fost luată şi dusă în două  cearşafuri la Reanimare. Înainte de a mă duce,  am simţit că eram pe moarte. M-au pus pe un  pat în perfuzii şi au aşezat peste mine cearşafuri  cu apă călduţă, apoi cu apă rece. În tot acest  timp, o voce îmi spunea: „Pregăteşte-te că  trebuie să mori. Verifică-ţi viaţa. De patru zile nu  ai stat de vorbă cu Mine. Dacă tu mori acum,  cum este viaţa ta, starea ta? Unde merge  sufletul tău?…Verifică-ţi viaţa. Care este starea  ta înaintea Mea? ”

M-a apucat o frică şi o groază mare pentru că mi-am adus aminte de câteva greşeli uitate, pentru care nu mi-am cerut iertare la timp. Vocea mi-a spus: „Cheam-o pe mama ta şi cere-ţi iertare.” Am cerut să mi se dea telefonul să vorbesc cu ea cât mai repede pentru că ştiam că nu mai aveam timp. După aceasta, vocea mi-a spus: „Fă rugăciune Domnului să te ierte pentru toate păcatele.” Altfel, Dumnezeu mi-a spus că nu mă voi mai întoarce şi că merg în iad cu ele. Am făcut rugăciunea şi când m-am oprit, vocea mi-a spus: „Trebuie să treci printr-o experienţă în care să vezi raiul şi iadul.” Vocea a făcut o pauză şi apoi a zis: „Nu… vei merge să vizitezi doar iadul.”Citeste tot articolul aici>>

Sursa : Cristian Boariu

Scrie un comentariu

Din categoria Marturii

Fosta prostituata – Marturie socanta! Must Watch!


„Dr. Shelley Lubben presents the truth about pornography to students at Bakersfield Christian High School, February 2013. To invite Shelley to speak at your high school or youth group please email booking@shelleylubben.com”

http://www.cbn.com/700club/guests/bios/shelley_lubben050506.aspx

http://www.cbn.com/tv/1422091159001

Scrie un comentariu

Din categoria Eliberare, Marturii

Un nou flic-flac al lui Rick Warren – PERSPECTIVE CRESTINE


http://dorupope.com/2015/03/un-nou-flic-flac-al-lui-rick-warren/

Scrie un comentariu

Din categoria Decadere spirituala

Marturia unui fost preot ortodox – Fata in Fata cu Daniel Florea


Scrie un comentariu

Din categoria Marturii

Marturisirea unui pastor în legatură cu colaborarea cu securitatea


Ma bucur ca Duhul lui Dumnezeu lucreaza si sunt placut surprins sa vad cum unii pastori au inceput sa inteleaga ca este nevoie de un astfel de moment al adevarului. Este spre binele lor, a familiilor lor si a Bisericilor si implicit a Lucrarii lui Dumnezeu. Sper ca cat mai multi pastori si lucratori sa inteleaga ca nu se mai poate continua aceasta stare dublicitara. Avem nevoie de pocainta si cat de urgent. Suntem noi pregatiti sa auzim adevarul? Familia acestui pastor l-a ajutat  prin dragoste sa treaca cu bine prin acest moment al adevarului. Iata ce spune el : „familia mea a dat dovadă de o dragoste ieșită din comun față de mine, lucru care m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă să îți mărturisești păcatele, chiar dacă uneori o faci că n-ai avut incotro.” Suntem noi gata sa-i iubim si sa-i ajutam sa isi restaureze viata?
Redau aici o parte din marturia unui pastor care a colaborat cu securitatea.

„Sunt pastoru X, (încă activ) și doresc să vă mărturisesc faptul că de mult timp, am ceva care mă apasă greu pe suflet. Această povară a devenit aproape de nesuportat, odată cu apariția cărții Răscumpararea Memoriei, carte care a provocat atât la nivel individual, cât și colectiv (multe familii și chiar biserici întregi) multe bănuieli și suspiciuni.
În perioada imediat următoare apariției cărții, oricine era parcă suspect și numele fiecarui pastor putea fi auzit în comentarii și discuții, mai ales al celor care au fost absolvenți ai Seminarului Teologic Penticostal de la București. Cu toate că numele meu n-a fost menționat în Răscumpararea Memoriei, simțem cumva că oamenii își pun unele întrebări privitor la trecutul meu. Începusem să mă gândesc serios cât de departe se va ajunge, și dacă ceea ce mulți au făcut cu zeci de ani în urmă va fi dat pe față. Conștiința începuse să mă mustre ca niciodată și începusem să-mi pierd somnul și liniștea sufletească. Totul a devenit și mai greu de suportat și spaima m-a cuprins la cote nemaisimțite de mine pâna atunci, în momentul în care vicepreședintele N.G. a fost confruntat și dat pe față…” Citeste mai departe>>

Sursa : Family To Family Romanian Outreach

Scrie un comentariu

Din categoria Influiente comuniste, Marturii, Pastoratie