Arhive lunare: August 2017

Cum trebuie sa venim la Casa Domnului? (Partea a 2-a)


In ultimul timp se vorbeste mult de biserica online sau virtuala. Din pacate tot mai multi se scuza ca ei vizioneaza online programele bisericii si de aceea nu mai merg la Adunarea Sfinfilor sau la Casa Domnului. Nu imi propun sa dezbat subiectul bisericii virtuale ci, fiidca studiasem  de curand Psalmul 122 si am gasit cateva raspunsuri la intrebarea: Cum trebuie sa venim la Casa Domnului?, m-am gandit sa le impartasesc cu voi.

In prima Postare am mentionat ca trebuie sa venim :

1. Cu bucurie. „Mă bucur când mi se spune: „Să mergem la Casa Domnului!“”. 

2. Ca sa petrecem ceva timp impreuna. „Picioarele ni se opresc la porţile tale, Ierusalime.” 

3. In unitate. „Ierusalime, tu esti zidit ca o cetate facuta dintr-o bucata!”.

Astazi voi continua cu urmatoarele patru:

4. Dupa Lege. „Acolo se suie seminţiile, seminţiile Domnului, după legea lui Israel.”- v4a. Imi pare rau sa spun dar crestinismul de astazi are alergie cand aude cuvantul „lege”. Nu vrea sa auda de lege, ca si cum legea e un fel de raie sau lepra din Vechiul Testament. Este adevarat ca suntem mantuiti prin har, prin credinta, dar trebuie sa intelegem ca tot ce a creat Dumnezeu functioneaza dupa legi stabilite de El. Nu suntem mantuiti prin lege, ci prin har prin credinta, dar viata de credinta trebuie traita dupa instructiunile lui Dumnezeu, adica Legea Lui. Cand cumparam un produs de la magazin, acesta este insotit de un manual de instructiuni. Daca nu vom respecta instructiunile de folosire, acel produs nu va functiona. Asa este si in viata credinciosului. Ce folos ca devenim crestini daca nu functionam dupa instructiunile, care sunt legi si principii, date de Dumnezeu. Ne mai si miram ca nu avem putere, ca nu mai avem influienta in societate, ca nu prea se intorc oameni la Dumnezeu. Doamne ajuta-ne sa traim dupa instructiunile Tale, dupa Legea Ta!

5. „Ca să laude Numele Domnului! – v4b. Scopul primordial al intalnirilor noastre este sa il laudam pe Domnul. Totul ar trebui sa fie doar despre El. Din pacate unii uita foarte repede si atrag atentia si laudele asupra lor: Ai vazut cum am cantat? Ai vazut cum am predicat? Ai vazut ce cor am facut? Ce fanfara? Daca nu eram eu nu se facea nimic! De asemenea, unii cand predica tine mortis ca tot la doua duminici sa predice despre familia lor… De obicei aceasta se intampla cand ne jucam de a biserica. Asta e semnalul si e usor de recunoscut. Sa fim cu luare aminte si sa ne pocaim. Sa ne feresca Dumnezeu ca sa mutam reflectoarele pe noi! Doamne ai mila de noi. Iarta-ne! Tu esti singurul care meriti toata lauda si cinstea! Te laudam! Te binecuvantam Dumnezeul nostru! Te laudam pentru caracterul Tau. Te laudam pentru frumusetea Ta, te laudam pentru puterea Ta, pentru bunatatea Ta, pentru credinciosia Ta si dragostea Ta! Te laudam pentru tot ceea ce esti pentru noi!

6. Ca sa ne rugam. ” Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” – v6. Cred ca suntem una din generatiile de crestini care ne rugam cel mai putin. Suntem doxa de teologie. Apelam la filozofie, psihologie… Petrecem ore in sir pe telefon, tableta sau computer dar asa putin in rugaciune. Doamne iarta-ne! Ne tinem buni teologi, buni sfatuitori, buni predicatori in cautare de iubiti ascultatori, dar genunchi nostri nu arata ca a bunicilor nostri. Nu sunt tociti de rugaciuni. Prin ei Dumnezeu facea minuni si semne. Erau cu scoala putina sau deloc, dar in schimb aveau putere. Asta ne lipseste noua. De aceea trebuie sa ne rugam. Da-ne Doamne dragoste de rugaciune! Da-ne pasiune ca sa ne rugam pentru altii! 

7. Ca sa ne facem urari unii altora. Din pricina Casei Domnului, Dumnezeului nostru, fac urări pentru fericirea ta.” – v9. Traim intr-o societate narcisista, selfcentrista si egotista. Prin urmare, urarile vin de obicei pe sens unic inspre egotist. Trebuie sa curga like-urile pe facebook si instagram, ca doar s-a ajuns vedeta. Cand cineva are succes si in mod normal ar trebui sa il felicite…Doamne fereste sa schiteze ceva. De zis, numai zice nimic ca doar si-a inghitit limba. Fratilor. nu ar trebui sa fie asa. Noi suntem chemati sa ne uram de bine unul celuilalt, sa ne binecuvantam. Ar trebui sa ne bucuram cand celuilalt ii merge bine si sa expimam aceasta. Daca nu ne iubim unii pe altii, atunci cu ce ne deosebim de ceilalti? Nu mai putem pretinde ca suntem ucenicii lui pentru Biblia nu ne da acest drept. Haideti sa ne binecuvantam!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Biserica/The Church, DorinPele

Cum trebuie sa venim la Casa Domnului?


In ultimul timp se vorbeste mult de biserica online sau virtuala. Din pacate tot mai multi se scuza ca ei vizioneaza online programele bisericii si de aceea nu mai merg la Adunarea Sfinfilor sau la Casa Domnului. Nu imi propun sa dezbat subiectul bisericii virtuale ci, fiidca studiasem  de curand Psalmul 122 si am gasit cateva raspunsuri la intrebarea: Cum trebuie sa venim la Casa Domnului?, m-am gandit sa le impartasesc cu voi.

1. Cu bucurie. „Mă bucur când mi se spune: „Să mergem la Casa Domnului!“”. Din pacate de multe ori nu ni se intampla asa. Motivele pot fi multe. Poate nu avem motive de bucurie pentru ca cele de tristete le-a sufocat.  Deci, implicit putem spune ca  motivele  de bucurie exista dar nu le-am dat prioritate. Poate ca venim din rutina si ne-a alunecat din maini semnificatia unei astfel de actiuni. Sau poate avem asteptari de la altii ca sa ne creeze bucuria de care avem nevoie ca si cum ea depinde de oamenii din jurul nostru sau de actiunile lor. Lista poate continua, dar ma opresc aici pentru ca la ce ne-ar ajuta sa tot gasim pe motive cu care sa ne justificam lipsa bucuriei cand Psalmistul David este foarte contagios cu starea lui de bucurie cand e vorba sa vina la Casa Domnului.  Da, este o stare care o alegem pe baza unui adevar. Prezenta lui Dumnezeu si partasia cu altii este ecuatia adevarului care ne transforma. Diavolul stie asta si va incerca sa ne devieze de la drumul cel bun, sa ne deturneze si sa nu mai ajungem in prezenta lui Dumnezeu si la partasia cu El cat si cu fratii si surorile noastre.  Iar daca tot ajungem la Casa Domnului, adica in prezenta Sfantului si in prezenta sfintilor, va avea grija sa ne deranjeze, sa ne aduca in minte tot felul de idei care sa ne scoata din prezenta Lui sau sa ne dea tot felul de motive, cica justificate, ca sa nu ne bucuram. Doamne pazeste-ne! Alegem sa ne bucuram pentru ca stim care este valoarea adevarului de a fi in Prezenta Lui.

2. Ca sa petrecem ceva timp impreuna.Picioarele ni se opresc la porţile tale, Ierusalime.” Cred ca aici ni se sugereaza ideea de a poposi umpic. Din pacate unii vin ultimii la adunarea sfintilor si pleaca primii ca sa fie siguri ca nimeni nu ii deranjeaza cu nimic. Ei cred ca nu trebuie sa dea socoteala la nimeni si poate nici nu vede rostul ca sa stea sa „palavrageasca” cu altii, ca si cum ar fi ceva nespiritual, asta asa ca sa aiba si ei un motiv…  Unele biserici au incercat sa dea un timp „de poposire” sau de socializare si unii au si sarit: Lipseasca ispita! Asta e pacat! La cealalta extrema sunt unii care de cand vin pana cand pleaca parca li s-au intepenit picioarele la porti sau pe holuri. Nu mai pot face pasul in fata. Au ramas lipiti acolo. Stau pe hol. Nu stiu ce lipici folosesc dar cred ca e mai tare ca „super glue”. Cei cu biserica virtuala cred ca le-au inghetat tastatura pe pauza de la inceputul programului. Adevarul e ca trebuie sa ne oprim umpic si sa contemplam Lucrarea lui Dumnezeu. „Ierusalime…”, adica putem spune ca este necesar sa ne oprim si sa tragem aer ca sa vedem maretia institutiei create de Dumnezeu, adica Biserica /Trupul lui Hristos. Cu alte cuvinte, sa incercam sa iesim din rutina religioasa si sa cautam sa patrundem in tainele lucrarii Lui si sa cautam intr-un mod real ca sa ne conectam cu ceea ce vede ochii lui Dumnezeu cand se uita la Biserica. Doamne ajuta!

3. In unitate. „Ierusalime, tu esti zidit ca o cetate facuta dintr-o bucata!”. Deci trebuie sa venim la Casa Domnului in unitate. In ultima vreme, la fel  ca si alte cuvinte, cuvantul  unitate a suferit transformari si a fost redefinit in multe feluri. Parca e la moda acuma ca sa se redefineasca toti termeni. Asa ca, nici acesta nu a scapat de ciurul lor. Pentru unii unitate inseamna sa faci ce face ei sau sa nu iesi din vorba lor. Pentru altii unitate inseamna uniformitate sau aliniere doar cu cei ce le sunt pe plac sau care sunt de-ai lor, din neamul lor, din satul lor… Se invoca in biserici adeseori unitatea in interiorul bisericii, uneori chiar cu orice pret,  dar se neglijeaza unitatea la exterior cu alte biserici. Zic unii: Cum sa ma unesc cu aia pentru ca sunt la libertini … sau la legalisti? Cum sa ma unesc cu aia pentru ca sunt mai slabi sau sunt mai galagiosi  sau sunt prea cuminti? Cum sa ma unesc cu aia pentru ca ei sunt prea penticostali sau prea baptisti sau, Doamne fereste, sunt ortodocsi?

Sunt mahnit in inima mea ca, noi crestinii nu suntem uniti si astfel influenta noastra in societate a scazut. Suntem fragmentati de interese de grup sau de neam, ziduri confesionale, orgolii… Este dureros ca tocmai lucrurile acestea nu ar trebui sa existe la cei ce se numesc copii Domnului. Ma doare cumplit cand vad ca o comunicate mica de 2% din populatia Americii , adica comuninatea LGBT, are mai mare influienta decat 70% din populatia Americii care se declara crestini, sau mai mare decat cei 25% care reprezinta comunitatea crestinilor evanghelici. Ceva nu face sens. Ar trebui sa fie invers. Concluzia este una trista. Crestinismul de azi, in forma in care este definit, nu mai are putere, si-a pierdut puterea de a mai sara. Acest crestinism trebuie reformat. Doamne, te rugam sa aduci Tu aceasta reforma. Schimba-ne! Transforma-ne! Nu vrem ca sa ne inselam singuri!

Va urma

Un comentariu

Din categoria DorinPele

Sunt vinovați părinții când pruncii greșesc? – de Nicolae.Geantă


 Articol preluat cu acordul autorului de AICI
Cea mai puternică lovitură pregătită de diavol pentru părinți este să ne eșueze copiii. Suferința pentru ei e mai grea decât pentru noi. Am întâlnit în ultima vreme părinți zdrobiți de greșelile pruncilor lor. S-au străduit, au muncit, i-au sfătuit cum au știut mai bine, i-au susținut în scoli, au făcut împrumuturi pentru eî. Dar pruncii, păcatul din ei, le-au refuzat povețele și le-au întors spatele! Au plecat în lume, s-a amestecat cu ea, au început să curvească, să fumeze, să sse drogheze, sunt plin de tatuaje, urasc pe Dumnezeu! Și-au părăsit părinții răniți, în lacrimi… Unii nici nu mai dau nicio veste!
Sângerez alături de astfel de părinți. Am prieteni care trec prin prese asemănătoare! Mă doare însă dublu atunci când astfel de părinți primesc batjocuri în loc de o mână întinsă. Nu de la pruncii lor, ci de la frați, de la prieteni! Sunt condamnați, sunt puși la zid: „dacă erau pocăiți nu făceau copiii lor așa ceva?”‘ „trebuie să fie o hibă undeva!”, zic cârcotașii. Sigur?
Cunosc o mulțime de creștini de o bunătate ca a lui Dumnezeu. Pocăiți ca sfinții de pe paginile Scripturii. Dar copiii lor sunt răi ca fiii lui Eli! Cine e vinovat? Părintele?
E vinovat Adam pentru crima lui Cain? E vinovat Isaac pentru căsătoriile greșite ale lui Essau, ori David pentru revolta fiului său Absalom? Unii ar spune da. Că noi iute mai găsim nod în papură! Bun, dar atunci cine e vinovat când fiul risipitor i-a cerut tatălui său partea de avere și-a plecat de acasă? Sau nici tatăl acestui fiu nu și-a făcut cum trebuie datoria?
Nu, nu sunt părinții vinovați pentru derapajele copiilor! Fiecare decontează factura proprie! Alegerea făcută. Copiii se duc, fac gafe, tocmai pentru că nu au o întâlnire cu Dumnezeu! Uneori trebuie să se prăbușească de tot ca să-L găsească…
Nu cârtiți niciodată când un părinte are probleme cu copii! Mai degrabă mulțumiți că dvs aveți copii minunați! Nu acuzați pe nimeni. Ci fiți lângă elaproape
Nicolae.Geantă
Westport, North Carolina

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Geanta, Uncategorized