Arhive lunare: septembrie 2015

Vladimir Pustan – Singur acasa. Cum sa… ,27sept. 2015


Scrie un comentariu

Din categoria Vladimir Pustan

Un „Papa” liberal politizat


Odata cu vizita „Papei” in Statele Unite s-au clarificat, daca mai trebuia clarificate, niste lucruri in legatura cu obarsia si agenda acestui „Papa”. Dupa demisia misterioasa a Papei Benedict al XVI-lea, situatie dealtfel nemaintalnita din 1415 incoace, nu stim exact ce s-a discutat in spatele usilor inchise a acelui conclav din Capela Sixtina de la Vatican si care au fost motivele din spatele deciziei alegerii noului „Papa”, dar ne-am trezit cu un „Papa” mai mult politic decat religios. Agenda lui politica care se muleaza perfect cu agenda socialisto-cooperatista a politicienilor de stanga si implicit a actualului presedinte american.

Mass-media de pe intreg mapamondul spune ca e o vizita istorica . Eu zic, in schimb, ca acest „Papa” a pierdut un moment istoric de a propavadui Evanghelia intr-o tara in care actualul presedinte nu o mai numeste crestina. De asemenea a uitat, sau poate a facut-o intentionat, sa le vorbeasca congresmenilor americani despre Isus Hristos. Nici macar nu i-a pomenit numele. A avut ocazia sa il imite pe Isus si sa li se adreseze precum El a facut-o, adica deloc indulgent cu faptele lor reprobabile si deloc „politically correct”. Nu a facut-o. A avut ocazia sa-l mentoreze sau sa il ucenicizeze pe presedinte, nu a facut-o.
Apoi, nimic specific despre decizia Curtii Supreme de Justitie a Statelor Unite ale Americii in legatura cu legalizarea „casatoriilor” sodomitilor. Nimic specific despre persecutia crestinilor din Irak, Siria, Nord Coreea, China s.a. Nimic despre atrocitatile statului islamic. Nimic specific despre decaderea morala a Americii. Nimic despre tarile subjugate de regimuri comuniste. Nimic, nimic, nimic…

In schimb, a tinut mortis sa precizeze la New York ca atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au fost facute in numele lui Dumnezeu, insinuand astfel ca musulmanii si crestinii se inchina la acelasi Dumnezeu. Care Dumnezeu? Ce evanghelie predica acest Papa? In Biblia, pe care din pacate nu a invocat-o, sta scris ca este un singur Dumnezeu la care se poate ajunge doar prin Isus Hristos. ”  Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl.” Putea sa le vorbeasca despre Dumnezeul adevarat si despre Isus Mantuitorul lumi. Putea sa faca diferenta dar nu a facut-o.

„Papa” Francisc a ales sa fie mai degraba un mesager politic alegandu-si cu grija punctele din agenda socialista si progresista a zilelor noastre. A fredonat muzica liberarilor in aspecte politice, sociale, economice , migratie , etc, fara sa ii scape insa, ca doar nu se putea altfel, incalzirea globala si schimbarea climei. Acesta din urma fiind defapt o frauda politica si una din armele folosite de socialistii progresisti de a controla lumea.

Asteptam vremuri mai bune si un Papa Scriptural. Din pacate pana atunci avem un Papa socialist-liberal, un Papa politic care se foloseste de religie pentru a convinge omenirea in a se lasa controlata de o „clasa superioara” care stie mai bine cum sa traim pe pamant.
Doamne, nu ne lasa singuri!

Scrie un comentariu

Din categoria America, Church, Crestinism pagan, Semnele Sfarsitului, Socialism

A Warning for Pentecostals from 1942: “Is Our Modern Revival Deep Enough?”


Source: A Warning for Pentecostals from 1942: “Is Our Modern Revival Deep Enough?”

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

DIFERENȚA DINTRE SLUJITOR ȘI PASTOR!


DECLINUL LUCRĂRII PASTORALE

„Încă de mic copil, fiind născut și crescut într-o familie de creștini, am învățat câteva lucruri considerate a fi sacre, obligatorii pentru oricine se pretinde a fi creștin.

1348838436pastor_preaching_pulpit_620px

Pe lângă faptul că trebuia să particip la toate slujbele care se țineau în biserică (și trebuia să fii foarte atent), am mai învățat și faptul că păstorul bisericii este reprezentantul lui Dumnezeu și că el este  un om sfânt, cel mai deosebit dintre credincioși. Îmi aduc aminte și astăzi cu multă plăcere, cum în fiecare lună, cel puțin odată (fiind o biserică mică nu aveam păstorul nostru local) eram vizitați de păstorul din zonă.

Era un bărbat arătos și foarte blând, cu un zâmbet plăcut,   și plin de bunătate. Îl admiram și eram în culmea fericirii atunci când venea spre noi, copii, și dădea mâna cu noi toți si ne punea tot felul de întrebări. Era sensibil la toate nevoile celor din zonă și nu se dădea înapoi, atunci când vreo familie se confrunta cu vreo problemă, de orice natură. Felul lui de comportare față de toți cei în nevoie, cât și respectul pentru toți oamenii, mă face să mă gândesc și astăzi cu plăcere la el, după aproape 50 de ani. Era cu adevărat un SLUJITOR.

Pe parcursul vieții am avut parte să cunosc mulți păstori, dar nici unul nu a egalat viața, comportamentul și atitudinea acelui păstor de la țară. Desigur că asta nu înseamnă că nu ar mai fi astfel de păstori și astăzi, din păcate, tot mai puțini.

Cu toate acestea, în ciuda pregătirii teologice superioare acelor vremuri, se pare că instituția pastorală a pierdut serios din credibilitate. Este evident (internetul și rețelele de socializare evidențiază și mai mult pentru noi) faptul că slujba de păstor se bucură de tot mai puțin respect de multe ori fiind d-ea dreptul compromisă.

      Ce s-a întâmplat de fapt? Sunt oamenii tot mai răi, ori sunt și alte motive din cauza cărora oamenii, dar și membrii bisericilor au tot mai puțin respect pentru cei ce-i conduc, în trecut fiind foarte respectați și pe bună dreptate numiti REVEREND.

Meditând la această stare de fapt, am găsit câteva concluzii personale, pe care doresc să le prezint menționând faptul că este departe de mine gândul de a viza pe cineva. Doresc doar să ridic o problemă, să dau de gândit tuturor creștinilor în mod general, iar în mod particular, conducătorilor creștini…” Tot articolul aici

Sursa : Family2fam.com

Un comentariu

Din categoria Pastoratie

Lucruri pe cale de dispariție din adunările evanghelice – „Frica de Domnul”


Source: Lucruri pe cale de dispariție din adunările evanghelice – „Frica de Domnul”

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Leonard Semenea :” Will we do the task? We will be faithful and doing what Jesus Christ is called us to do?”


” … It is impossible to understand The Great Commission without to understand the context of the  Great Commission.  Many times we take this text and we never realize what actually meant for the apostles and what phase of their faith and what phase of their life they were. The Great Commission of our text …ask them to actually take what they had  learn in the past three in the half years, take their experiences, take their theology , take everything that they had see Jesus Christ do in a very small and remote part of the world. That meant nothing to anybody and exported , exported first in Jerusalem . Their after in Judea , in Samaria and to the ends of the earth. They were faithful in exporting the Gospel…That generation, dear  friends did his job. It’s our turn now…Will we  do the task? We will be faithful and doing what Jesus Christ is called us to do?”

Citat luat din predica de duminica seara de la Conventia de la Detroit. Toata predica aici : https://www.credo.tv/index.php/live

Scrie un comentariu

Din categoria Conventii/Conferinte, Great Commission, Predicarea Evangheliei

Vladimir Pustan – Cand nu ai apa, bei Coca Cola?


Scrie un comentariu

Din categoria Vladimir Pustan

De ce tot mai multi predicatori plagiaza? – Rezultat Sondaj


sondajsondaj1

Alte Sondaje :

Predica carui pastor te-a zidit la Conventia din Detroit?

Salariile pastorilor romani penticostali – Sondaj

Care este rostul Conventiilor baptiste si penticostale?

Care forma de conducere este in Biserica ta?

De ce pastorii nu vor sa ia decizii impreuna cu intreaga Biserica?

Scrie un comentariu

Din categoria Predici

Predica carui pastor te-a zidit la Conventia din Detroit?


Poti vota pana la 3 raspunsuri.

Pentru cei care nu a-ti avut ocazia sa fiti prezenti la Conventia de anul acesta din Detroit sau nu a-ti reusit sa urmariti programele Conventiei online, va rog vizitati pagina de internet a lui CredoTv pentru a putea urmarii inregistrarile de la Conventie accesand acest link: CredoTv

4 comentarii

Din categoria Conventii/Conferinte

Nelu Brie ~ EREZIA Cetatea sărbătorilor – particularitați si evaluare


agnus dei - english + romanian blog

Screen Shot 2015-09-14 at 9.10.26 PM

Nelu Brie: Stimati frati, stimate surori, in seara aceasta multumesc lui Dumnezeu ca suntem in Casa lui Dumnezeu. Vin in fata dvs. avand pe suflet o povara pe care as dori sa v-o impartasesc. Povara este reprezentata de cuvantul pe care urmeaza sa il auzim in aceasta seara. De regula, obisnuiesc sa ma pregatesc temeinic pentru mesajele pe care le sustin in fata dvs. De cand slujesc in aceasta biserica, nu stiu sa fii acordat vreodata mai mult timp pentru pregatirea unui mesaj ca pentru acesta care urmeaza sa vi-l impartasesc. Natura subiectului este de asa fel ca impune o atentie sporita. Despre ce vom vorbi. Vom avea in atentia noastra evaluarea unei invataturi despre care cei mai multi dintre dvs. ati auzit. O invatatura care circula printre oameni si care are nevoie de… in dreptul careia avem cu totii nevoie sa ne aplecam in mod serios si sa o evaluam…

Vezi articolul original 5.366 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Decadere spirituala, Doctrine False