Arhive pe etichete: Vlad Schlezak

Biblia și pandemiile – Vlad Schlezak


Multe pandemii (de exemplu Ebola, coronavirus etc.) au născut în oameni întrebarea legitimă – De ce Dumnezeu permite sau chiar cauzează boli pandemice. Alții se întrebă dacă aceste boli sunt semnul sfârșitului istoriei. Dacă citim Biblia vom observa câteva detalii frumoase. În Vechiul Testament vedem că Dumnezeu a permis și chiar a trimis urgii, conform „Fiindcă, de data aceasta, am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul. ” Exod ‪9:14‬. De ce? „Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul. ” Aceste urgii ale Egiptului au fost folosite pentru a-l forța pe faraon să elibereze pe poporul lui Dumnezeu de cumplita robie a lumii, robia egipteană. Oamenii lui Dumnezeu nu au fost afectați de aceste urgii, conform „El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă.” Exod ‪15:26‬. Observăm aici o latură a lui Dumnezeu care nu se prea predică, sau cel puțin eu nu prea am auzit mult în predici. Anume cea coercitivă. Da, Dumnezeu este dragoste și milă, dar poate forța pe un faraon să facă ceva dacă El vrea. În fond El decide cum și când acționează, creația nu poate judeca în limitele sale pe creator. Totuși ovservăm suveranitatea Domnului chiar și în urgii.

În următoarea carte, Dumnezeu avertizează pe poporul Său asupra neascultării, conform Levetic 26;21 „Dacă şi după aceasta vă veţi împotrivi şi nu veţi voi să Mă ascultaţi, vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. ”. Citiți Numeri 16 și 25 să vedeți la ce rezultat a condus în acele instanțe specifice neascultarea de Dumnezeu (distrugerea a 14.700 și respectiv 24.000 de oameni). Nu vi se pare o asemănare mare cu Ebola, ce zice Domnul că ar fi o consecință a neascultării celor 10 porunci pe care tocmai le-a dat? Conform „Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grâu şi cu tăciune, care te vor urmări până vei pieri.” (Deuteronom 28:22). Am scris multe detalii despre acest verset în Encilopedia Creștină a Bolilor, dar contextul neascultării de Dumnezeu poate atrage tot felul de complicații și chiar boli… Creștinii care nu aprofundează Scriptura sau relația cu Domnul renunță la drum, luându-se după iureș, după mulțimea păgână pe care o blamau și o evitau, și cu care acum raliază spunând că Dumnezeu nu e drogoste și nu e milos. E o eroare fundamentală să afirmi așa ceva. Nu e biblic. Pedepsele Domnul au scopul pocăinței și ascultării.

Așa cum Dumnezeu a ales urgiile și bolile pentru a-și arăta puterea israeliților care nu credeau în El nici după ce efectiv cădeau din cer mană și prepelițe, tot așa Isus Cristos a vindecat fiecare boală. Este aceeași expunere de putere a lui Dumnezeu.

Personal nu cred în teoriile conspiraționiste care se propagă în media și pe la anumite amvoane. De ce? Simplu – lucrez într-un domeniu în care săptămânal aud cel puțin 4 conspirații, iar anual nici nu mai număr, conspirații care mai de care mai complexe și uimitoare. Din miile de conspirații nici una nu s-a adeverit. Unii merg mai departe și cumva emoțional le direcționează specific contra poporului român. Nici asta nu cred. Cred că noi înșine am fost de multe ori victime ale propriilor noastre gândiri eronate, nebiblice, dar nu generalizez. Bolile și pandemiile sunt o realitate medicală și de sănătate publică, dar spiritual ele sunt dovada clară că trăim într-o lume căzută. Virusul din celebra gripă spaniolă a făcut între 50 de milioane și 100 milioane de victime între 1918 și 1919. Se crede că a fost una dintre cele mai letale pandemii, după Moartea neagră.

Cred că omul creștin trebuie să-și facă partea bio-psiho-socios-spiritual creștinește și nu să fie Gică contra prin sfidarea tratamentului, prin sfidarea Bibliei, prin panică și frică de parcă Dumnezeu nu știe, nu poate și nu vede …dar omul crestin știe că în fond controlul suveran este al Domnului. Lucruri intersante tare apar în Apocalipsa 11:6 unde cei doi martori „Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi”. La fel de bine creștinul trebuie să știe și Apocalipsa 16, unde apar 7 îngeri cu 7 urgii….

Pandemiile pot fi corelate cu judecata lui Dumnezeu asupra unui păcat specific, dar la fel de bine pot să nu fie deloc corelate cu asta. Mi se pare greu ca cineva să afime 100% cauza. Poate fi doar rezultatul trăirii în lumea aceasta căzută. Nici un creștin nu știe data exactă când vine Isus Cristos, așadar atenție mare la afirmații cu putere emoțională precum – pandemiile sunt dovada vie că trăim vremurile din urmă, gata acum vine sfârșitul…etc. Oamenii care nu îl au pe Cristos ca Domn și Mântuitor își vor da seama prin aceste pandemii cât de fragilă e viața și vor căuta răspunsuri la problemele ți întrebările existențiale ale vieții, aici fiind o oportunitate bună de evanghelizare. Realizând că sufletul e veșnic și trupul trecător, vrei să ajungi unde e bine și te interesează pe ce cale să apuci. Isus e singura Cale, spune Biblia, dar omul trebuie să audă asta și apoi face ce vrea. Iadul este în schimb infinit mai teribil și groaznic decât cea mai dezastroasă pandemie. Creștinul autentic are în schimb siguranța eternității prin sângele lui Cristos vărsat la cruce – Evrei ‪9:28‬ „tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă. ”. Așadar să ne aprofundăm relația cu Dumnezeu dacă chiar suntem creștini.

Dumnezeu să vă binecuvânteze și nu uitați Romani 8:28 stă în picioare!

Dr Vlad Schlezak

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized, Vlad Schlezak

Neo-marxistii de la facebook continua sa ne priveze de LIBERTATEA DE EXPRIMARE!


Mi-au sters aceasta Emisiune fara nici un avertisment si fara nici o explicatie. Chiar ii deranjeaza LANTURILE DIAVOLULUI? Atunci ar trebui sa se pocaiasca!
Am salvat emisiunea pe YouTube unde va incurajez sa o vizionati:

Scrie un comentariu

Din categoria Emisiunea Imi pasa de tine, Uncategorized

Emisiunea Imi pasa de Tine, cu dr. Vlad Schlezak, Biserica si lanturile diavolului


Un comentariu

Din categoria Emisiunea Imi pasa de tine, Uncategorized

De vorba cu Dr. Vlad Schlezak – Emisiune Radio


Emisiune Radio la Radio Ciresarii

Realizator: Vlad Schlezak vlad-Schlezak-27

https://www.facebook.com/vladschlezak/

Difuzare: Luni – 21:00(Ora Romaniei)

Consiliere creștină multidisciplinară.

Arhiva Inregistrari: http://www.radiociresarii.ro/work/de-vorba-cu-dr-vlad/

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized, Vlad Schlezak

​Fațetele omului în metodologia Consilierii Creștine Multidisciplinare (partea a II-a) – de dr. Vlad Schlezak


„În același timp omul are nevoie de sprijin social, nu ne așteptăm ca șomerul cu datorii, părăsit de soție și care s-a apucat de băut să poată fi fericit. La fel nici sărmanul care aude voci demonice care îl chinuie de mai multe ori pe zi și care mânâncă din gunoaie și se refugiază în păduri. Drogatul care devine paranoic și aude voci după consum e în aceeași situație tristă.  Se pot ajuta și se pot îndrepta spre Cristos. Am consiliat mulți oameni care nu aveau un acoperiș deasupra capului, erau șomeri, singuri, dați la marginea societății, ba chiar mai rău, un frate de credință mi-a spus că după nouă luni de zile a decis să plece dintr-o Biserică pentru că nimeni nici măcar nu l-a salutat, ce să mai vorbim de a da mâna sau a îmbrățișa. Am observat că atunci când problemele lor sociale se rezolvau, oamenii aveau unde sta, aveau un seviciu etc., parcă brusc dispăreau și depresiile și alte probleme asociate. Desigur, nu generalizez pentru că poți să le ai pe toate și poți fi totuși depresiv, dar aspectul social este chiar foarte important. Proiectele sociale pe care le cunosc ca fiind realizate de creștini le depășesc pe cele realizate de prefecturile de județ. Implicarea socială nu este un produs al unei gândiri filosofice moderne, deși școlile în domeniu cam asta tind să spună. Fals. Implicarea socială este biblică, este dezvoltată de Isus care spune să avem grijă de orfani și văduve.  Soluțiile sociale creștine sunt cele mai eficiente, mai ales într-un sistem infectat secular unde asistența socială are din păcate un nivel foarte limitat, sau e chiar inexistentă practic. Văduvele, orfanii, pensionarii, bolnavii, stigmatizații pe criterii de boli psihice și alte categorii vulnerabile ale populației parcă sunt uitate de un stat care se vrea a fi de drept, dar care are orice prioritate în afară de Dumnezeu. Dacă în urmă cu câteva generații deviza de lucru a conducerii țării era „nimic fară Dumnezeu”, acum totul se rezumă la „totul fără Dumnezeu”, iar efectele și victimele se tot văd, majoritatea simțindu-se o perpetuă „generație de sacrificiu”. Cristos e soluția pentru România, atât la nivel individual cât și la nivel de țară și diaspora, dar alegerea ne aparține în totalitate. Extrapolând, dacă-l iubești pe aproapele tău, cu siguranță te vei interesa de el, te vei ruga pentru el, îl vei aduce la Cristos….îi vei da o bucată de pâine dacă are nevoie.”

Fragment din cartea ]n curs de apariție „Răspunsurile Scripturii la problemele vieții” de Dr Vlad Schlezak

https://www.facebook.com/vladschlezak/

Scrie un comentariu

Din categoria Vlad Schlezak

​Fațetele omului în metodologia Consilierii Creștine Multidisciplinare – PRIMA PARTE – de Dr. Vlad Schlezak


Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a ajutat să inițiez o școală de consiliere care să suplimenteze râvna potențialilor samariteni cu competența.  Necesitatea de samariteni reali care să facă o teologie pratică este maximă în societatea și mediul evanghelic românesc care tinde să pună un accent mult prea mare pe ceea ce se vede duminicile în față. Soluțiile vin din creștinism, din implicare, din rugăciune și călăuzire de la Dumnezeu. Tot cu ajutorul Lui de peste un an rezultatele serviciului de consiliere creștină multidisciplinară care funcționează în Londra sunt superioare altor forme și metodologii de consiliere. Am văzut cum Dumnezeu lucrează și tămăduiește cazuri deosebit de complexe la care am aplicat modelul pe care l-am dezvoltat și pe care Domnul mi l-a revelat: bio-psiho-socio-spiritual împletit cu auditul personal creștin și rugăciunea. 
Pe scurt, „biopsihosociospiritual” este un cuvânt compus ce reprezintă modelul de lucru care îl promovez și anume, orice om care are o problemă trebuie tratat creștinește și competent din punct de vedere biologic/medical, psihologic (creștin), social (creștin) și spiritual creștin/ biblic. Orice boală spirituală poate avea un corespondent biologic – în depresie există un dezechilibru al serotoninei (mădular pe care toți îl avem în creier pentru că așa am fost creați de Domnul) care se poate trata, în psihoze un dezechilibru al dopaminei etc. Studii de specialitate în domeniul meu, al psihiatriei, studii pe 128.000 de pacienți arată că, dacă nu tratezi depresia cu antidepresive, atunci când este cazul, crește riscul de sinucidere. Stoparea medicației în psihoze este extrem de periculoasă datorită agravări bolii și a recidivelor. Femeile cu probleme de tiroidă care au depresii nu sunt automat niște creștine ratate, ci niște creștine care pot fi ajutate la fel cum oricine în locul lor ar avea aceleași probleme. Anemiile și alte zeci de boli organice pot produce tulburări afective. În același timp există un corespondent psihologic – omul are frecvent erori de gândire corectabile creștinește (detalii despre erorile de gândire ce conduc la probleme afective am oferit în cartea precedentă Consiliere creștină multidisciplinară). Atenție mare la lupii deghizați în oi care încep să dea sfaturi cu un verset și sfârșesc cu new age, budism și păgânism idolatru frumos deghizat în cuvinte și teorii frumoase împletite cu o stare de bine psihic și material. Ani de zile am studiat diferite psihoterapii în care mi-am și luat competențele în dublă specializare cu supervizare clinică săptămânală și am observat ce departe de adevărul biblic sunt, ce erori fundamentale promovează pentru creștini. Modelul de consiliere pe care l-am propus este funcțional, biblic, științific și cred plăcut lui Dumnezeu care mi l-a revelat. Tinerii creștini cărora psihologii seculari le spun să cadă în păcat ca să scape de hormoni (deși medical este eronat și mai mult, se vor adânci în vinovăție și depresie), sau psihologi școlari care spun profesorilor aberații precum – bolile psihice sunt detectabile în sânge. Ca medic specialist psihiatru aud multe, dar, dacă asemenea afirmații ar fi reale, cu siguranță respectivii psihologi școlari ar primi premiul Nobel în medicină. 

(C) – fragment din cartea în curs de apariție ”Răspunsul Scripturii la problemele vieții” de Dr Vlad Schlezak

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized, Vlad Schlezak