Arhive pe etichete: slujitori

Formarea si echiparea slujitorilor in Biserica. Strategii si principii – 3


…Prioritatea Bisericilor noastre ar trebui sa fie nu programele sau  finantele Bisericii, nici tehnologia de ultima generatie, s.a. ci investitia in oameni. “Oamenii erau metoda Domnului Isus. Totul a început cînd Isus a chemat la el pe cîţiva oameni şi le-a cerut să-L urmeze. Aceasta a marcat imediat direcţia pe care urma s-o ia planul Său de evanghelizare. Ceea ce-L preocupa nu erau programele cu care ar fi putut cuceri mulţimea ci oamenii pe care această mulţime ar fi putut să-i urmeze.”( R.E.Coleman, Planul de Evanghelizare a Invatatorului, p.5)

Liderii de astazi sunt formati la amvon in loc sa fie formati mai intai pe genunchi,  in spital in vizita la bolnavi, pe strada in evanghelizare , la studiu biblic sistematic cu pastorul si la intalniri regulate de discutii sau dezbateri. Nu este indeajuns doar sa le explicam ci trebuie sa si demonstram ca suntem ceea ce prezentam. Este important sa fim cu ei peste tot nu numai la Biserica. Sa fim cu ei daca este nevoie la locul de munca, sa fim cu ei cand sunt in nevoi si la necaz, sa fim cu ei la rugaciune, la partasie si  sa ii ajutam in purtarea poverilor. Apoi, foarte important sa il facem  parte din lucrarea noastra… Lovett H Weems Jr ne cheama “ să fim printre cei care aleg să-și folosească influența și abilitățile lor de a servi binelui comun. Numai persoanele care sunt liberi pot alege să servească, mai degrabă decât să fie constrânși să servească. A face alegerea de a fi slujitor cere o adevărata forță interioară și umilință autentică. Puterea interioară adevărată provine dintr-o profundă credință și încredere că Dumnezeu este cu noi și pentru noi și cu întreaga creație”. (Church Leadership: Vision, Team, Culture and Integrity by Lovett H. Weems, Jr (Abingdon Press: Nashville, September 1993), p 11)

Un comentariu

Din categoria Leadership/Conducere, slujire, Uncategorized

Formarea si echiparea slujitorilor in Biserica. Strategii si principii – 2


– 1 Petru 5:2-4  “Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi, când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate veşteji, a slavei.

Trebuie sa mentionez faptul  ca am observant ca  in tot mai multe biserici  se adopta modelul de conducere din afaceri . Astfel ca pastorul se comporta ca un fel de  “Chief Executive Officer” care decide cam de unul singur aproape toate lucrurile. El chiar daca comunica decizia celorlalti slujitori din bord o face doar mai mult pentru informare si nicidecum pentru dezbatere sau Doamne fereste luarea unei  alte decizii. In aceste situatii pastorul se comporta ca un sef iar ceilaltii slujitori sunt subalternii lui. Toate se invart in jurul lui. Are multe din liderul manipulator si cel charismatic. Acest stil de conducere dauneaza foarte mult bisericilor iar efectul este dezastruos in timp. Va fi foarte greu sa se mai  formeze alti slujitori sanatosi din punct de vedere biblic care sa poata sluji la capacitate maxima si  la locul potrivit. Pentru aceasta trebuie sa reactivam principiul umilintei in slujire.  Scott Thomas spunea ca “adevarata conducere biblica este”, sau ar trebui sa fie, inundata de umilinta”. Slujitorii umili stie sa imparta responsabilitatile si autoritatea. La fel cand este vorba de asumarea rezultatelor. Prea des se intampla ca atunci cand biserica merge bine si are rezultate,  se obisnuieste ca sa se atribuie meritul doar unei singure persoane si aceasta de regula este  “Chief Executive Officer”-ul ca si cum singur le-a facut pe toate sau ca si cum el ar fi “cel mai destept din parcare”.

Un alt principiu foarte important care este prezentat in Sfanta Scriptura este cel prezentat de apostolul Pavel in  2 Timotei 2:2 – “ Si, ce-ai auzit de la mine in fata multor martori, incredinteaza la oameni de incredere, care sa fie in stare sa invete si pe altii.” Apostolul Pavel il indeamna pe Timotei, ucenicul lui, in adevaratul sens al cuvantului, sa “incredinteze” ceea ce a auzit de la Pavel. A incredinta inseamna  a da mai departe cuiva ceva intr-un mod foarte personal. Una din problemele pe care le-am identificat in Bisericile de astazi este ca nu se investeste indeajuns in relatia cu ceilalti lucratori. Unii  lucratori sunt crescuti fortat doar fiindca potriveste unei scheme sau unui interes , sau pur si simplu Biserica respectiva este la inceput sau dintr-un anumit motiv sau altul nu mai are timp sa mai astepte pana sa creasca un alt slujitor. Ca sa poti sa evaluaezi daca persoana aceea este de incredere, ca sa poti sa te bazezi pe ea si sa vezi daca este in stare sa dea mai departe stacheta, adica sa investeasca in altii in mod eficient, necesita timp si energie investita. Necesita o relatie personala de durata la fel cum Domnul Isus a avut-o cu ucenicii. El s-a implicat in viata lor. Era prezent in viata lor cotidiana si  cand aveau  probleme. I-a luat cu el in slujire. I-a invatat, le-a aratat si apoi i-a imputernicit sa slujeasca. A tinut aproape de ei tot timpul. Era o implicare zilnica. Astazi nu mai vedem asa ceva si este trist. Asteptam rezultate si nu vin. Este o criza de slujitori autentici tocmai din cauza aceasta. Multi slujitori  sunt “formati” pe banda rulanta si la fara frecventa.

2 comentarii

Din categoria Leadership/Conducere, slujire

Formarea si echiparea slujitorilor in Biserica. Strategii si principii – 1


Cateva ganduri asezate pe hartie cu ceva timp in urma.

Formarea si echiparea slujitorilor in Biserica este o lucrare foarte importanta in economia Imparatiei lui Dumnezeu. Adeseori observ tendinta de a copia stilul, mentalitatea  si principiile  din societatea seculara. Nu vreau sa spun ca nu sunt aspecte care pot fi imprumutate dar pe ansamblu trebuie avut o atentie sporita pentru ca abordarea seculara intra adeseori  in contradictie flagranta cu Sfanta Scriptura.  Cameron W. Wilson in Manualul de Studiu Pastori ai Romaniei la pag 11 afirma ca “ sunt multe stiluri de conducere in lume astazi” sau daca vreti mai multe feluri de lideri. Am sa enumar cateva din acest Manual pentru ca mi se par destul de elocvente. Sunt lideri care “folosesc manipularea. Acest lider este capabil sa mute oamenii din jur ca jucatorii pe terenul de fotbal”. Apoi sunt “lideri carismatici care ii face pe toti entuziasmati de sine prin sarmul sau personal”. Este si asa numitul “liderul consens care ii asculta pe cei pentru care este responsabil si incearca sa-i faca pe toti sa fie de accord cu cursul unei actiuni”. Sa nu uitam de  “liderul puternic”, sau dupa opinia mea un fel de dictator,  care este opusul liderului “consens”. Opiniile si deciziile lui triumfa intodeauna”. Oamenii sunt un fel de pioni sub autoritatea lui si tind sa asculte mai degraba decat sa slujeasca”.

Domnul Isus ne avertizeaza in privinta aceasta si in Luca 22:25-26 gasim scris ca “Imparatii neamurilor domnesc peste ele si celor ce le stapanesc li se da numele de binefacatori. Voi sa nu fiti asa. Ci cel mai mare dintre voi sa fie cel mai mic; si cel ce carmuieste, ca cel ce slujeste”. El nu numai ca ne-a dat invatatura ci a trait in felul acesta. El a slujit celor din jurul lui. El nu s-a sfiit sa coboare la nivelul de jos ca sa slujeasca. Exemplul lui personal  inunda scrierile evanghelistilor. In Marcu 10:45  Marcu ne spune ca “ Căci Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“.  La fel si in Luca 22:27 –  “Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu totuşi sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masa”. 

Deci , putem spune cu certitudine ca Domnul Isus  este modelul suprem de slujire care trebuie promovat si adoptat in bisericile de astazi. El a avut cateva idei radicale cu privire la modul de slujire. Din perspectiva lui, cel care conduce nu este acela care este slujit ci acela care slujeste. Principiul acesta este exact contrar la ceea ce ne invata sistemul lumii in care traim. Eric Swanson in “Spiritual Leadership” spunea ca “sa invatam, sa oferim exemplul nostrum personal si sa implicam oamenii in modelul de conducere prin slujire “. Pastorul trebuie sa fie in fruntea turmei si sa conduca prin modelul personal si nicidecum din spate prin argati.  De asemenea, el  are preocuparea de a hrani poporul dar nu cu orice si nici oricum ci din Adevarul Scripturii si din motivatii corecte.

2 comentarii

Din categoria Leadership/Conducere, slujire

Principii de Conducere din Cartea Proverbelor


„L-am auzit pe un pastor vestit descriind biserica drept cea mai puternică organizaţie în ce priveşte conducătorii. Liderii bisericii nu au autoritatea conducătorilor militari, nici putere financiară; ei au doar daruri de conducători pe care se pot bizui. Unde pot găsi principiile necesare pentru a conduce? În timp ce au la îndemână cărţi, seminarii şi cursuri despre conducere, liderii bisericii trebuie în primul rând să caute secretul în Cuvântul lui Dumnezeu. În timp ce tema principală a Bibliei este iubirea lui Dumnezeu pentru noi şi planul de mântuire, ne oferă şi principii de conducere spirituală. De la Avraam, Moise, judecători, David, regii, până la Petru şi Pavel şi în cele din urmă Isus Hristos, Dumnezeu S-a folosit de leaderii spirituali pentru a-Şi îndeplini obiectivele. Biblia nu ne oferă doar exemple de conducere spirituală, ci şi principii spirituale, multe dintre ele găsindu-se în cartea Proverbelor…

  • Conducerea înseamnă influenţă
  • Adevăraţii conducători caută sfaturi înţelepte
  • Adevăraţii conducători motivează, nu manipulează
  • Adevăraţii conducători nu tolerează răul nici la alţii, nici la ei…
  • Adevăraţii conducători rezolvă problemele…” Tot articolul AICI

 

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Leadership/Conducere, Uncategorized

Pocainta adevarata a unui slujitor


Este vorba de Iosif Ton . M-a impresionat foarte mult modul real, simplu si profund  in care s-a pocait” Cred ca poate fi oferit ca model pentru noi.  Iata un fragment din marturisirea care descrie momentele pocaintei adevarate:

„La începutul anului 1968, am avut o experienţă specială cu Dumnezeu – nu este cazul să intru aici în mai multe detalii – în care am înţeles clar că Domnul Isus Cristos a murit pentru toate păcatele mele şi că El mi le-a iertat pe toate. Am trăit atunci nu numai o mare eliberare ci am primit senzaţia clară că am fost făcut iarăşi om, că mi-a fost redată demnitatea de copil al lui Dumnezeu. Atunci am decis că Acela care a murit pentru mine trebuie să fie Stăpânul meu şi am hotărât că îmi voi trăi viaţa în slujba Lui şi că voi trăi în toate după călăuzirea Lui.

Primul lucru care am înţeles că este atunci voia Lui Dumnezeu pentru mine este să mă duc la o Biserică, să mă supun judecăţii ei şi să caut iertarea ei şi dezlegarea ei. Fiindcă eu fusesem membru în Biserica Baptistă din Cluj-Iris, am stat de vorbă cu pastorul ei, Iulian Tătaru, i-am spus despre iertarea pe care am primit-o de la Dumnezeu şi despre dorinţa mea ca să fiu primit înapoi în Biserică. El s-a bucurat foarte mult şi mi-a spus: Eu voi spune comitetului Bisericii şi apoi va trebui să vii să te examineze comitetul Dacă ei vor fi satisfăcuţi, ei vor recomanda adunării generale a Bisericii să te reprimească în sânul ei.”

Am fost de acord cu aceasta şi am fost chemat să stau de vorbă cu comitetul. Mă aşteptam să fie o examinare până în cele mai intime detalii. Dar mi-am zis că au tot dreptul să mă întrebe orice şi că eu le voi răspunde cu cea mai totală sinceritate. Conducătorul comitetului a început examinarea mea cu această întrebare neaşteptată de mine: „Frate Iosif, dumneata ştii că dacă vii în mod public în Biserica noastră îţi pierzi slujba? Şi, Doamne, bun serviciu ai!” (Eram atunci profesor la un liceu în Cluj!). Fiind luat prin surprindere de această întrebare, am răspuns brusc: „Frate Cuibus, eu ştiu că voi pierde acest serviciu, dar Domnul Isus a murit pentru păcatele mele şi a avut milă de mine şi m-a iertat; oare acum eu să nu fiu gata să pierd o slujbă bună pentru El? Eu sunt gata nu numai să pierd slujba, eu sunt gata şi să mor pentru El”

Fratele s-a uitat la ceilalţi membri ai comitetului şi le-a spus: „Eu cred că nu mai este nevoie de nici o altă întrebare. Eu propun să ne plecăm toţi în genunchi şi să mulţumim pentru întoarcerea fratelui Iosif la Dumnezeu.” Toţi au fost de acord cu aceasta şi ne-am plecat pe genunchi şi am plâns împreună de bucurie!

În primăvara anului 1968 a avut loc adunarea generală a Bisericii în care pastorul Iulian Tătarul a făcut o mişcătoare prezentare a vieţii mele, inclusiv căderea şi acum iertarea lui Dumnezeu, şi a propus Bisericii să fiu reprimit ca membru. Biserica a votat în unanimitate reprimirea mea în Biserică şi astfel am primit dezlegarea Bisericii. În prima duminică din iunie a acelui an am participat pentru prima dată după zece ani la Cina Domnului. Cu aceasta s-a încheiat procesul reabilitării mele spirituale…” Fragment preluat de aici

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Uniunea… in deriva? (1)


Ca si in  primul articol, imi pun din nou aceeasi intrebare : Este Uniunea in deriva? Vom vedea. Spuneam anul trecut ca daca va continua in acelasi mod si cu aceeasi oameni, nu prea ii vad un viitor prea luminos. Daca se vor face schimbari, ele trebuie sa fie radicale . Schimbarile facute doar pentru ” a drege busuiocul” nu vor ajuta la nimic. Nici cosmetizarile de dragul imaginii nu se vor vinde prea usor pentru ca oamenii au inceput sa citeasca printre randuri.

Suntem la un an de la „Congresul Uniunii” ce a avut loc in Ypsilanti,  statul Michigan si m-am gandit sa reevaluez situatia Uniunii, mai ales din perspectiva  schimbarilor propuse la al „IV-lea Congress”. Iata cateva concluzii:

1) Interesul scazut.  Atat la „Congresul” de anul  trecut cat si la Conferinta pastorala  de anul acesta au fost prezenti doar aproximativ  20% din membrii Uniunii. Putin pentru „pretentiile” enuntate de” vice-est” in seminarul  Identitatea și Prerogativele Uniunii. Totusi, ca  sa dea o alta impresie organizeaza acele „servicii de evanghelizare” la Biserici afiliate care au fost „unionizate” fara consimtamantul membrilor. Binentele ca aceste servicii au fost ” excelent organizate cu participarea corului unit al bisericilor din Detroit, fanfarele bisericilor Bethezda, First Romanian și Aleluia, corul de tineri al Bisericii Betania și corul de fete al Bisericii Elim, ultimele două din Chicago” dupa cum ne raporta „vice-est” aici. Tot aici trebuie mentionat faptul ca  numarul membrilor este in cadere libera. Dupa „pierderile colaterale” din Spania, a venit randul unor lucratori ordinati dintr-o Biserica de pe Coasta de est a Americii  sa se retraga din Uniune in frunte cu pastorul lor la  cererea membrilor si in urma refuzului „prelatilor ” din Uniune de a modifica articolele din statutul lor care descriu  afilierea fortata a Bisericilor. O alta Biserica din statul Michigan s-a inchis.
2) Exclusivismul ordinatilor.  Membrii Bisericilor ‘afiliate” care nu sunt ordinati  nu au nici o putere de decizie in Uniune. Alegerile se fac intre cei ordinati, dar numai pastorii principali au voie sa candideze pentru posturile din  conducere.  Se creaza astfel o „enclava ecleziastica”, adica  un grup de elita care se „izoleaza” din anumite interese in mijlocul masei de credinciosi dar care vrea sa aiba putere decizionala peste acea masa. Ciudata tendinta. Urmeaza „canonizarea” lor  si organizarea sinodala, dupa modelul  Bisericii Ortodoxe?

3) Rezistenta la schimbare. Se pare ca „mai marii” acestei organizatii refuza sa renunte la „unionizarea” fortata a Bisericilor ( asa cum consemnam aici) si au hotarat sa nu mai schimbe nici un articol din statut, desi  unii din pastori au venit cu propuneri concrete de modificare a Statutului.  Probabil ca sunt” temeri in privinta  competenței și a capacității personale de a performa într-un nou mediu” sau poate e o acuta criza de idei. Oricum, va fi foarte greu de schimbat ceva in aceasta organizatie in care „sefii ecleziastici” pot fi alesi cu 21 de voturi din care 10 sunt a celor din conducere.

4) „Demonizarea”  si izolarea celor care vad altfel.  Spuneam ca unii lucratori au venit cu propuneri concrete de modificare a statutului si cu nemultumiri fata de modul in care lucreaza aceasta organizatie. In loc de raspuns la criticile si propunerilor lor au primit tratamentul care ti-l oferea comunistii si orice sistem totalitar, adica „demonizarea” si incercarea de izolare a lor.  Este trist ca astfel de lucruri se intampla printre cei care ar trebui sa ne fie exemple in toate lucrurile. Vor putea ei sa zica precum apostolul Pavel: „Călcaţi pe urmele mele, întrucît şi eu calc pe urmele lui Hristos.”

In ce ma priveste, chiar daca am ajuns sa fiu „demonizat” de unii, nu voi renunta sa imi exprim opinia  si sa ofer solutii la problemele cu care ne confruntam adesea. Iar pe cei care imi fabrica imagini care nu sunt conforme cu realitatea, il rog pe bunul Dumnezeu sa ii ierte si sa le dea o alta preocupare si o alta perspectiva a lucrurilor.

„Invata-ma sa fac voia Ta, caci Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma calauzeasca pe calea cea dreapta!”

Alte articole pe aceeasi tema :
Cogresul Uniunii cosmetizat
Uniunea … in deriva?
Corporatia “Uniunea Penticostala…sub acoperire
Amestecul Uniunii Penticostale In “treburile interne” ale Bisericilor locale
Unionizarea fortata a Bisericilor Penticostale Independente din America
De unde a aparut un “cult penticostal” In Statele Unite ale Americii si Canada?
Incredibil! Uniunea Penticostala afiliaza Biserici fara acordul lor?!…”Cutremur” in Bisericile Penticostale din America
Practici comuniste in “bisericile noastre”

Scrie un comentariu

Din categoria "Evanghelie vie", Uniunea Penticostala Romana

Tipuri de afilieri in Uniunea Penticostala Romana din SUA


Spuneam intr-un articol recent despre Amestecul Uniunii Penticostale Romane in treburile interne a Bisericilor si modul in care Uniunea Penticoastala afiliaza Biserici fara acordul lor. Sunt constient ca nu multi au reusit sa intre adanc in aceste lucruri si tocmai de aceea nu pretind ca ele  sa fie intelese intr-un timp scurt. Pe de alta parte, cei mai multi dintre noi le intelegem mai bine cand trecem prin ele si ne afecteaza intr-un mod sau altul.

Uniunea Penticostala Romana inca isi cauta identitatea si inca nu stie ce vrea. Pe   paginile Calendarului propriu din  2011 gasim Lista Bisericilor care fac parte din “Uniunea Penticostala Romana”. Aceasta inseamna ca s-au afiliat intr-un fel sau altul. Din pacate nu toti pastorii din Uniune  recunosc afilierea. Cu toate acestea , ” Statutul de Funcţionare  al Consiliul Pastoral al Convenţiei” ne lumineaza in sensul acesta. Acesta „se constituie din liderul fiecarei organizaţii penticostale române (Assemblies of God, Church of God, Uniunea Penticostală Română), la care se adaugă câte patru păstori reprezentanţi ai acestor organizaţii, numiţi de liderii lor. De asemenea, liderii organizaţiilor sus-menţionate, de comun acord, vor invita un reprezentant din cadrul bisericilor române neafiliate. Deci, doar Bisericile care nu au reprezentanti in cele trei organizatii penticostale romane , respectiv  „Assemblies of God”, „Church of God” si Uniunea Penticostalaa Romana sunt neafiliate. In rest sunt toate.

Desi, cu mai multi ani in urma, ei spuneau ca numai lucratorii din Biserici  sunt membri in Uniune, iata ca se poate  dovedi foarte usor  ca sunt si Biserici afiliate cu aceasta organizatie. Astfel ca exista mai multe forme de afiliere:

1 ) Afiliere cu „acte in regula”

Aici am sa va dau un exemplu concludent si anume Biserica Bethel din Dallas, statul Texas. Aceasta Biserica a venit cu „cartile pe fata” si recunoaste afilierea, si implicit, si „partasia” la care fac referire conducatorii organizatiei. Acest lucru sta consemnat chiar in Statutul lor:

„Art. 1.3 Biserica Bethel a aderat la Uniunea Penticostala Romana din SUA si Canada. Poate sa devina membru al Uniunii, orice slujitor ordinat cu domiciliul in SUA sau Canada,

neapartinator altor organizatii religioase si care se bucura de o reputatie intr-o biserica penticostala locala, care detine acte sau marturii referitoare la ordinarea sa, care este de acord cu statutul Uniunii si care detine referinte bune de la pastorul principal sau de la alti membrii ai Uniunii si care accepta si semneaza Codul de Comportament etico-moral al Uniunii.

Art. 1.4 Slujitorii acceptati de catre conducerea uniunii, vor primi legitimatie de slujitor ordinat dobandind si calitatea de membru al uniunii cu drept de vot.

Art.1.5 Toti membrii bisericilor deservite de slujitorii care sunt membrii ai Uniunii Penticostale Romane, se bucura de drepturile de membru ale organizatiei dar fara dreptul de a fi alesi in functii.”
De mentionat faptul ca acest tip de afiliere este imbratisata de Bisericile mici si neajutorate. Prin afiliere spear sa beneficieze de „network-ul” Uniunii pentru a fi astfel mai cunoscute.

2) Afiliere „mascata”

Aceasta afiliere este numita „partasia”.

In Statutul Uniunii ni se explica foarte clar cum o Biserica devine membra, deci afiliata, a uniunii desi nu opteaza pentru aceasta asa cum am vazut la punctul 1)

„Secţiunea 3.4           Toate bisericile locale şi membrii lor, deservite de slujitorii membri ai Uniunii Penticostale Române, se vor bucura de asemenea de toate drepturile de membri ai organizaţiei cu excepţia acelor drepturi care sunt aplicabile doar Slujitorilor Ordinaţi.”

Deci, cu alte cuvinte, Bisericile sunt afiliate automat, chiar daca nu exista nici un document legal semnat in sensul acesta, prin slujitorii din Bisericile lor care sunt membrii in Uniunea Penticostala Romana. Cu toate acestea, pastorii acestor Biserici spun „sus si tare” ca Bisericile lor nu sunt afiliate. Oare?

Iata ce spunea presedintele Uniunii intr-un interviu recent,  citez : „În timp ce bisericile îşi păstrează autonomia, renunţă totuşi la o stare de independenţă totală, şi intră sub autoritatea mărturisirii de credinţă penticostală, în timp ce slujitorii bisericii dau socoteală, şi pot fi traşi la răspundere în faţa unui for superior;”

Deci prin aceasta „partasie” oferita de aceasta organizatie, Bisericile Penticostale independente isi pastreaza doar autonomia administrativa si o pierd pe cea ecleziastica sau clericala. Slujitorii acestor Biserici se raporteaza acum la un „for superior” care le va coordona activitatea . Cu alte cuvinte Uniunea Penticostala Romana poate conduce toata activitatea ecleziastica din Bisericile independente fara ca membrii acestora sa opteze pentru aceasta. Interesant , nu?

Alte articole pe aceeasi tema :

Cogresul Uniunii cosmetizat
Uniunea … in deriva?
Corporatia “Uniunea Penticostala…sub acoperire
Amestecul Uniunii Penticostale In “treburile interne” ale Bisericilor locale
Unionizarea fortata a Bisericilor Penticostale Independente din America
De unde a aparut un “cult penticostal” In Statele Unite ale Americii si Canada?
Incredibil! Uniunea Penticostala afiliaza Biserici fara acordul lor?!…”Cutremur” in Bisericile Penticostale din America
Practici comuniste in “bisericile noastre”

Scrie un comentariu

Din categoria Forme/Structuri de conducere, Uniunea Penticostala Romana

AUTORITATEA PASTORULUI


de Ray C. Stedman

________________________________________

„Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire”, le-a spus Isus ucenicilor Săi, „dar între voi să nu fie aşa.” În loc să fie stăpâni, a spus Isus în continuare, ucenicii trebuie să-şi fie slujitori unii altora, iar cel mai mare este slujitorul tuturor (Marcu 10:42-43) .

Prin aceste cuvinte, Isus arată că între creştini ar trebui să prevaleze un sistem de guvernare cu totul diferit de cel pe care îl foloseşte lumea. Autoritatea din rândul creştinilor nu izvorăşte din aceeaşi sursă ca autoritatea lumească şi nici nu trebuie exercitată în acelaşi fel. În perspectiva pe care o are lumea asupra autorităţii oamenii sunt plasaţi unii deasupra altora, aşa cum se întâmplă într-o structură de conducere militară, în ierarhia din cadrul unei firme sau într-un sistem guvernamental. Aşa trebuie să stea lucrurile. Mânată de concurenţa născută în urma Căderii şi confruntată cu răzvrătirea şi cruzimea naturii umane păcătoase, lumea nu ar putea funcţiona fără a se folosi de structuri de conducere şi de decizii executive.

Dar, după cum a avut Isus grijă să declare, „… între voi să nu fie aşa.” Întotdeauna relaţia dintre ucenici este diferită de cea existentă între fii lumii. Creştinii sunt fraţi şi surori, copii ai Tatălui, şi sunt mădulare unii pentru alţii. Isus a spus clar în Matei 23:8, „Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi.”

De-a lungul a douăzeci de veacuri, biserica a ignorat practic aceste cuvinte. Chiar dacă probabil cu cele mai bune intenţii, ea a împrumutat totuşi, de nenumărate ori şi întru totul, structurile de autoritate ale lumii, a schimbat denumirile conducătorilor din regi, generali, căpitani, preşedinţi, guvernatori, secretari, căpetenii şi şefi în papi, patriarhi, episcopi, administratori, diaconi, pastori şi prezbiteri, şi a mers veselă pe drumul ei, stăpânind asupra fraţilor şi distrugând astfel modelul de slujire pe care L-a intenţionat Domnul. Creştinii au uitat atât de complet cuvintele lui Isus, încât au instituit frecvent modelul de guvernare al lumii, fără să se sinchisească să schimbe denumirile, şi au pus în funcţiune biserici, organizaţii misionare, organizaţii de tineret, şcoli, colegii şi seminarii, toate în numele lui Isus Cristos, dar cu preşedinţi, directori, manageri şi şefi, nefiind cu nimic diferite de structurile seculare omologe.

Probabil că este prea târziu să mai facem mare lucru pentru modificarea numeroaselor structuri care sunt numite în mod obişnuit organizaţii „para-bisericeşti” sau „cvasi-bisericeşti”, dar cu siguranţă că cuvintele lui Isus nu trebuie ignorate în cadrul funcţiilor de închinare şi de pregătire ale bisericii în sine. Cu siguranţă că cuvintele lui Isus „între voi să nu fie aşa”, trebuie să aibă efect undeva. Cu toate acestea, în cele mai multe biserici de astăzi s-a acceptat, fără prea multă gândire, ideea că pastorul este vocea finală a autorităţii atât în ceea ce priveşte doctrina, cât şi în practică, şi că el este directorul executiv al bisericii în privinţa administrării. Dar fără îndoială că, dacă un papă peste toată biserica reprezintă un lucru rău, un papă în fiecare biserică nu este un lucru cu nimic mai bun!

Din Scripturi reiese clar că apostolii erau îngrijoraţi de pericolul formării de şefi ecleziastici. În 2 Corintieni 1:24, Pavel le aminteşte corintienilor de propria sa autoritate apostolică: „Nu că noi domnim peste credinţa voastră, ci suntem conlucrători cu voi pentru bucuria voastră…” (NTR). În aceeaşi epistolă el descrie, cu o evidentă dezaprobare, cum au reacţionat corintienii faţă de anumiţi lideri din mijlocul lor: „Voi îngăduiţi dacă cineva vă înrobeşte, dacă cineva vă exploatează, dacă cineva vă abuzează, dacă cineva vă priveşte de sus, dacă cineva vă loveşte peste faţă” (2 Corintieni 11:20 – NTR). Şi Petru, la rândul său, are grijă să îi avertizeze pe prezbiteri (şi se include şi pe sine în rândul lor) să nu conducă „…ca unii care stăpân[esc] peste cei care [le]-au fost încredinţaţi, ci fiind exemple pentru turmă” (NTR). Şi Ioan foloseşte vorbe tari împotriva lui Diotref, „căruia îi place să aibă întâietatea între ei… el nu primeşte pe fraţi, şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din Biserică”. Aceste exemple de şefi bisericeşti din secolul întâi arată cât de uşor ignorau bisericile de atunci (la fel ca cele din secolul al XX-lea) cuvintele lui Isus „între voi să nu fie aşa.”

Dar, dacă biserica nu trebuie să imite lumea în această chestiune, ce trebuie atunci să facă? Fără îndoială că în biserică trebuie să se exercite conducerea (leadership-ul) şi să existe o formă de autoritate. Care trebuie să fie aceasta? Răspunsul la această întrebare se regăseşte în cuvintele lui Isus: „Unul singur este Învăţătorul vostru.” Mult prea mult timp bisericile s-au comportat de parcă Isus ar fi undeva departe, în cer, şi ar fi lăsat în seama liderilor bisericii să ia deciziile aşa cum vor şi să-şi conducă propriile treburi. Dar chiar Isus i-a asigurat, când a rostit Marea Trimitere: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Iar în Matei 18:20 El a repetat: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” Evident că acest lucru arată că El nu este prezent doar în biserică ca întreg, ci şi în fiecare biserică locală. De aceea, Isus Însuşi este autoritatea finală în cadrul fiecărui grup de creştini şi El este foarte apt să Şi exercite autoritatea prin intermediul instrumentului pe care El Însuşi l-a orânduit–prezbiteriatul.

Sarcina prezbiterilor nu este să conducă ei înşişi biserica, ci să înţeleagă cum vrea Domnul, care este în mijlocul lor, să-Şi conducă biserica. Mare parte a acestui lucru El l-a făcut deja cunoscut prin Scripturi, care vorbesc despre distribuirea şi exercitarea darurilor spirituale, despre disponibilitatea puterii învierii şi despre responsabilitatea credincioşilor de a-şi purta poverile unii altora, de a-şi mărturisi păcatele unii altora, de a-şi da învăţătură unii altora, de a se sfătui şi de a se mustra unii pe alţii, şi de a depune mărturie şi a sluji nevoilor unei lumi chinuite.

În deciziile de zi cu zi cu care se confruntă fiecare biserică, prezbiterii trebuie să caute şi să găsească voia Domnului printr-o unanimitate neimpusă cu forţa, la care se ajunge după discuţii aprofundate şi care au la bază Biblia. Astfel, autoritatea finală, chiar şi în chestiuni practice, Îi revine Domnului şi nimănui altcuiva. Aşa revelează cartea Faptele apostolilor în descrierea acţiunilor iniţiatoare ale Duhului Sfânt, care este clar că a planificat şi a organizat strategia de evanghelizare a bisericii primare (Fapte 8,13, etc.). Prezbiterii au căutat voia Duhului şi, atunci când aceasta le-a fost clară, au acţionat în unitate de gândire şi de scopuri. („Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate…” Fapte 15:28.) De aceea, autoritatea nu era autoritatea oamenilor, ci a lui Dumnezeu şi nu era exprimată prin oameni, care acţionau ca persoane individuale, ci prin acordul colectiv, unit, al oamenilor pe care Duhul Sfânt îi condusese spre prezbiteriat (Fapte 20:28).

Iată care este ideea: nici un om de unul singur nu este expresia unică a voii Duhului: nici un individ nu are autoritate de la Dumnezeu ca să dirijeze treburile bisericii. Este necesară o pluralitate de prezbiteri, ca protecţie faţă de tendinţa mult prea omenească de a juca rolul lui Dumnezeu faţă de alţi oameni. Chiar şi atunci, autoritatea exercitată nu înseamnă dominaţie asupra oamenilor şi luarea de hotărâri arbitrare în privinţa lor. Abilitarea unui slujitor de a-i influenţa pe alţi oameni nu constă în a face pe şeful, ci în a obţine consimţământul lor voluntar. Aceasta este natura întregii autorităţi din rândul creştinilor, şi chiar cea a Domnului Însuşi! El nu ne obligă să ascultăm, ci obţine ascultarea prin dragoste, exprimată fie prin disciplina circumstanţială, fie prin trezirea recunoştinţei în urma satisfacerii necesităţilor noastre disperate.

Adevărata autoritate a prezbiterilor şi a altor lideri din biserică este, prin urmare, o autoritate exercitată prin respectul trezit prin propriul lor exemplu iubitor şi evlavios. Aceasta este forţa a două versete care sunt des citate de cei care pretind că pastorii au o autoritate unică peste membrii bisericii. Primul se găseşte în 1 Tesaloniceni 5:12,13: „Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor.” Expresia cheie aici este „care vă cârmuiesc în Domnul” ; cuvântul grecesc este prohistamenous. Deşi în limba engleză acesta este tradus „peste voi” atât în versiunea Revised Standard, cât şi în versiunea King James, cuvântul în sine nu conţine nici o implicaţie a faptului că unul ar fi mai presus decât altul. Versiunea New English Bible redă sensul într-un mod mai potrivit, „… şi în părtăşia Domnului sunt liderii şi sfătuitorii voştri” (traducere din lb. engleză – n.tr.). Gândul cuprins în acest cuvânt este de „a sta înaintea” altora, nu de a „domni peste” ei. Acesta este cuvântul comun pentru leadership. Liderii pot conduce numai dacă sunt capabili să convingă pe cineva să îi urmeze.

Un alt verset utilizat în sprijinul autorităţii poruncitoare este Evrei 13:17, pe care versiunea Revised Standard îl redă astfel: „Ascultaţi-i pe liderii voştri şi supuneţi-vă lor, pentru că ei veghează asupra sufletelor voastre ca nişte oameni care vor trebui să dea socoteală” (traducere din lb. engleză – n.tr.). Imperativul tradus prin „ascultaţi” vine din cuvântul peitho, a convinge. La diateza medie folosită aici, lexiconul lui Thayer îi dă sensul de „a permite ca eul tău să fie convins”. Din nou, aici nu există nici un gând referitor la dreptul de a porunci cuiva împotriva voinţei sale, ci sensul clar este că liderii sunt oameni cu putere de convingere, a căror abilitate de a convinge nu izvorăşte dintr-o limbă mieroasă sau dintr-o personalitate dominantă, ci din umblarea personală, care trezeşte respect.

La acest punct mulţi pot fi tentaţi să spună: „Şi care este diferenţa? La urma urmei, modelul autorităţii poruncitoare este prea larg răspândit ca să-l mai schimbăm acum, şi, în plus, multe biserici par a se descurca foarte bine aşa cum stau lucrurile; de ce să încercăm să le schimbăm acum?”

Ca răspuns, reflectaţi la cele enumerate mai jos:

1. Biblia arată că orice abatere de la planul divin produce inevitabil slăbiciune, dezbinări, ceartă, tot mai multă lipsă de rod, şi, în cele din urmă, moartea. Starea proastă din prezent a multor biserici stă ca mărturie a efectelor ignorării, pe parcursul unei îndelungate perioade de timp, a felului în care lucrează Dumnezeu.

2. O structură poruncitoare a autorităţii din biserică privează lumea de orice model sau demonstraţie a unui mod de viaţă diferit de cel conform căruia ea trăieşte deja. Fiii lumii nu văd în biserică nimic diferit şi nu văd de ce s-ar schimba şi ar crede.

3. Autoritatea poruncitoare produce în mod inevitabil resentimente, reprimare, exploatare şi, în final, răzvrătire. Ea este legea, despre care Scriptura ne asigură că nu o putem niciodată răscumpăra sau restaura, ci care trebuie, prin însăşi natura ei, să condamne şi să reprime.

4. Dorinţa Domnului Isus de a arăta lumii o formă complet nouă de autoritate, care este compatibilă cu harul, nu cu legea, este anulată de o structură poruncitoare existentă între creştini, iar evanghelia care spune „mori ca să ai viaţă” este negată chiar înainte de a fi proclamată. Aceasta înseamnă că Dumnezeu este jefuit de slava Sa şi este distorsionat înaintea lumii care priveşte. Nimic nu poate fi mai grav decât asta!

Fireşte, o chemare la schimbare de această natură este radicală, chiar revoluţionară. Dar de când este chemată biserica să fie o societate conformistă? Oare nu a venit de mult timpul să luăm în serios cuvintele Domnului: „între voi să NU fie aşa”?

________________________________________

Discovery Paper #3500 de la Ray Stedman Library [Biblioteca Ray Stedman]

Sursa : http://2tim22.com/ro/clm/authority

2 comentarii

Din categoria Forme/Structuri de conducere, Leadership/Conducere, Pastoratie

Lideri care formeaza (cresc) „iubiti ascultatori”


„Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” ( 2Timotei 2 : 2)

Traim o vreme in care multi lideri din „Bisericile noastre” se aseamana mai degraba cu VIP-urile de la Hollywood decat cu Hristos – Adevaratul Lider.

 Evanghelistul Matei ne avertizeaza oarecum ca „… oricare va vrea sa fie mare între voi, sa fie slujitorul vostru;”   „si oricare va vrea sa fie cel dintîi între voi, sa va fie rob.” Binenteles ca aceste cerinte sunt prea grele pentru „firea parinteasca” care doreste sa se afirme si sa aiba un nume. Astfel ca unii dintre acesti lideri au ajuns sa aiba un nume asa de scump incat daca vrei sa il inviti sa predice trebuie sa te asiguri serios daca iti mai raman bani in caseria „Organizatiei : Biserica…” Tot ei, au ajuns sa fie asa de ocupati in „slujirea” lor ca nu mai fac fata si si-au luat biciclete mai rapide sau masini de performanta  sau chiar avioane cu reactie: „Jet Aircraft”.  Doar numai asa pot sa ajunga mai repede la „iubitii ascultatori ” de pe intreg mapamondul. Repede ajung la ei si repede pleaca.

Acest fel de lideri nu formeaza lideri ci „iubiti ascultatori”. Daca exista potentiali lideri in jurul lor va avea grija sa  le limiteze autoritatea sau chiar sa ii elimine. La fel a facut si Saul cu David. Pe de alta parte, sunt foarte priceputi sa se ridice pe ei insisi prin orice metoda posibila. Numele si poza lor apare peste tot. Nici o activitate  sau vreun proiect nu arata bine  fara  imaginea lor. Ce sa-i faci? Ca doar cultul personalitatii a ajuns o caracteristica de baza a acestor lideri.

La acest fel de lideri le place sa conduca „iubiti ascultatori”. Acesta pentru ca acestia sunt asa de ascultatori ca nu le creeaza probleme, nu ii deranjeaza cu vreo intrebare incomoda, nu au alte opinii, nu-i intreaba unde pleaca si cand vin,  s.a. Pe deasupra, le cumpara casetele, dvd-urile, cartile si alte ” creatii” de acest fel.

Pentru  acest fel de lideri timpul este foarte pretios, asa ca s-au hotarat ca este mai bine sa petreaca ceva timp cu „iubitii ascultatori” decat sa investeasca timp in a forma alti lideri. Acest fel de investitie oricum este foarte dejavantajoasa si periculoasa. De ce sa piarda timpul cu cativa ucenici ? Mai bine aduna masele de spectatori si le „trage” o predica care va aduce mai mult „profit ” si intr-un timp mult mai scurt.

„Iubitii ascultatori” sunt tot mai numerosi in „Bisericile noastre” dar aceasta se pare ca nu mai deranjeaza pe prea multi, cu atat mai putin pe pastori. Oricum e gruparea majoritara si va vota la fel.

Un comentariu

Din categoria Leadership/Conducere