Lucrarea profetică și axarea Bisericii pe darurile spirituale a fost o altă caracteristică de bază a Bisericii Penticostale în perioada interbelică

„Lucrarea profetică și axarea Bisericii pe darurile spirituale a fost o altă caracteristică de bază a Bisericii Penticostale în perioada interbelică, în perioada de formare a penticostalismului românesc. În momentul în care Departamentul de Stat pentru Culte a început să reglementeze viața Bisericii, acesta a fost primul dintre lucrurile pe care ei le-au avut în vedere: „Trebuie să oprim manifestarea prorocirilor și a glosolaliei”, spuneau ei. Noi am aflat mai târziu, când am mers la seminar, ce este „glosolalia”, termenul din greacă. Ei erau instruiți. Au avut oameni care au studiat bazele teologice ale mișcării penticostale, practicile, și care cunoșteau foarte multe elemente din viața de zi cu zi a Bisericii. Departamentul de Stat pentru Culte a căutat să exploateze toate greșelile care au existat în mediul penticostal. Le-au exacerbat, le-au prezentat ca fiind normă, și apoi erau prelucrate la ședințele pastorale, chiar și în presa laică. Sunt materiale astăzi bine documentate, articole în care se vorbea despre cutare credincios care s-a bazat pe puterea rugăciunii, iar copilul lui nu a mai trăit din pricina asta. În același timp, războiul acesta, pe care l-au dus cu furie împotriva darurilor spirituale arată faptul că Biserica le stătea în cale, adică Biserica era foarte deschisă pentru manifestarea darurilor Duhului Sfânt...” Continuare aici>>

Sursa : Rascumpararea Memoriei

Care sunt atuurile care au ajutat Biserica Penticostală să supraviețuiască și chiar să crească în vremea comunismului?

„Au fost multe elemente care au caracterizat Biserica subterană și care cred că stăruie și azi în anumite contexte ale Bisericii. Astăzi se vorbește despre grupuri de casă, grupuri celulă. Constantin Caraman vorbește despre „ceată”, „fiecare la ceata lui”. Acesta era termenul folosit în anii ‘50, în anii ’60. Biserica era foarte axată pe părtășie. Era o părtășie reală. Era uncontext al suferinței, al riscurilor pe care le implicau toate aceste întâlniri secrete și din pricina aceasta, cei ce veneau la întâlnirile acelea erau gata să sacrifice. Simțul părtășiei creștine era foarte puternic și de aceea când cineva slăbea, exista grupul de casă, „ceata” de care aparținea și care era gata să se roage pentru el, să-l viziteze și să-l ajute să se ridice. Azi ar trebui analizat cu mai multă atenție ce a însemnat acea părtășie. Lucrau împreună, se ajutau unii pe alții. Atunci s-a dus vestea că pocăiții se ajută. Nu exista să sufere cineva și să nu fie de îndată luat sub aripa celorlalți credincioși care erau alături. Se duceau la spital dacă era nevoie, adunau bani pentru operații, făceau tot ce ținea de ei ca să vină în ajutor…”  Continuare aici>>

Sursa : Rascumpararea Memoriei

De ce suntem unde suntem? De ce în România, după 1989, nu am văzut o trezire masivă și un impact masiv al Bisericii în societate?

„De ce suntem unde suntem? De ce în România, după 1989, nu am văzut o trezire masivă și un impact masiv al Bisericii în societate? Într-o anumită măsură, în opinia mea, am rămas înregimentați în niște programe pe care le-au conceput alții, și care aveau interesul ca Biserica să fie lipsită de vitalitate. Acel gen de program, acea mentalitate pe care este structurat programul, trebuie schimbate în viața Bisericii. Trebuie lăsat loc pentru Duhul Sfânt, trebuie loc pentru inspirație, prospețime.Trebuie să-L lăsăm pe Duhul Sfânt să ne spună ce are astăzi de spus Bisericii. Este una dintre cele mai importante informații pe care le-am desprins din studiul acestei istorii…”  Continuare aici>>

Sursa : Rascumpararea Memoriei