Arhive pe etichete: milostiv

Ce te împiedică să fii milostiv? – Versetul Zilei, 10 Iulie 2019


1562761951010_1280x1280227413651529327664.jpg

„Fiţi dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv.”
Luca 6:36 VDC
https://bible.com/verse-of-the-day/luk.6.36/38387

A fi milostiv înseamnă a fi sensibil la suferințele și încercările altora, a fi ăndurător și iertător cu alții.

Ioan Gură De Aur spunea că „Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipseşte bunăvoinţa, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogaţi.”

Sunt piedici sau scuze de tot felul de a ne apropia de cei din jurul nostru și a le întinde mâna la nevoie. Am să menționez doar două care mă frământă în ultima vreme.

Pe de o parte, avem  lumea virtuală prin platformele ei sociale care ne prezintă o lume diferită de cea reală. Fiecare își promovează o imagine de sine aproape perfectă. Totul apare în roz. Numai succese, promovări, vacanțe, întâlniri selecte, mașini și haine scumpe, ș.a. Prea puțini își expun necazurile. Este chiar greu să afli prin ce trece „prietenul’ de pe facebook sau instagram. Pe de altă parte, s-a produs oarecum o segregare a societății în grupuri de interese. Este o vorbă în popor care zice că înteresul poartă fesul. Nu prezinți interes, nu ești băgat în seamă, nu ești învitat la întâlnirile lor, ș.a. Nici creștinii practicanți nu fac excepție, din păcate. În felul acesta, cei care nu prezintă interes rămân pe din afară și nebăgați în seamă.

Versetul de astăzi ne poruncește să fim milostivi precum Dumnezeu este. Nu există alte opțiuni. Nu este loc de scuze și piedici. Fii pro activ. Ieși din bârlogul tău blindat cu tot felul de scuze și interese și întinde mâna celui nevoiaș, celui care are nevoie de ajutorul tău. Nu te aștepta ca Dumnezeu să te primească în Rai alături de El dacă nu semeni cu El și nu faci ceea ce îți cere.

 

Scrie un comentariu

Din categoria DorinPele, Uncategorized, Versetul Zilei