Arhive pe categorii: Muzica

Ne închinăm lui Dumnezeu sau ne cântăm nouă?


Ne-închinăm-lui-Dumnezeu-sau-ne-cântăm-nouă„„Laudă şi închinare” este un concept mai nou folosit în bisericile evanghelice. Nu îl avem din Scriptură ci a apărut odată cu intrarea în bisericile evanghelice a unui nou mod de a se manifesta prin cântare a credincioşilor. Apariţia instrumentelor electronice (chitară, sintetizator, etc), a aparaturii de sonorizare şi amplificare, a posibilităţilor de înregistrare şi multiplicare, a favorizat larga răspândire a acestui fel de închinare. Dacă suntem foarte atenţi realizăm că fără contribuţia electronicii nu am fi avut azi ceea ce numim „laudă şi închinare”. De fapt s-a produs o „explozie” a „laudei” aduse lui Dumnezeu prin cântare, ceva ce nu s-a mai întâmplat de-a lungul întregii istorii şi, la prima vedere, s-ar părea că este un lucru bun şi de apreciat.
Adepţii acestui mod de închinare spun că trebuie să folosim orice mijloc pentru a aduce glorie lui Dumnezeu şi că în acest scop avem voie să apelăm la tot ce ne stă la îndemână. Totuşi, având în vedere faptul că mii de ani oamenii s-au închinat lui Dumnezeu într-un anumit fel şi că Dumnezeu a primit lauda lor atunci când au fost îndeplinite condiţiile cerute de El şi că nu sesizăm nicăieri în Biblie o nemulţumire a lui Dumnezeu în sensul că, din punct de vedere muzical, al performanţelor artistice, El ar vrea mai mult de la credincioşi, cred că nu este greşit să ne întrebăm dacă Dumnezeu este încântat de ceea ce se întâmplă sau cel puţin aprobă acest nou mod de închinare.
Ca să putem face cât de cât lumină în această privinţă în ceea ce priveşte lauda şi închinarea care i se aduc lui Dumnezeu, este nevoie să ne întoarcem în timp şi să căutăm să înţelegem ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă în cer…”

CITESTE TOT ARTICOLUL AICI

Scrie un comentariu

Din categoria Inchinare, Muzica, Uncategorized

Jerusalem Israel Song – Shira Chadasha Boys Choir Music Video


Scrie un comentariu

Din categoria Jerusalem, Muzica, Uncategorized

Praise to Our God 5 Concert – Gadol Adonai (Great is the Lord)


Scrie un comentariu

Din categoria Inchinare, Muzica, Uncategorized

The Newest Jewish Song Taking The World By Storm


Scrie un comentariu

Din categoria Muzica

Sa cantam spre slava Domnului cantarea…


11133829_10203895005844738_2980849529348144196_nBiserica Penticostala Bethesda din Troy, MI, ne invita pe toti iubitorii de cantare sa ne bucuram impreuna, cantand din comoara ce ne-a dat-o Domnul prin fratele Nicolae Moldoveanu, cel mai mare compozitor de cantare crestina romaneasca. Intalnirea va avea loc sambata, in 2 mai 2015, ora 4pm.
Pe langa cantarile cunoscute: Numai harul, Taria mea, Slava, slava, Tot mai frumoasa esti iubire, Pe sfanta vietii carare, Iarta-ma, iarta-ma, Nu te-ndoi, ci crede, Invata-ma sa-nfaptuiesc, pe care le vom canta impreuna, toti cei care doresc sa participe in grup, duet sau solo, pot alege din cele aproape 8000 cantari primite de la Domnul de acest frate (care a suferit pentru aceste imnuri peste 5 ani de inchisoare) ce cantare vor sa cante.
Pentru aceasta, va rugam sa ne anuntati din timp, titlul cantarilor alese, pentru a putea pregati afisarea textelor pe screen, la nr. 0248-217-8665 sau adresa de email: numaiharul_nm@yahoo.com
Adresa Bisericii Penticostale Bethesda este 2075 E Long Lake Rd., Troy, Michigan
Va asteptam cu drag!

Un comentariu

Din categoria Biserica/The Church, Muzica

In multe Biserici astazi se pune mai mult accentul pe bani, muzica si psihologie!


Scrie un comentariu

Din categoria Biserica/The Church, Muzica, Stare de pacat

Newsboys – God’s Not Dead


Scrie un comentariu

Din categoria Muzica

Chris Tomlin – I Will Rise


Scrie un comentariu

Din categoria Invierea lui Hristos, Muzica

„A-nviat” – Concert anual de muzica crestina


4_25x5_5_GoodFridayEvent_Web_Campaign_20copy2f0f7e137c89

2 comentarii

16 aprilie 2014 · 21:23

„Shalom Aleikhem” – Peace to you!


Scrie un comentariu

Din categoria Muzica