Arhive pe etichete: standarde

POPULARITATEA – factor de compromitere a adevărului!


Una dintre principalele caracteristici pe care oamenii le au în vedere, atunci când dau valoare lucrurilor, realizărilor sau chiar semenilor este POPULARITATEA.

Atunci când anumite lucruri sau persoane au devenit populare, apreciate de toţi, se întâmplă că, de cele mai multe ori, lumea tinde să nu mai verifice nimic cu privire la respectivele lucruri sau persoane, mulţumindu-se să afirme că „este ceva bun”. Bunăoară, îmi amintesc de vizita cântăreţului american Michael Jackson în România. Popularitatea şi faima lui au fost suficiente pentru a crea o puternică impresie. Peste tot se puteau auzi numai cuvinte de apreciere la adresa lui. Spre surprinderea mea, am constatat că şi unii creştini erau la fel de impresionaţi de popularitatea acestui om. În acea perioadă am stat de vorba cu o persoană care avea numai cuvinte de laudă la adresa vedetei americane. Atunci când am început să-mi împărtăşesc parerea şi lucrurile pe care le ştiam despre cântăreţ, persoana respectivă a rămas pe gânduri, zicând doar cu jumătate de gură: „ Eu am crezut altceva… ”

Desigur că lumea, care are propriile ei valori, are şi propriile metode de a recunoaşte aceste valori. Popularitatea este una dintre ele! Însă, copii lui Dumnezeu trebuie nu numai să aibă valori diferite de valorile lumii, ei trebuie şi să recunoască aceste valori într-un mod diferit. Popularitatea nu este una dintre metodele biblice de a da valoare lucrării sau oamenilor lui Dumnezeu!

Aceste gânduri îşi trag originea dintr-o discuţie avută cu un frate, un vechi slujitor în ogorul Evangheliei. În ce mă privea, chiar eram indignat de faptul că o anumită revistă creştină începuse să atace constant, chiar ironic, lucrarea Duhului Sfânt, afirmând deschis că vorbirea în alte limbi nu este un fenomen care s-a repetat în istoria bisericii. Însă, ceea ce m-a surprins a fost reacţia acestui frate slujitor, care mi-a spus: „Să ştii frate, că această revistă este populară şi este citită de foarte mulţi creştini!” Acest răspuns nu a făcut altceva decât să-mi provoace multă amărăciune, mai ales pentru faptul că răspunsul venea din partea unei voci autorizate, care ar fi trebuit să ia atitudine! De exemplu, am întâlnit şi situaţii în care nu s-au luat măsuri faţă de anumite persoane sus-puse, din ierarhia bisericească, deşi existau suficiente dovezi că viaţa lor era compromisă. Faptul că o persoană este foarte cunoscută, deci populară, determină de prea multe ori tolerarea păcatului, chiar şi în biserică.

Privind serios la ceea ce se petrece în unele dintre bisericile noastre, avem motive să ne îngrijorăm! În prezent, la toate nivelurile de slujire, pot fi găsiţi oameni a căror viaţă lasă foarte mult de dorit! Situaţia este cunoscută şi recunoscută! Cu toate acestea, pentru simplul fapt că sunt populari, oamenii sunt lăsaţi mai departe pe poziţiile lor. Câţi predicatori nu propovăduiesc încă de la amvoanele bisericilor, numai pentru că sunt „populari“ sau pentru că au reuşit o „bună politică bisericească” şi astfel, ocupă o poziţie privilegiată în ierarhia religioasă? De asemenea, există destui cântăreţi care nu mai au aproape nimic în comun cu Dumnezeu şi cu viaţa creştină, însă sunt buni la muzică, sunt populari şi prin urmare sunt acceptaţi. Surprinzătoare este disponibilitatea noastră de a accepta aceste compromisuri de ordin moral!

Totodată, se pare că însăşi Biserica este avidă de popularitate. Avem nevoie de cineva foarte „popular”, fie el cântăreţ, predicator sau lider creştin, care să ne promoveze imaginea în lume! Dorim ca biserica să fie mai apreciată, mai recunoscută, mai acceptată, mai în „rând cu lumea”! Dar câţi dintre noi ne gândim serios la faptul că această atitudine, de a ne lăsa influenţaţi de popularitate, compromite rolul bisericii de a fi „…stâlp şi temelie a adevărului…” Atunci când accept de dragul popularităţii, ca anumite persoane să ocupe anumite poziţii, ne gândim oare la faptul că exemplul personal negativ, dat de aceştia celor pe care îi conduc şi care îi consideră modele „demne de urmat“, îi compromite profund şi pe cei conduşi?

Aproape întotdeauna, când se are în vedere o atitudine corectă, care ar trebui luată faţă de oamenii compromişi, dar populari, susţinătorii lor au următoarea motivaţie: „Să nu judecăm noi pe nimeni, lasă să-i judece Dumnezeu”. În opinia mea, dacă ştim bine că viaţa unora nu este în concordanţă cu voia lui Dumnezeu, dar în ciuda acestei evidenţe continuăm să-i susţinem în locurile de frunte, datorită „popularităţii“ lor, dovedim, fie faptul că, într-o oarecare măsură, suntem şi noi compromişi, fie lipsa de curaj, alimentată de frică şi comoditate. Această disponibilitate spre compromiterea adevărului, de dragul popularităţii, este un atentat la sfinţenia lui Dumnezeu! Noi avem de-a face cu un Dumnezeu sfânt, care cere şi de la noi sfinţenie!

Dacă privim cu seriozitate Sfintele Scripturi, vom constata că Dumnezeu nu este impresionat nici de popularitatea unuia, nici de mulţimile adunate în jurul altuia. Ceea ce are preţ în ochii lui Dumnezeu este sfinţenia! Biblia spune: „Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.“ (Matei 7:13-14). În vremea lui, Noe şi familia sa nu erau decât o minoritate. Este oare posibil ca Dumnezeu să privească dezinteresat spre mulţimi de oameni care pier şi să salveze cu milă doar câteva persoane? Ce anume a făcut diferenţa între Noe şi familia sa, faţă de ceilalţi? In Geneza 6:9 citim: „Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui…” Atunci când Dumnezeu şi-a declanşat mânia, nu a contat nici numărul de oameni adunaţi în jurul lui Noe, nici popularitatea lui, ci numai neprihănirea lui!

Iosua şi Caleb sunt alţi doi bărbaţi, care se aflau în minoritate, dar care erau întrutotul de partea lui Dumnezeu. La un moment dat, cei mulţi erau pe punctul de a-i linşa pe cei doi. În cele din urmă însă, Dumnezeu şi-a spus cuvântul. Singurii care au intrat în ţara promisă au fost Iosua şi Caleb!

Regele Saul acceptă compromisul în viata sa. Cu toate că devenise deosebit de popular, iar succesul său era incontestabil, acestea nu îl impresionează pe Cel Atotputernic. Dumnezeu nu ia în calcul numele, poziţia sau influenţa lui Saul! Toate acestea înseamnă prea puţin, în comparaţie cu ascultarea de El! Verdictul divin pentru regele mai înalt cu un cap decât toţi ceilalţi, pentru liderul care ţinea toată naţiunea, este clar: „…l-am lepădat…” Îmi aduc aminte de două nume care, în urmă cu câţiva ani, erau deosebit de sonore în America. Este vorba de tele-evangheliştii Jimmy Swaggart şi Jim Bakker. Ei deveniseră atât de populari şi erau cunoscuţi în întrega lume. Dumnezeu nu a fost impresionat de popularitatea lor şi atunci când ei au încetat să-L mai asculte, Dumnezeu i-a smerit! Gândindu-ne la cele de mai sus, consider că ar trebui să luăm în serios Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l aplicăm în orice condiţii şi împrejurări, indiferent de popularitatea persoanelor aflate în cauză!

Ţinta noastră trebuie să fie dreptatea lui Dumnezeu! În Mica 6:8 El spune: „Ţi s-a arătat omule ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate…” Este trist atunci când, de dragul păcii, în bisericile noastre renunţăm la dreptatea lui Dumnezeu. Singura pace, acceptată de Dumnezeu, este pacea care are la bază dreptatea Sa. Acest adevăr este valabil în privinţa mântuirii fiecăruia dintre noi. Dumnezeu mântuieşte o persoană şi face pace cu ea, numai după împlinirea dreptăţii Sale, cu privire la acea persoană, în jertfa lui Isus Cristos. Acest principiu trebuie să stea la baza păcii şi în comunităţile noastre! Dacă vom tolera tot felul de păcate, în scopul de a menţine pacea în biserică, doar pentru faptul că nu ne putem atinge de unele persoane „cu influenţă“, „populare“ atunci slujirea noastră nu este după voia lui Dumnezeu!

Dacă vom continua să dăm valoare persoanelor, lucrurilor şi realizărilor după modelul lumii, având ca reper popularitatea nu adevărul şi sfinţenia, atunci bisericile vor deveni tot mai lumeşti. În vremurile pe care le trăim, Dumnezeu ne cheamă la sfinţenie şi veghere, pentru a nu permite ca standardele lumeşti să deturneze biserica şi valorile ei biblice, inestimabile şi veşnice!

Mike Olari
Family To Family Romanian Outreach

2 comentarii

Din categoria Biserica/The Church, Influente seculare, Sistem de Valori, Stare de pacat

Biserica ELIM din Phoenix, Arizona a „plantat” inca o Biserica


Am primit recent o scrisoare semnata de unul din fondatorii Bisericii Elim din Phoenix , Arizona . Sa fiu sincer, nu m-a surprins cu nimic. Descrie niste situatii cu care deja ne-am obisnuit. Urmeaza un „model”  foarte popular de plantare de Biserici – prin cearta si neintelegeri. Am mai spus-o si o mai spun inca odata, ca s-a ajuns aici pentru ca modelul de conducere existent la ora actuala in multe Biserici Penticostale este nebiblic, nepotrivit in contextul in care traim si creaza tensiuni care mai devreme sau mai tarziu vor erupe. Cazul Elim este cat se poate de elocvent. Acest model de conducere, a fost si este intretinut de o generatie de pastori care vor sa controleze totul, ca doar asa trebuie sa faca din moment ce Hristos i-a lasat pe ei ca sa fie „capul” Bisericii. Pe de alta parte cred ca traim niste vremuri in care culegem roadele „legamanturilor facute in apa botezului” fara un legamant in sangele mielului facut cu Hristos inainte de botez. Din pacate, standardele din Bisericile romane au scazut vertiginos in ultimii 30 de ani. Pe cand vom planta Biserici pe baza  unei viziuni clare?

Articole asemanatoare :
Biserica lui Hristos sau biserica mea
Autoritatea pastorului
Blogul Pasi spre lumina refuza sa ne lumineze
Sistem dictatorial – cateva trasaturi principale
Slujba pastorului s-a diversificat
Pastoratie pompieristica sau selectiva

Public aici  scrisoarea primita.

„Din nou la Biserica ELIM din Phoenix,AZ !  Viata poate fi definita ca  un sir neintrerupt de alegeri sau poate mai bine zis de decizii luate,  in urma unor evenimente care de multe ori  involuntar ne confrunta. Modul cum ne raportam la aceste evenimente,hotararile luate,consecintele traite ulterior pot marca pentru un anumit timp starea noastra sentimentala,atat la nivel de individ, de familie cat si de grup. Un astfel de eveniment,cu profunde implicatii in plan fizic,dar mai ales spiritual pentru o intreaga comunitate,s-a desfasurat in timpul anului trecut  la Biserica Penticostala ELIM din Phoenix,AZ . In urma unei atitudini constante de obstructionare a partasiei fratesti din partea unui grup de frati, cu pretentii personale dar nejustificate la conducerea in ansamblu a lucrarii din biserica,majoritatea membrilor au luat hotararea de a renunta la a mai frecventa serviciile bisericii,deci implicit si la calitatea de membru al acestei biserici. Ulterior acestia s-au constituit intr-o noua biserica-EKKLESIA (a doua in decurs de un an,dupa AGAPE !)        Evenimentul  fiind de acum depasit, ramane in urma insa anumite amintiri premergatoare despartirii, atitudini neasteptate ale unora ,care sfidand orice bun simt,pentru asi atinge scopul,au sacrificat chiar si relatii de prietenie statornicite cu multi ani inainte. Principiul SCOPUL SCUZA MIJLOACELE, aplicat de unii frati cu asa zise veleitati de conducere sau influente in biserica, a avut , mai ales in plan spiritual, consecinte dramatice in special pentru fratii care pot fi cu adevarat considerarti printre primii care au demarat dar si participat la edificarea primei biserici crestine romanesti din Phoenix.   Asemanarea dintre atitudinea imparatului Belsatar(Daniel 6–5) si  ale unora, ramasi victoriosi inca”la putere”  la ELIM, este cutremuratoare. Belsatar isi sarbatorea printr-un ospat, in fata mai marilor sai, reusita si apogeul puterii si gloriei  sale:  „…a baut vin inaintea lor…au adus indata vasele de aur care fusesera luate din Templu, din casa lui Dumnezeu, si au baut din ele”  iar mesele erau pline de bucate alese.  Amestecarea lucrurilor sfinte insa, cu interesele personale au determinat hotararea lui Dumnezeu :”numarat, numarat, cantarit si impartit”.

Exprimarile unora dintre cei care au aspirat la glorie si putere la ELIM, auzite in colectivitate in momentele premergatoare despartirii, tradeaza cu prisosinta modul denaturat de gandire al acestora. Amestecarea idealurilor de traire, relationare si credinta crestine cu exprimari izvorate doar din fire, pentru acapararea puterii personale intr-o biserica nu poate conduce decat la un singur deznodamant, care de altfel s-a si intamplat: numarat, cantarit si… impartit !    Spre edificare iata cateva exemple de atitudine si exprimare din partea unora, momente care  raman  o trista aducere aminte pentru cei mai multi:

-prezenta nejustificata a politiei la ultima Adunare Generala, caz fara precedent. Pe buna dreptate se pune intrebarea: „Oare este necesara o astfel de prezenta   la adunarile noastre penticostale? Oare imaginea in comunitate a credintei penticostale in ansamblu nu a fost denigrata prin aceasta atitudine iresponsabila a   celor care si-au permis sa apeleze la serviciile organelor de politie, precedentul constituindu-l  faptul  ca ei au hotarat  angajarea prezentei unui politist  la   la toate serviciile religioase ale bisericii.

-mai mult decat atat, exprimarile primitive, suburbane ale unora dintre cei ramasi inca in activitatile bisericii sfideaza orice imaginatie:    ” Nu mai plecati odata ?”,”Mergeti voi in Warehouse, ca iara veniti voi inapoi”, „Vor sa i-a puterea !”  Interesant…despre ce fel de putere este vorba intr-o    biserica penticostala ? „Pe mine nimeni nu ma poate da jos de aici decat Dumnezeu !” spunea unul  foarte activ inca, referindu-se probabil la…putere. Un altul si mai categoric, probabil in domeniu, aduce si o motivatie: „Sa plece odata ca n-au dat nici un ban la biserica” . Din nou interesant:dar, oare toti nu au    dat bani la biserica ?    Expresia cea mai inedita aparatine insa unuia care la Adunarea generala s-a adresat unui lucrator respectabil din biserica, expresie care s-a dorit a avea o  conotatie mai spirituala, cu aluzie tocmai la…rapire!: „Te expediez prin perete cu microfon cu tot” .  Si iata, cei goniti si blamati au plecat (acum a doua serie!). Dar nu au plecat oricum: n-au luat nimic, le-a lasat si averea si puterea. Cinste lor !  Evident, bucurie mare la ELIM: accounturi substantiale, putere, victorie, veselie, parafrazat, ospat in toata regula, precum la masa lui Belsatar: vinuri si bucate alese, oale cu sarmale traditionale, cantec joc si voie buna ! Oare chiar acesta sa fie idealul adevarat crestin al celor care acum se…ospateaza ?  Dar mai presus decat acestea se ridica insa o intrebare care isi face simtita prezenta in mintile a tot mai multor frati si surori din fosta comunitate de la ELIM. Este o intrebare care atinge partea sensibila a ratiunii si a constiintei omului crestin, temator de Dumnezeu. Zeci de ani, fratii, atat la nivel individual cat si de familie, au contribuit atat fizic dar mai ales financiar la edificarea frumosului local de inchinaciune ELIM. Acum, cand 3/4 din membrii, ca urmare a dorintei de salvare a pacii, linistii si imaginii in comunitate, s-au retras(repet, al doilea caz in decurs de un an !) de buna voie, nu se cuvine oare, in mod decent si intelept, o retrocedare corespunzatoare numarului de membrii din bisericile repective, a bunurilor, dar mai ales a partii (contributiei)  financiare ? Eventualul raspuns lapidar al celor care acum se „ospateaza” la ELIM : „De ce au plecat ?” , evident in conditiile aratate si mai sus , nu-si gaseste sensul. Un raspuns  insa , prin „tacere” echivaleaza desigur printr-o incriminare, in incercarea de evadare in afara demnitatii si realitatii. Cred ca este bine de amintit un caz asemanator „separarii” de la ELIM, desfasurat anul trecut in cadrul comunitatii baptiste din Phoenix, in urma caruia impartirea  corespunzatoare financiara a fost realizata cat se poate de onorabil, ambele parti fiind pe deplin multumite. Deci…se poate !

Zaharia Oprea-Prescott, AZ  (membru fondator , ELIM )”

14 comentarii

Din categoria Decadere spirituala, Forme/Structuri de conducere, Influente seculare, Leadership/Conducere, Pastoratie, Uncategorized